|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Preaiubiţi formatori, preaiubiţi fraţi xaveriani,
Sunt bucuros să vă întâlnesc la încheierea a două momente importante pe care le-aţi trăit aici, la Roma: Cursul pentru Formatorii din Seminarii, promovat de mulţi ani de Ateneul Pontifical "Regina Apostolorum", şi capitulul general, la care unii au participat ca delegaţi.
Este vorba cu siguranţă de două ocazii diferite între ele, totuşi putem percepe un fir conducător care le uneşte, căci, în mod diferit, suntem chemaţi să intrăm în dinamismul misiunii şi să înfruntăm provocările evanghelizării. Această chemare cere tuturor, slujitori hirotoniţi şi credincioşi laici, o formare solidă şi integrală, care nu se reduce la câteva competenţe cognitive, ci trebuie să aibă ca scop transformarea umanităţii noastre şi a spiritualităţii noastre, astfel încât acestea să asume forma evangheliei şi pentru ca noi să avem loc pentru "acea atitudine care este în Cristos Isus" (Fil 2,5).
Vouă, formatorilor, celor care se îngrijesc de formarea formatorilor şi vouă, fraţilor xaveriani, angajaţi în mod deosebit în misiunea ad gentes, aş dori aşadar să vă ofer câteva idei de reflecţie. Recent, Dicasterul pentru Cler a promovat o întâlnire internaţională dedicată preoţilor despre tema: "Preoţi fericiţi". Putem spune însă şi că trebuie să fim cu toţii molipsiţi de bucuria evangheliei şi, prin urmare, putem vorbi despre creştini fericiţi, discipoli fericiţi şi misionari fericiţi.
Pentru ca această speranţă să nu rămână un slogan, formarea este fundamentală. "Casa" vieţii noastre şi a drumului nostru, fie el prezbiteral sau laic, trebuie să fie întemeiată pe "stâncă" (cf. Mt 7,24-25), adică pe temelii solide care să ne permită să trecem peste furtunile umane şi spirituale de care nici viaţa creştinului, a preotului şi a misionarului nu este scutită. Cum putem construi o casă pe stâncă? Doresc să vă ofer pe scurt trei idei mici.
Prima este aceasta: cultivarea prieteniei cu Isus. Acesta este fundamentul casei, care trebuie să fie pus în centrul fiecărei vocaţii şi misiuni apostolice. Trebuie să trăim personal experienţa intimităţii cu Învăţătorul, faptul de a fi fost priviţi, iubiţi şi aleşi de el fără merit şi prin har pur, pentru că în primul rând această experienţă a noastră este cea pe care o transmitem apoi în slujire: atunci când îi formăm pe alţii pentru viaţa sacerdotală şi când, în vocaţia noastră specifică, vestim evanghelia în ţările de misiune, transmitem mai întâi experienţa noastră personală de prietenie cu Cristos, care transpare din felul nostru de a fi, din stilul nostru, din umanitatea noastră şi din capacitatea noastră de a trăi relaţii bune.
Amintind de Evangelii nuntiandi în timpul audienţei generale, Papa Francisc a afirmat: "Evanghelizarea este mai mult decât o simplă transmitere doctrinală şi morală. Este înainte de toate mărturie [...], mărturie a întâlnirii personale cu Isus Cristos, Cuvânt Întrupat în care mântuirea s-a împlinit [...]. Nu este transmitere a unei ideologii sau a unei «doctrine» despre Dumnezeu, nu. Este transmitere a lui Dumnezeu care se face viaţă în mine" (Audienţa generală, 22 martie 2023).
Aceasta implică un drum continuu de convertire. Formatorii şi cei care se ocupă de ei nu trebuie să uite că ei înşişi se află pe un drum de convertire evanghelică permanentă; misionarii, în acelaşi timp, nu trebuie să uite că sunt întotdeauna primii destinatari ai evangheliei, primii care trebuie să fie evanghelizaţi. Şi aceasta înseamnă o muncă personală constantă, angajarea de a ne coborî în propria inimă şi de a privi chiar şi zonele de umbră şi rănile care ne marchează, curajul de a renunţa la măştile noastre, cultivând prietenia intimă cu Cristos. Astfel, ne vom lăsa transformaţi de viaţa evangheliei şi vom putea deveni autentici discipoli misionari.
Un al doilea aspect: a trăi o fraternitate efectivă şi afectivă între noi. Când Papa Francisc vorbea despre viaţa sacerdotală şi despre crizele care trebuie prevenite, îi plăcea să sublinieze patru apropieri: cu Dumnezeu, cu episcopul, între preoţi şi cu poporul (cf. Discurs adresat participanţilor la Simpozionul "Pentru o teologie fundamentală a preoţiei", 17 februarie 2022). În acest sens, este necesar să învăţăm să trăim ca fraţi între preoţi, precum şi în comunităţile călugăreşti şi cu proprii episcopi şi superiori; trebuie să lucrăm din greu la noi înşine pentru a învinge individualismul şi mania de a-i întrece pe ceilalţi, care ne transformă în concurenţi, pentru a învăţa să construim treptat relaţii umane şi spirituale bune şi fraterne. În linie de principiu, cred că toţi sunt de acord în această privinţă, dar în realitate, mai este mult drum de parcurs.
Al treilea şi ultimul aspect: a împărtăşi misiunea cu toţi cei botezaţi. În primele secole ale Bisericii, era natural ca toţi credincioşii să se considere discipoli misionari şi să se angajeze personal ca evanghelizatori. Iar slujirea primită prin hirotonire era în slujba acestei misiuni împărtăşite de toţi. Astăzi simţim puternic nevoia de a reveni la această participare a tuturor celor botezaţi la mărturia şi la vestirea evangheliei. În ţările în care voi, fraţi xaveriani, duceţi înainte misiunea, cu siguranţă aţi văzut direct cât de important este a lucra împreună cu surorile şi cu fraţii din acele comunităţi creştine. În acelaşi timp, aş vrea să le spun formatorilor că preoţii trebuie formaţi la aceasta: să nu se considere ca lideri solitari, să nu îşi asume preoţia prin hirotonire cu un sentiment de superioritate. Avem nevoie de preoţi capabili să discearnă şi să recunoască în toţi harul Botezului şi carismele care decurg din el, poate chiar ajutând persoanele să se deschidă la aceste daruri, pentru a găsi curajul şi entuziasmul de a se angaja în viaţa Bisericii şi în societate. Concret, aceasta înseamnă că pregătirea viitorilor preoţi trebuie să fie din ce în ce mai cufundată în realitatea poporului lui Dumnezeu şi realizată cu aportul tuturor membrilor săi: preoţi, laici şi persoane consacrate, bărbaţi şi femei.
Preaiubiţilor, vă mulţumesc pentru această ocazie, dar mai ales vă mulţumesc pentru slujirea voastră, pentru grija voastră faţă de formarea sacerdotală, pentru misiunea voastră evanghelizatoare în ţări adesea rănite şi care au nevoie de speranţa evangheliei. Vă încurajez să continuaţi pe drumul vostru.
Fecioara Maria să vă însoţească şi să mijlocească pentru voi!
Mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
