Papa în Cuba (2012):
Sfânta Liturghie cu ocazia aniversării a 400 de ani de la regăsirea lui Virgen de la Caridad del Cobre (luni, 26 martie 2012)
Omilia Sfântului Părinte
Iubiţi fraţi şi surori,
Îi aducă mulţumire lui Dumnezeu care mi-a permis să vin între voi şi să realizez această călătorie atât de dorită. Îl salut pe monseniorul Dionisio García Ibá?ez, Arhiepiscop de Santiago de Cuba, mulţumindu-i pentru cuvintele gentile de primire în numele tuturor; salut, în acelaşi timp, Episcopii cubanezi şi pe cei veniţi din alte locuri, precum şi preoţii, persoanele consacrate, seminariştii şi credincioşii laici prezenţi la această celebrare. Nu pot să-i uit pe cei care nu au putut să fie aici din cauza bolii, vârstei sau altor motive. În afară de asta, salut autorităţile care au voit cu gentileţe să ne însoţească.
Această Sfântă Liturghie, pe care am bucuria să o prezidez pentru prima dată în Vizita mea pastorală în această ţară, se inserează în contextul anului jubiliar marian, convocat pentru a o cinsti pe Fecioara Carităţii del Cobre, Patroana Cubei, la aniversarea a 400 de ani de la descoperirea şi prezenţa veneratei sale imagini în aceste ţinuturi binecuvântate. Nu ignor jertfa şi dedicarea cu care a fost pregătit acest jubileu, în special în aspectul spiritual. M-a umplut de emoţie să aflu fervoarea cu care Maria a fost salutată şi invocată de atâţia cubanezi, în peregrinarea sa prin toate colţurile şi locurile Insulei.
Aceste evenimente importante ale Bisericii din Cuba sunt luminate cu neobişnuită strălucire de sărbătoarea pe care o celebrează astăzi Biserica universală: Buna Vestire a Domnului adusă Fecioarei Maria. De fapt, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este Misterul central al credinţei creştine, şi în ea Maria ocupă un loc de prim rang. Însă, care este semnificaţia acestui Mister? Şi care este importanţa pe care o are pentru viaţa noastră concretă?
Să vedem înainte de toate ce înseamnă Întruparea. În Evanghelia sfântului Luca am ascultat cuvintele îngerului adresate Mariei: "Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta şi cel sfânt care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Lc 1,35). În Maria, Fiul lui Dumnezeu se face om, se împlineşte astfel profeţia lui Isaia: "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi se va numi Emanuel" (Is 7,14). Da, Isus, Cuvântul făcut trup, este Dumnezeu-cu-noi, care a venit să locuiască între noi şi să împărtăşească însăşi condiţia noastră umană. Sfântul apostol Ioan exprimă asta în următorul mod: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). Expresia "s-a făcut trup" indică realitatea umană cea mai concretă şi tangibilă. În Cristos, Dumnezeu a venit realmente în lume, a intrat în istoria noastră, şi-a stabilit locuinţa sa în mijlocul nostru, împlinind astfel aspiraţia intimă a fiinţei umane ca lumea să fie realmente o casă pentru om. Dimpotrivă, atunci când Dumnezeu este scos afară, lumea se transformă într-un loc inospitalier pentru om, frustrând, în acelaşi timp, adevărata vocaţie a creaţiei de a fi spaţiul pentru alianţă, pentru "da"-ul iubirii dintre Dumnezeu şi omenirea care îi răspunde. Aşa a făcut Maria, ca primiţie a celor care cred, cu "da"-ul său spus Domnului, fără rezerve.
Pentru aceasta, contemplând Misterul Întrupării nu putem să neglijăm să ne îndreptăm ochii noştri spre Ea, pentru a ne umple de uimire, de recunoştinţă şi de iubire văzând cum Dumnezeul nostru, intrând în lume, a voit să se bazeze pe consimţământul liber al unei creaturi a lui. Numai atunci când Fecioara i-a răspuns îngerului: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38), începând din acel moment, Cuvântul veşnic al Tatălui a început existenţa sa umană în timp. Este emoţionant a vedea cum Dumnezeu nu numai că respectă libertatea umană, ci pare să aibă nevoie de ea. Şi vedem şi cum începutul existenţei pământeşti a Fiului lui Dumnezeu este marcat de un dublu "da" spus voinţei mântuitoare a Tatălui: cel al lui Cristos şi cel al Mariei. Această ascultare faţă de Dumnezeu este aceea care deschide porţile lumii pentru adevăr, pentru mântuire. De fapt, Dumnezeu ne-a creat ca rod al iubirii sale infinite; pentru aceasta, a trăi după voinţa sa este drumul pentru a găsi identitatea noastră autentică, adevărul fiinţei noastre, în timp ce îndepărtarea de Dumnezeu ne îndepărtează de noi înşine şi ne prăbuşeşte în gol. Ascultarea credinţei este adevărata libertate, autentica răscumpărare, care ne permite să ne unit cu iubirea lui Isus în efortul de a ne conforma voinţei Tatălui. Răscumpărarea este mereu acest proces de a conduce voinţa umană la comuniunea deplină cu voinţa divină (cf. Lectio divina cu parohii din Roma, 18 februarie 2010).
