Papa Leon al XIV-lea: Audiența generală de miercuri, 16 septembrie 2026
Ciclu de cateheze. Documentele Conciliului al II-lea din Vatican. IV. Constituția pastorală Gaudium et spes. 3. Comunitatea umană (GS, 23-32)
Fraților și surorilor, bună ziua și bine ați venit!
Dedicând al doilea capitol „comunității umane”, constituția Gaudium et spes (GS) ne invită să considerăm „multiplicarea relațiilor dintre oameni” ca fiind „unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de astăzi” (nr. 23). Această realitate, însă, trebuie să-și găsească împlinirea „mai profund în comunitatea persoanelor”, pentru care „respectul reciproc pentru deplina lor demnitate spirituală” este indispensabil (ibid.).
Aceste afirmații sunt din ce în ce mai urgente în zilele noastre. Pe de o parte, dezvoltarea tehnologică, răspândirea rețelelor de masă și sociale și utilizarea tot mai mare a inteligenței artificiale deschid noi posibilități, dărâmând bariere și distanțe; pe de altă parte, relațiile tind să devină mai puțin personale, mai virtuale și riscăm să ne obișnuim să delegăm algoritmilor decizii care aparțin exclusiv conștiinței umane. Asigurarea faptului că relațiile sociale au o substanță reală și o profunzime personală este, în acest sens, contribuția pe care comunitatea creștină intenționează să o ofere.
Conciliul ne invită să tragem criterii și forță din planul creator al lui Dumnezeu, care a dorit ca „toți oamenii să formeze o singură familie și să se trateze unii pe alții ca frați”; din acest motiv „iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele este prima și cea mai mare poruncă”, care și-a avut deplina revelație și deplină punere în aplicare în Cristos (cf. GS, 24).
Îmbunătățirea persoanei umane și dezvoltarea societății trebuie considerate ca fiind strict interdependente: a le opune sau a le separa ar însemna anularea lor. Istoria, chiar mai recentă, confirmă clar acest adevăr și, prin urmare, nu trebuie să ne obosim să reiterăm cu Părinții de la Conciliul al II-lea din Vatican că „omul, care prin natură are nevoie absolută de viață socială, este și trebuie să fie principiul, subiectul și sfârșitul tuturor instituțiilor sociale” (GS, 25).
Din această perspectivă, Gaudium et spes afirmă că diversitatea persoanelor și a popoarelor din lume nu trebuie considerată un pericol sau o amenințare, ci mai degrabă un potențial de îmbogățire și creștere. Opoziția, care uneori degenerează în violență, este un rod al puterii păcatului și al modului în care acesta condiționează mentalitățile și acțiunile la toate nivelurile, provocând distrugere și moarte. Trebuie să ne deschidem din ce în ce mai mult către logica reciprocității, a împărtășirii și a grijii, așa cum se întâmplă între diferitele membre ale corpului uman (cf. 1Cor 12,21-25).
În acest punct, constituția pastorală oferă și o definiție concisă a „binelui comun”, amintind că acesta constă în „suma acelor condiții ale vieții sociale care permit atât grupurilor, cât și membrilor individuali să își atingă împlinirea mai deplină și mai ușor” (GS, 26). În același timp, recunoscând interdependența dintre popoare, afirmă că „fiecare grup trebuie să țină cont de nevoile și aspirațiile legitime ale celorlalte grupuri, ba chiar de binele comun al întregii familii umane” (GS, 26).
Pornind de la această abordare, Părinții conciliari indică apoi câteva „consecințe practice mai urgente” (GS, 27). În primul rând, respectul pentru persoana umană. Gaudium et spes afirmă: „Tot ce se opune vieții înseși, cum ar fi omorul de orice fel, genocidul, avortul, eutanasia, și chiar sinuciderea voluntară; tot ce violează integritatea persoanei umane, ca mutilările, tortura fizică sau psihică, încercările de a constrânge însuși sufletul; tot ce insultă demnitatea umană, cum ar fi condițiile neomenești de viață, detenția arbitrară, deportarea, sclavia, prostituția, traficul de femei și tineri; de asemenea, condițiile înjositoare de muncă în care muncitorii sunt socotiți simple unelte de profit și nu persoane libere și responsabile; toate acestea și altele de acest fel sunt o rușine” (ibid.).
A doua consecință: respect și iubire chiar și față de adversari sau față de cei care au moduri de gândire și de acțiune diferite de ale noastre (cf. GS, 28).
A treia: egalitatea fundamentală a tuturor oamenilor, care cere dreptate socială. Documentul afirmă: „Orice formă de discriminare în privința drepturilor fundamentale ale persoanei, fie pe plan social, fie cultural, fie că se bazează pe diferența de sex, rasă, culoare, condiție socială, limbă sau religie, trebuie depășită și eliminată, fiind contrară planului lui Dumnezeu” (GS, 29).
În cele din urmă, Părinții conciliari ne îndeamnă să depășim o mentalitate individualistă și să adoptăm o atitudine de responsabilitate și participare (cf. GS, 30-31).
Iubiți frați și surori, această viziune asupra omenirii ca o „comunitate de persoane” este o moștenire prețioasă lăsată de Conciliul al II-lea din Vatican. Ne ajută pe toți să ne angajăm în discernământ personal și comunitar, să evaluăm în mod responsabil proiectele sociale și politice de astăzi, pe baza criteriilor demnității umane, a dreptății sociale și a liberei participări la construirea binelui comun. Căci viitorul omenirii depinde de angajarea fiecărei persoane de a colabora cu Dumnezeu și cu ceilalți la construirea unei lumi mai umane (cf. GS, 30).
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
