CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN THAILANDA ŞI JAPONIA

(19-26 noiembrie 2019)

Întâlnirea cu preoţii, călugării, călugăriţele, seminariştii şi cateheţii

Parohia "Sfântul Petru", Bangkok

Vineri, 22 noiembrie 2019

Mulţumesc monseniorului Joseph Pradhan Sridarunsil pentru cuvintele sale de bun-venit în numele vostru al tuturor. Sunt bucuros să vă pot vedea, să vă ascult, să fiu părtaş de bucuria voastră şi să percep cum Duhul îşi realizează lucrarea sa în mijlocul nostru. Mulţumesc vouă tuturor cateheţi, preoţi, consacraţi şi consacrate, seminarişti, pentru acest timp pe care mi-l oferiţi.

Mulţumesc şi lui Benedetta pentru că a împărtăşit viaţa sa şi mărturia sa. În timp ce o ascultam creştea în mine un sentiment de recunoştinţă pentru viaţa atâtor misionari şi misionare care au marcat viaţa voastră şi au lăsat amprenta lor. Benedetta, ne-ai vorbit despre Fiicele Carităţii. Doresc ca primele mele cuvinte cu voi să fie o mulţumire adusă tuturor consacraţilor care cu martiriul tăcut al fidelităţii şi al dăruirii zilnice au fost rodnice. Nu ştiu dacă au ajuns să poată contempla sau să guste rodul jertfelor lor, dar fără îndoială au fost existenţe capabile de a genera. Au fost promisiune de speranţă. Pentru aceasta, la începutul întâlnirii noastre aş vrea să vă invit să-i aveţi prezenţi în mod deosebit pe toţi cateheţii, consacraţii bătrâni care ne-au generat în iubirea şi în prietenia cu Isus. Aducem mulţumire pentru ei şi pentru bătrânii din comunităţile noastre care astăzi n-au putut să fie aici prezenţi. Spuneţi bătrânilor care n-au putut să fie prezenţi că papa îi binecuvântează, le mulţumeşte şi cere şi binecuvântarea lor.

Cred că istoria vocaţională a fiecăruia dintre noi este marcată de acele prezenţe care au ajutat la descoperirea şi discernerea focului Duhului. Este aşa de frumos şi important a şti să mulţumim. "Recunoştinţa este mereu o «armă puternică». Numai dacă suntem în stare să contemplăm şi să mulţumim concret pentru toate gesturile de iubire, generozitate, solidaritate şi încredere, precum şi de iertare, răbdare, suportare şi compasiune cu care am fost trataţi, vom lăsa ca Duhul să ne dăruiască acel aer proaspăt în măsură să reînnoiască (şi nu să peticească) viaţa şi misiunea noastră" (Scrisoare către preoţi, 4 august 2019). Să ne gândim la ei, să fim recunoscători şi, pe umerii lor, să ne simţim chemaţi şi noi să fim bărbaţi şi femei care ajută la generarea vieţii noi pe care Domnul ne-o dăruieşte. Chemaţi la rodnicia apostolică, chemaţi să fim luptători neînfricaţi pentru lucrurile pe care Domnul le iubeşte şi pentru care şi-a dat viaţa; să cerem harul ca sentimentele şi privirile noastre să poată palpita în ritmul Inimii sale şi, aş îndrăzni să vă spun, până la rănirea de aceeaşi iubire; să poată fi pasionate pentru Isus şi pentru Împărăţia sa.

În acest sens, putem să ne întrebăm toţi: cum să cultivăm rodnicia apostolică? Este o întrebare frumoasă, pe care putem să ne-o adresăm toţi, şi fiecare să răspundă în inima sa. - Sora traduce ceea ce nu este în text - Pentru că pentru mine nu este uşor să comunic cu voi prin intermediul unui aparat, nu este uşor. Dar voi aveţi bunăvoinţă. Mulţumesc.

