Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Portugalia
cu ocazia celei de-a XXXVII-a Zi Mondială a Tineretului
(Lisabona, 2-6 august 2023)
Întâlnirea cu tinerii de la "Scholas Occurrentes"
Sediul "Scholas Occurrentes" (Cascais), joi, 3 august 2023
Întrebarea nr. 1: Bună ziua! Scholas! Scholas! Scholas!
Când mi-a fost prezentat, nu am avut îndoieli să-l accept şi să-l îmbrăţişez, pentru că este un spaţiu unde toţi împărtăşesc propriile emoţii şi sentimente. Este un spaţiu unde fiecare contribuie cu ceea ce are, valori etice şi morale, pentru bunăstarea comunităţii. Independent de religia sau originea sa. Sunt din Guineea Bissau şi sunt musulman, dar mă simt parte din acest spaţiu. Şi, ca musulman, simt obligaţia şi datoria de a mă uni şi de a face parte din această mişcare. Pentru că şi islamul îndeamnă la buna convieţuire între credinţe, între diferitele credinţe. Şi îndeamnă şi se preocupă de bunăstarea comunităţii. Ne spune ce trebuie să facem, că trebuie să ne îngrijim de aproapele şi, din acest motiv, aş vrea să întreb pentru ce Scholas este un spaţiu cu care toţi se identifică şi pentru ce atâta diversitate pentru a obţine o operă de artă.
Papa Francisc: Scholas face posibil toate acestea, ca fiecare să se simtă interpretat. Cu mare respect, dar nu este un respect static, ci dinamic, care pune în mişcare, pentru a face lucruri, pentru a se exprima făcând, ca această pictură, care aşa cum mi-a spus del Corral, este o capelă sixtină pictată de voi. (Aplauze). Scholas te pune în mişcare, Scholas te face să-l respecţi pe celălalt şi să-l asculţi pe celălalt care are ceva să-ţi spună, şi celălalt să te asculte pe tine pentru că tu ai ceva să-i spui. Scholas îţi indică drumul pentru a merge înainte, te face să mergi înainte. Scholas este o întâlnire mergând, toţi, oricare ar fi ţara, oricare ar fi religia, numai a privi înainte şi a merge împreună. Şi acest lucru este constructiv, ca şi cei trei km şi jumătate de pictură murală pe care voi le-aţi făcut pentru a ajunge aici.
Întrebarea nr. 2: Aş vrea să continui un pic în direcţia diversităţii pentru a intra în tema care a fost la baza celor două luni ale lucrării noastre, care este haosul. Noi, ca grup, precum şi eu individual, am avut oportunitatea de a vizita mai multe comunităţi diferite, mai multe persoane diferite, de religie diferită, de culturi diferite, şi asta ne-a dat o oportunitate grandioasă pentru a aprofunda tot mai mult, nu numai înăuntrul nostru, ci şi înăuntrul întregii comunităţi, ceea ce înseamnă a descoperi sentimentul adevărat pe care îl simt, suferinţele adevărate pe care le simt şi, în acest mod, să le dea oportunitatea de a exprima toate acestea cu o trăsătură de pensulă, cu o linie pe pictura murală. A le da oportunitatea de a se exprima! Şi acest lucru ne implică în mod inevitabil, atinge inima noastră şi ne face să ne gândim: avem acest sentiment? Aceste suferinţe fac parte din noi, din convieţuirea noastră? Aşadar, aş vrea să întreb: ce ar fi existenţa noastră fără haosul original? Mulţumesc.
Papa Francisc: Tu spui haos, bine. Este criza. Ştiţi de unde vine cuvântul "criză"? Atunci când se aduna grâul, se trecea prin sită [în spaniolă cribar: precizează rudenia între "criză" şi "cribar"]. Şi criza în persoane reprezintă situaţii ale vieţii, evenimente, probleme organice, indispoziţie sau bună dispoziţie. Te face cribar, adică să treci prin sită, şi tu trebuie să alegi. O viaţă fără criză este o viaţă aseptică. Îţi place să bei apă? Îţi place? Dacă îţi dau apă distilată, e greţoasă! Apa distilată este o apă fără criză. O viaţă fără criză este ca apa distilată, nu ştie despre nimic. Nu foloseşte la nimic. Numai pentru a o pune în dulap şi a închide uşa. Crizele trebuie acceptate, trebuie acceptate şi rezolvate. Pentru că nici a rămâne în criză nu este un bine, pentru că este o sinucidere continuă. Este ca şi cum ar urma să ajungi, să ajungi. Crizele trebuie să le parcurgi, trebuie să le accepţi. Şi rar de unul singur. Şi acest lucru este important în grupul din Scholas. A merge împreună pentru a înfrunta crize împreună, a rezolva lucruri. Important este de a merge înainte şi de a creşte împreună. Aşadar, înainte, chiar şi numai pentru a mânca o feijoada.