Iubiţi fraţi, astăzi o lăudăm pe Preasfânta Fecioară pentru credinţa sa şi cu sfânta Elisabeta îi spunem şi noi: "Fericită aceea care a crezut" (Lc 1,45). Aşa cum spune sfântul Augustin, Maria l-a zămislit pe Cristos mai întâi în inima sa cu credinţa, decât fizic în sânul ei; Maria a crezut şi s-a împlinit în Ea ceea ce credea (cf. Sermo 215, 4: PL 38,1074). Să-l rugăm pe Domnul să mărească credinţa noastră, să o facă activă şi rodnică în iubire. Să-i cerem să fim capabili, asemenea Ei, să primim în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l practicăm cu docilitate şi statornicie.
Fecioara Maria, prin rolul său de neînlocuit în Misterul lui Cristos, reprezintă imaginea şi modelul Bisericii. Şi Biserica, aşa cum a făcut Mama lui Cristos, este chemată să primească în ea Misterul lui Dumnezeu care vine să locuiască în ea. Iubiţi fraţi, ştiu cu cât efort, curaj şi abnegaţie lucraţi în fiecare zi pentru ca, în circumstanţele concrete ale ţării voastre şi în acest moment istoric, Biserica să reflecteze tot mai mult faţa sa adevărată ca loc în care Dumnezeu se apropie de oameni şi îi întâlneşte. Biserica, trup viu al lui Cristos, are misiunea de a prelungi pe pământ prezenţa mântuitoare a lui Dumnezeu, de a deschide lumea la ceva mai mare decât ea însăşi, la iubirea şi la lumina lui Dumnezeu. Merită, iubiţi fraţi, să ne dedicăm toată viaţa lui Cristos, să creştem în fiecare zi în prietenia sa şi să ne simţim chemaţi să vestim frumuseţea şi bunătatea propriei vieţi tuturor oamenilor, fraţii noştri. Vă încurajez în misiunea voastră de a semăna lumea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi de a oferi tuturor alimentul adevărat al trupului lui Cristos. Apropiindu-se Paştele, să ne decidem fără temeri şi fără complexe să-l urmăm pe Isus pe drumul său spre cruce. Să acceptăm cu răbdare şi credinţă orice contrarietate sau suferinţă, cu convingerea că, în învierea sa, El a învins puterea răului care întunecă totul şi a făcut să răsară o lume nouă, lumea lui Dumnezeu, a luminii, a adevărului şi a bucuriei. Domnul nu va înceta să binecuvânteze cu roade îmbelşugate generozitatea angajării voastre.
Misterul Întrupării, în care Dumnezeu se apropie de noi, ne arată şi demnitatea incomparabilă a oricărei vieţi umane. Pentru aceasta, în proiectul său de iubire, încă de la creaţie, Dumnezeu a încredinţat familiei întemeiate pe căsătorie misiunea preaînaltă de a fi celulă fundamentală a societăţii şi adevărată Biserică familială. Cu această certitudine, voi, dragi soţi, trebuie să fiţi, în mod special pentru copiii voştri, semn real şi vizibil al iubirii lui Cristos faţă de Biserică. Cuba are nevoie de mărturia fidelităţii voastre, de unitatea voastră, de capacitatea voastră de a primi viaţa umană, în special pe cea mai lipsită de apărare şi nevoiaşă.
Iubiţi fraţi, în faţa privirii Fecioarei Carităţii del Cobre, doresc să fac un apel pentru ca să daţi nouă vigoare credinţei voastre, să trăiţi din Cristos şi pentru Cristos şi, cu armele păcii, iertării şi înţelegerii, să vă angajaţi să construiţi o societate deschisă şi reînnoită, o societate mai bună, mai demnă de om, care să reflecte mai mult bunătatea lui Dumnezeu. Amin.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