Benedetta, tu ne-ai vorbit despre modul în care Domnul te-a atras prin intermediul frumuseţii. Frumuseţea unei imagini a Fecioarei a fost cea care, cu privirea sa specială, a intrat în inima ta şi a trezit dorinţa de a o cunoaşte mai mult: Cine este această femeie? N-au fost cuvintele, sau ideile abstracte sau raţionamentele reci. Totul a început de la o privire, o privire frumoasă care te-a fascinat. Câtă înţelepciune ascund cuvintele tale! A retrezi la frumuseţe, a retrezi la uimire, la stupoarea capabilă de a deschide noi orizonturi şi de a trezi noi întrebări. O viaţă consacrată care nu este în măsură să se deschidă surprizei este o viaţă care a rămas la jumătatea drumului. Asta vreau să repet. O viaţă consacrată care nu este capabilă să fie surprinsă în fiecare zi, să se bucure sau să plângă, dar să se surprindă, este o viaţă consacrată care rămâne la jumătatea drumului. Domnul nu ne-a chemat pentru a ne trimite în lume ca să impunem obligaţii persoanelor, sau poveri mai grele decât cele pe care le au deja, şi sunt multe, ci să împărtăşim o bucurie, un orizont frumos, nou şi surprinzător. Îmi place mult acea expresie a lui Benedict al XVI-lea, pe care o consider paradigmatică şi chiar profetică în aceste timpuri: Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 14). "A-l vesti pe Cristos înseamnă a arăta că a crede în El şi a-l urma nu este numai lucru adevărat şi drept, ci şi frumos, capabil să umple viaţa cu o nouă splendoare şi cu o bucurie profundă, chiar şi în mijlocul încercărilor" (ibid., 167).

Şi asta ne determină să nu ne fie frică să căutăm noi simboluri şi imagini, o muzică deosebită care să-i ajute pe thailandezi să trezească uimirea pe care Domnul vrea să ne-o dăruiască. Să nu ne fie frică de a voi să înculturăm Evanghelia tot mai mult. trebuie căutate formele noi pentru a transmite Cuvântul capabil de a zdruncina şi a retrezi dorinţa de a-l cunoaşte pe Domnul: Cine este acest om? Cine sunt aceste persoane care urmează un răstignit?

Pregătind această întâlnire am putut să citesc, cu o anumită greutate, că pentru mulţi credinţa creştină este o credinţă străină, este religia străinilor. Această realitate ne determină să căutăm cu curaj modurile pentru a mărturisi credinţa "în dialect", în maniera în care o mamă cântă nani-nani copilului său. Cu această încredere a-i da faţă şi "trup" thailandez, care este mult mai mult decât a face traduceri. Înseamnă a lăsa ca Evanghelia să se dezbrace de haine bune dar străine, pentru a răsuna cu muzica proprie vouă în această ţară şi a face să vibreze sufletul fraţilor noştri cu aceeaşi frumuseţe care a incendiat inima noastră. Vă invit s-o rugăm pe Fecioara Maria, care cea dintâi a fascinat-o pe Benedetta cu frumuseţea privirii sale, şi să-i spunem cu încredere de fii: "Dobândeşte-ne acum o nouă ardoare de înviaţi pentru a duce tuturor Evanghelia vieţii care învinge moartea. Dă-ne sfânta îndrăzneală de a căuta noi drumuri pentru ca să ajungă la toţi darul frumuseţii care nu se stinge" (ibid., 288).

Privirea Mariei ne determină să privim în aceeaşi direcţie a sa, spre acea altă privire, pentru a face tot ceea ce ne va spune El (cf. In 2,1-12). Ochi care fascinează pentru că sunt capabili să meargă dincolo de aparenţe şi de a obţine şi a celebra frumuseţea cea mai autentică ce trăieşte în fiecare persoană. O privire care, aşa cum ne învaţă Evanghelia, strică toate determinismele, fatalismele şi schemele. Acolo unde mulţi vedeau numai un păcătos, un blasfemator, un perceptor de taxe, un răufăcător, chiar un trădător, Isus a fost capabil să vadă apostoli. Şi aceasta este frumuseţea pe care privirea sa ne invită s-o vestim, o privire care intră înăuntru, transformă şi care face să se evidenţieze ceea ce este mai bun din ceilalţi.