Întrebarea nr. 3: În aceste ultime două luni am lucrat mult pentru a reuşi să facem pictura murală pe care aţi văzut-o aici afară. Dar această pictură murală reprezintă cu adevărat haosul. Haosul pe care, foarte adesea, când îl trăim, şi când îl trăim de aproape, nu-l înţelegem şi este o mare dezorientare. Par numai linii aleatorii. Dar adevărul este că vine un moment în care noi ne distanţăm. În acea distanţă începem să reuşim să vedem forme, culori; începem să reuşim să găsim un sens în acest haos, să reuşim să gândim mai mult decât ceea ce adesea vedem imediat sau auzim imediat, dar, da, reuşim să exprimăm. Pentru mine, de exemplu, a fost o experienţă foarte importantă, pentru că şi eu am trăit momente de mare haos în viaţa mea - cred că toţi le trăim - şi adevărul este că, a asculta istoria altora, a ne deschide pentru a asculta, pentru a împărtăşi şi pentru a primi toate persoanele care au participat la această pictură murală, a fost un privilegiu pentru noi, probabil mai mult decât pentru ei, pentru noi care suntem aici şi am permis ca asta să se întâmple. Şi toate acestea pentru că noi căutăm acest sens, toţi căutăm acest sens profund de a percepe că este ceva mai mare decât simplul fapt de a fi aici. Şi atunci am vrea să vă întrebăm: când aţi trecut pe lângă pictura murală, ce anume aţi simţit, ce anume aţi trăit în timpul trecerii până aici, în inima acestei picturi murale, care pentru noi este cu adevărat pur şi simplu începutul sau sfârşitul. Noi ştim asta. Şi înainte ca dumneavoastră să răspundeţi, am vrea, în numele tuturor, să vă oferim şi o pensulă, această pensulă care ne reprezintă pe noi toţi.
Papa Francisc: Este frumos ceea ce ai spus despre haos. Era unul care spunea că viaţa omului, viaţa noastră umană, înseamnă a face din haos un cosmos, adică din ceea ce nu are sens, este dezordonat, este haotic, a face un cosmos, cu sens, deschis, semnificativ, complex. Nu vreau să o fac pe catehetul aici, dar dacă vedem structura relatării creaţiei, care este o relatare mitică, în sensul adevărat al cuvântului "mit", pentru că mit este formă de cunoaştere. Aşadar, foloseşte această istorie cel care a scris relatarea creaţiei. În paranteză, aceasta a fost scrisă cu mult timp după ce poporul ebraic a trăit experienţa eliberării sale. Adică, mai întâi este toată experienţa exodului poporului ebraic şi apoi privesc în urmă. Şi cum a început istoria? Cum s-a transformat haosul în cosmos? Şi acolo, într-un limbaj poetic, se relatează cum Dumnezeu din haos a făcut într-o zi lumina, în altă zi îl face pe om şi continuă să creeze lucruri şi să transforme haosul în cosmos. În viaţa noastră se întâmplă acelaşi lucru: există momente de criză - reiau acest cuvânt -, care sunt haotice, când nu mai ştii în ce punct te afli, toţi trecem prin aceste momente întunecate. Haos. Şi aici munca personală, a persoanelor care ne însoţesc, a unui astfel de grup, este de a transforma cosmosul. Mie îmi rezultă dificil în acest haos al Sixtinei [râsete] să cred că în spate există un cosmos, deoarece cosmosul care este? Îl construiţi voi în mesajul pe care îl duceţi înainte, pe drumul pe care-l aveţi în faţa voastră. Nu uitaţi niciodată acest lucru: a transforma un haos într-un cosmos. Şi acesta este drumul fiecăruia. O viaţă care rămâne în haos este o viaţă eşuată, şi o viaţă care n-a simţit niciodată haosul este o viaţă distilată, unde totul este perfect. Şi vieţile distilate nu dau viaţă, mor în ele însele. Şi dacă o viaţă personală şi relaţională care a simţit criza ca haos şi lent înlăuntrul său, şi în comunitate, s-a transformat în cosmos... jos pălăria!
Una dintre tinerele de la Scholas Ocurrentes: Mulţumim, Papa Francisc, pentru cuvintele dumneavoastră. Mulţumim!
