|
| © Agenţia SIR |
Bartolo Longo nu a fondat numai sanctuarul, ci şi noul oraş Pompei, pornind de la o grijă concretă pentru cei mai nevoiaşi. "Citadela carităţii", care flanchează bazilica mariană, este un fel de călătorie în cadrul unei călătorii. Am parcurs-o din nou, aşteptându-l pe papa.
"Credinţa fără caritate ar fi incongruenţa supremă; Valea Pompei le-a reunit într-un echilibru magnific; două aripi unite în acelaşi zbor". Aşa scria Bartolo Longo, fondatorul sanctuarului şi al oraşului marian, în revista Il Rosario e la Nuova Pompei în 1925, pentru a explica ideea sa de a flanca "Templul credinţei" cu "Templul carităţii", creând şi susţinând structuri pentru primirea celor din urmă şi a celor marginalizaţi, orfani, săraci, copii ai deţinuţilor. Leon al XIV-lea, întâlnindu-se pe 8 mai cu oaspeţii acestei citadele a carităţii adiacente sanctuarului, va reparcurge, în mod ideal, locurile care, timp de peste un secol, au primit şi pregătit mii de tineri şi tinere pentru viaţă şi un loc de muncă.
Noul Pompei. "Bartolo Longo nu numai că a fondat sanctuarul din Pompei, ci a dat viaţă noului oraş Pompei", a declarat pentru agenţia SIR părintele Antonio Marrazzo, postulatorul cauzei fericitului Bartolo Longo, în ajunul canonizării sale. A făcut acest lucru luând în considerare în primul rând situaţia dificilă a celor mai vulnerabili: şi astăzi, operele sociale ale sanctuarului din Pompei reprezintă un sistem complex de primire, educaţie şi asistenţă, în special pentru minori, familii aflate în dificultate şi persoane vulnerabile. Din 1886, Bartolo Longo, avocat şi sfânt laic, a dezvoltat un proiect caritabil grandios pentru cei afectaţi, marginalizaţi şi săraci ai timpului său. În special, opera sa a avut ca scop oferirea de primire, educaţie şi iubire tuturor copiilor şi tinerilor orfani sau abandonaţi, cărora le lipsea un punct de contact familial pentru creşterea lor umană şi socială. Ulterior, şi-a extins opera caritabilă, concentrându-se în special pe cele mai dificile cazuri ale vremii, cum ar fi fiii şi fiicele deţinuţilor.
Locuri de caritate. În cadrul Centrului Educaţional "Beata Vergine del Rosario" funcţionează Centrul Oratoriu "Crescere Insieme", "Casa Emanuel" şi "Centro per l'Aiuto alla Vita" (Centrul de Ajutor pentru Viaţă). Primul oferă sprijin educaţional şi recreativ minorilor pe parcursul anului şcolar, cu activităţi educaţionale, artistice şi sportive, precum şi tabere de vară. "Casa Emanuel" este o comunitate pentru femei singure, femei însărcinate, mame şi copii aflaţi în dificultăţi grave, îndrumându-i spre independenţa personală. "Centro per l'Aiuto alla Vita" (Centrul de Ajutor pentru Viaţă) protejează maternitatea şi demnitatea femeilor prin consiliere gratuită şi sprijin practic. Un rol important îl joacă şi Centrul Oratoriu "Bartolo Longo", condus de Fraţii Şcolilor Creştine, care primeşte aproximativ 200 de copii, oferind sprijin academic şi activităţi educaţionale, contribuind la creşterea lor culturală, socială şi spirituală. Clinicile Confraternităţii Milostivirii oferă asistenţă medicală gratuită şi iniţiative de prevenţie. Centrul diecezan de consiliere familială "San Giuseppe Moscati" oferă consiliere psihologică, medicală şi juridică, promovând formarea şi sprijinul familial. Centrul de Ascultare Caritas îi primeşte şi îi îndrumă pe cei aflaţi în nevoie. Cantina socială "Papa Francisc", administrată de Ordinul Suveran Militar de Malta, oferă mese zilnice şi servicii esenţiale, cum ar fi duşuri şi distribuirea de haine. Lângă sanctuar se află Centrul pentru Copii şi Familii "Ioan Paul al II-lea", care găzduieşte cinci case de familie şi adăposturi pentru minori, mame şi persoane vulnerabile. Aceste facilităţi sunt administrate de diferite organizaţii: Fraternitatea Emmaus, Comunitatea "Papa Ioan al XXIII-lea" şi Fundaţia Ferraro. Activ este şi Centrul de Tineret "Carlo Acutis", un spaţiu în care fiecare tânăr se poate simţi binevenit, ascultat şi îngrijit.