Gândindu-vă la începutul vocaţiei voastre, atâţia, în tinereţea voastră, aţi participat la activităţile tinerilor care voiau să trăiască Evanghelia şi mergeau să-i viziteze pe cei mai nevoiaşi, marginalizaţi şi dispreţuiţi din oraş, orfani şi bătrâni. Cu siguranţă atunci mulţi aţi fost vizitaţi de Domnul care v-a făcut să simţiţi chemarea de a dărui totul. Este vorba de a ieşi din noi înşine şi, tot în acea mişcare de ieşire, am fost întâlniţi. Pe chipul persoanelor pe care le întâlnim pe stradă putem descoperi frumuseţea de a-l trata pe celălalt ca pe un frate. Nu mai este orfanul, cel abandonat, cel marginalizat sau cel dispreţuit. Acum are un chip de frate, "fratele răscumpărat de Cristos. Asta înseamnă a fi creştini! Ori se poate oare înţelege sfinţenia făcând abstracţie de această recunoaştere vie a demnităţii fiecărei fiinţe umane?" (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 98). Doresc să susţin şi să încurajez pe atâţia dintre voi care, zilnic, îşi dedică propria viaţă slujindu-l pe Isus în fraţi, aşa cum evidenţia episcopul când vă prezenta - se vedea că este orgolios -; pe atâţia dintre voi care reuşesc să vadă frumuseţea acolo unde alţi văd numai dispreţ, abandonare sau un obiect sexual de exploatat. Astfel, voi sunteţi semn concret al milostivirii vii şi active a Domnului. Semn al ungerii Celui Sfânt în aceste ţinuturi.

Această ungere cere rugăciunea. Rodnicia apostolică cere şi se susţine graţie cultivării intimităţii rugăciunii. O intimitate ca aceea a acelor bunici, care se roagă cu asiduitate Rozariul. Câţi dintre noi am primit credinţa de la bunicii noştri! Şi i-am văzut aşa, printre treburile din casă, cu rozariul în mână consacrând toată ziua. Contemplaţia în acţiune, permiţând lui Dumnezeu să intre în toate lucrurile mici de fiecare zi. Este esenţial ca astăzi Biserica să vestească Evanghelia tuturor, în orice loc, în orice ocazie, fără întârziere şi fără frică (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 23), ca persoane care în fiecare dimineaţă, într-o întâlnire personală cu Domnul, sunt trimise din nou. Fără rugăciune, toată viaţa noastră şi misiunea noastră pierd sensul, forţa şi fervoarea. Dacă vouă vă lipseşte rugăciunea, orice lucrare pe care o faceţi nu are sens, nu are forţă, nu are valoare. Rugăciunea este centrul a toate.

Spunea sfântul Paul al VI-lea că unul din cei mai răi duşmani ai evanghelizării este lipsa de fervoare (cf. Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 80). Citiţi acest număr 80 din Evangelii nuntiandi. Şi fervoarea pentru călugăr, pentru călugăriţă, pentru preot, pentru catehet se alimentează în această dublă întâlnire: cu faţa Domnului şi cu aceea a fraţilor săi. Şi noi avem nevoie de acel spaţiu în care să ne întoarcem la izvor pentru a bea apa care dă viaţă. Cufundaţi în mii de ocupaţii, să căutăm mereu spaţiul pentru a ne aminti, în rugăciune, că Domnul deja a mântuit lumea şi că suntem invitaţi cu El să facem tangibilă această mântuire.

Mulţumesc iar pentru viaţa voastră, mulţumesc pentru mărturia voastră şi dăruirea generoasă! Vă cer, cu rugăminte, să nu cedaţi ispitei de a crede că sunteţi puţini; mai degrabă gândiţi-vă că sunteţi mici, mici instrumente în mâinile creatoare ale Domnului. Şi El va scrie cu viaţa voastră cele mai frumoase pagini ale istoriei mântuirii în aceste ţinuturi.

Nu uitaţi, vă rog, să vă rugaţi pentru mine şi să îndemnaţi la rugăciune pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

www.popevisitthailand.com - site dedicat vizitei papei Francisc în Thailanda

www.facebook.com/popevisitthailand - pagina de Facebook dedicată vizitei papei Francisc în Thailanda