O tânără: Este o bucurie pentru noi a încheia astfel acest drum. Dar, cu toate că această experienţă urmează să se termine, ne-ar plăcea să credem că opera nu se va termina niciodată. Pentru aceasta astăzi vom încheia începând. Şi astfel, atunci când un drum se încheie, un drum nou se deschide. Am decis să numim acest proiect: "Viaţă între Lumi". De fapt, toată pictura murală este o experienţă şi o exprimare de viaţă care se nasc din întâlnirea multor realităţi diferite. De aceea astăzi vom face un salt şi vom reuni o lume fizică cu o lume virtuală.
Un tânăr: Îţi cerem, dragă Francisc, să ne însoţeşti până la peretele care este în spatele tău şi să ne dăruieşte ultima trăsătură de pensulă a acestei picturi murale, dar cu o pensulă foarte specială, capabilă să înceapă în acelaşi timp o operă virtuală care va reuşi să reunească diferitele comunităţi din Scholas din toată lumea.
José María del Corral, preşedinte al Scholas Ocurrentes: Papa Francisc, materialul video, această pensulă virtuală despre care vorbea Eugenia este o armă pentru pace. Pare un pistol pentru că va trage aici dar, în loc să ucidă, această trăsătură de pensulă pe care o vei da pe perete o vei da şi în lumea virtuală. În acest moment, sunt tineri din Scholas în Mozambic, care au montat un dispozitiv, în Mozambic, la Tofo, pentru a vedea trăsătura de pensulă pe care o vei face şi pentru a o urmări în lumea virtuală, pentru că tinerii vor ca tu să fii cel care uneşti lumea fizică cu cea virtuală pentru ca lumea virtuală să nu înceteze niciodată să fie concretă şi angajată cu realitatea. [aplauze] Să pictăm peretele.
Papa Francisc: Aceasta este istoria bunului samaritean şi nimeni dintre noi nu este scutit să fie un bun samaritean. Este o obligaţie pe care o avem cu toţii. Fiecare trebuie s-o caute în viaţă, pentru că acela care termină propria viaţă [...] a pierdut ca în război. Bunul samaritean îl găseşte aruncat la pământ, dar mai înainte trecuse un levit, trecuse un preot, însă se grăbeau. Nu i-au dat importanţă. Dar în afară de a fi grăbiţi, nu puteau să-l atingă pentru că era sânge [...] şi conform legislaţiei din acel timp cel care atingea sângele devenea impur. Nu ştiu cât timp trebuia să se purifice, aşadar, asta îl împiedica să-şi facă datoria sa, nu trebuia să atingă. "Mori, dar eu nu te ating, nu devin impur. Mori, dar eu nu devin impur". Să nu uitaţi asta. De câte ori poate trece prin mintea noastră: "Mori, dar eu nu devin impur". De câte ori se preferă puritatea rituală în locul apropierii umane [...]. Samaritenii, în mentalitatea epocii, erau nişte "nenorociţi", toţi erau nenorociţi şi negustori, dar erau puri cu mintea, cu inima, erau marginalizaţi, dar bunul samaritean îl vede, se opreşte şi istoria spune că i s-a făcut milă. "Mori, eu mă preocup de puritatea mea". I s-a făcut milă. Vă las întrebarea: ce anume mă face să-mi fie milă? Sau ai o inimă atât de uscată încât nu simţi milă? Fiecare să-şi dea un răspuns. Şi după aceea ce se întâmplă? Îl duce într-un han şi îi găseşte o cameră şi îi spune hangiului: "Uite, eu voi trece din nou peste trei zile. Între timp ia asta şi dacă este nevoie de mai mult, la întoarcere îţi plătesc". Acest "nenorocit" era unul care plătea. Aşadar, avem tâlhari care ucid, bunul samaritean care se îngrijeşte şi levitul şi preotul care pleacă pentru a nu deveni impuri. Şi Isus spune: acesta intră în împărăţia cerurilor, pentru că i s-a făcut milă. Gândiţi-vă un pic la această istorie. Unde mă aflu eu? Aduc daună oamenilor? Unde mă aflu eu? Evit dificultăţile reale sau îmi murdăresc mâinile? Uneori în viaţă trebuie să ne murdărim mâinile pentru a nu ne murdări inima.
Un tânăr: Mulţumim, dragă Francisc, pentru cadoul tău, un adevărat semn pentru a continua să mergem împreună.
Papa Francisc: Acum vă dau binecuvântarea, dar voi promiteţi-mi să cereţi binecuvântarea şi pentru mine, după aceea.
Rugaţi-vă pentru mine, şi cel care dintre voi nu face asta pentru că nu poate sau pentru că nu se simte în stare, să-mi trimită energie pozitivă.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