O viaţă bine petrecută. Bartolo Longo s-a născut pe 10 februarie 1841, în Latiano, în provincia Brindisi, şi a ajuns la Napoli în 1863 pentru a-şi finaliza studiile de drept. Prin intermediul prietenilor şi profesorilor, a devenit interesat de lumea spiritismului, abandonând complet credinţa catolică în care fusese crescut. După convertirea sa completă, s-a dedicat din toată inima religiei şi carităţii. Datorită nobilei Caterina Volpicelli - acum sfântă - a cunoscut-o pe contesa Marianna Farnararo De Fusco, o tânără văduvă cu cinci copii mici. Nobila apuliană, care s-a căsătorit cu Bartolo Longo la Napoli pe 1 aprilie 1885, avea să fie esenţială în realizarea întregului proiect Pompei, la care a contribuit cu resursele sale financiare şi cu ideile sale, care au influenţat adesea deciziile soţului ei. Tocmai pentru a avea grijă de proprietatea Mariannei, Bartolo Longo a ajuns în Valle di Pompei în 1872. Acolo şi-a înţeles chemarea şi a hotărât să nu părăsească Valle di Pompei fără a răspândi cultul Fecioarei Rozariului. Pe 14 octombrie 1883, douăzeci de mii de pelerini s-au adunat la Pompei şi au recitat pentru prima dată rugăciunea către Fecioara Rozariului, care venise din inima lui Bartolo Longo, ca răspuns la enciclica Supremi Apostolatus Officio (1 septembrie 1883), în care Leon al XIII-lea pledase pentru recitarea Rozariului ca remediu pentru relele care afectau lumea contemporană. În 1884, a fondat revista Il Rosario e la Nuova Pompei [Rozariul şi Noul Pompei]. Între timp, datorită lui, un adevărat oraş al locuinţelor muncitoreşti a apărut în jurul şantierului noii biserici, printre primele exemple de locuinţe sociale, care a anticipat atenţia enciclicei Rerum Novarum asupra problemei sociale. În 1887, a fondat Orfelinatul de Femei, prima dintre operele sale caritabile pentru copii şi adolescenţi. Pe 5 mai 1901, a fost inaugurată faţada bazilicii, ridicată cu contribuţiile credincioşilor din întreaga lume şi dedicată Păcii Universale. Pe 9 februarie 1924, contesa Marianna a murit, în timp ce Bartolo Longo a decedat la vârsta de 85 de ani, pe 5 octombrie 1926. A fost beatificat de Ioan Paul al II-lea pe 26 octombrie 1980 şi proclamat sfânt de Leon al XIV-lea pe 19 octombrie 2025. Pe 8 mai 1915, Rugăciunea a intrat în Vatican: la prânz, Benedict al XV-lea, un admirator entuziast al fondatorului şi al Operei pompeiene, şi demnitari ai Vaticanului au recitat-o în Capela Paulină. Această tradiţie a continuat cu Pontifii ulteriori. Rugăciunea a fost tradusă în zeci de limbi: de la engleză la rusă, de la armeană la chineză, de la urdu la malteză, până la tamil. Este o rugăciune universală, pe care Bartolo Longo a numit-o "Ora Lumii". Simultan, în diferite părţi ale lumii, milioane de credincioşi se adună pentru a o recita. Pe 8 mai, o vor face împreună cu Papa Leon al XIV-lea.
M. Michela Nicolais
(După Agenţia SIR, 6 mai 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
