Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)
Sfânta Liturghie
"Japoma Stadium" (Douala), vineri, 17 aprilie 2026
Iubiţi fraţi şi surori,
|
| © Vatican Media |
Apostolul Ioan descrie o mulţime mare (cf. v. 2-5), aşa cum suntem noi aici acum. Pentru toţi aceşti oameni, însă, există foarte puţină mâncare: doar "cinci pâini de orz şi doi peştişori" (v. 9). Observând această disproporţie, Isus ne întreabă astăzi, aşa cum i-a întrebat şi atunci pe ucenicii săi: cum veţi rezolva această problemă? Priviţi toţi aceşti oameni flămânzi, împovăraţi de oboseală. Ce veţi face?
Această întrebare este adresată fiecăruia dintre noi. Este adresată taţilor şi mamelor care au grijă de familiile lor. Este adresată păstorilor Bisericii, care veghează asupra turmei Domnului, precum şi celor care poartă responsabilitatea socială şi politică pentru popor şi îi caută bunăstarea. Cristos pune această întrebare celor puternici şi celor slabi, bogaţilor şi săracilor, tinerilor şi bătrânilor, pentru că toţi flămânzim în acelaşi fel. Nevoia noastră ne aminteşte că suntem creaturi. Trebuie să mâncăm pentru a trăi. Nu suntem Dumnezeu: dar unde este Dumnezeu în faţa foamei oamenilor?
În aşteptarea răspunsurilor noastre, Isus le dă pe ale sale: "Isus a luat pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a voit fiecare" (v. 11). O problemă serioasă a fost rezolvată prin binecuvântarea puţinei mâncări prezente şi împărţirea ei cu toţi cei flămânzi. Înmulţirea pâinilor şi a peştilor s-a întâmplat în timp ce se împărţea: acesta este miracolul! Există pâine pentru toţi dacă se dă tuturor. Există pâine pentru toţi dacă se ia, nu cu mâna care răpeşte, ci cu mâna care dă. Să observăm cu atenţie gestul lui Isus: când Fiul lui Dumnezeu a luat pâinea şi peştele, mai întâi a mulţumit. A fost recunoscător Tatălui pentru ceea ce avea să devină un dar şi o binecuvântare pentru tot poporul.
În felul acesta, mâncarea era din belşug. Nu era raţionalizată din necesitate. Nu era furată în conflict. Nu era risipită de cei care se îndoapă în prezenţa celor care nu aveau ce mânca. Trecând din mâinile lui Cristos în mâinile discipolilor săi, mâncarea creştea pentru toţi; ba chiar, era din belşug (cf. v. 12-13). Uimiţi de ceea ce făcuse Isus, oamenii exclamau: "Cu adevărat, acesta este profetul!" (v. 14), adică acela care vorbeşte în numele lui Dumnezeu, Cuvântul Celui Atotputernic. Era adevărat! Totuşi, Isus nu folosea acele cuvinte pentru câştig personal. Nu voia să devină rege (cf. v. 15), pentru că venise să slujească prin iubire, nu să domine.
Miracolul pe care l-a săvârşit este un semn al acestei iubiri. Ne arată nu numai cum Dumnezeu oferă omenirii pâinea vieţii, ci şi cum putem împărtăşi această hrană cu toţi bărbaţii şi femeile care, ca şi noi, însetează după pace, libertate şi dreptate. Fiecare act de solidaritate şi iertare, fiecare efort bun, devine o bucată de pâine pentru omenirea care are nevoie de îngrijire. Totuşi, acest lucru nu este suficient: hrana care susţine trupul trebuie să fie însoţită, cu egală caritate, de hrană pentru suflet - o hrană care susţine conştiinţa noastră şi ne linişteşte în orele întunecate ale fricii şi în mijlocul umbrelor suferinţei. Această hrană este Cristos însuşi, care dăruieşte întotdeauna Bisericii sale hrană din belşug şi ne întăreşte pe drumul nostru dăruindu-ne Trupul său Euharistic.
Surorilor şi fraţilor, Euharistia pe care o celebrăm este izvorul unei credinţe reînnoite, pentru că Isus devine prezent printre noi. Sacramentul nu reînvie numai o amintire îndepărtată; el provoacă o "companie" care ne transformă pentru că ne sfinţeşte. Fericiţi cei invitaţi la Cina Domnului! Însuşi acest altar, în jurul căruia ne adunăm pentru Euharistie, devine o proclamaţie de speranţă în mijlocul încercărilor istoriei şi al nedreptăţilor pe care le vedem în jurul nostru. Este un semn al iubirii lui Dumnezeu; în Cristos, Tatăl ne invită să împărtăşim ceea ce avem, pentru ca aceasta să se multiplice în comuniunea eclezială.
Domnul îmbrăţişează cerul şi pământul. el cunoaşte inimile noastre şi toate situaţiile - bucuroase sau triste - pe care le trăim. Făcându-se om pentru a ne mântui, a ales să împărtăşească cele mai simple şi mai cotidiene necesităţi ale omenirii. Foamea ne vorbeşte astfel nu numai despre sărăcia noastră, ci, mai ales, despre iubirea sa. Să ne amintim de acest lucru de fiecare dată când vedem în ochii lor un frate sau o soră cărora le lipsesc cele necesare vieţii. Prin ochii lor, se repetă întrebarea pe care Isus le-a pus-o discipolilor săi: "Ce veţi face pentru toţi aceşti oameni?". A fi martori ai lui Cristos şi a imita faptele sale de iubire implică, desigur, dificultăţi şi obstacole, din afară şi dinăuntru, unde mândria poate corupe inima. În aceste circumstanţe, însă, să repetăm împreună cu psalmistul: "Domnul este lumina şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?" (Ps 27,1). Chiar dacă uneori clătinăm, Dumnezeu ne încurajează întotdeauna. "Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!" (v. 14).
Dragi tineri, aş dori să vă adresez această invitaţie în special vouă, deoarece sunteţi fiii iubiţi ai continentului african! Ca fraţi şi surori ai lui Isus, înmulţiţi talentele voastre prin credinţă, perseverenţă şi prietenie care vă inspiră. Fiţi primele feţe şi mâini care aduc pâinea vieţii aproapelui vostru, oferindu-le hrana înţelepciunii şi eliberarea de tot ceea ce nu-i hrăneşte, ci mai degrabă le întunecă dorinţele bune şi îi privează de demnitatea lor.
În pofida bogăţiei pământului din Camerun, mulţi experimentează atât sărăcia materială, cât şi cea spirituală. Nu cedaţi în faţa neîncrederii şi a descurajării. Respingeţi orice formă de abuz sau violenţă, care înşeală promiţând câştiguri uşoare, dar împietreşte inima şi o face insensibilă. Nu uitaţi că poporul vostru este chiar mai bogat decât acest pământ, căci comoara voastră stă în valorile voastre: credinţă, familie, ospitalitate şi muncă. Fiţi, aşadar, protagonişti ai viitorului, urmând vocaţia pe care Dumnezeu o dă fiecăruia dintre voi. Nu vă lăsaţi corupţi de ispitele care vă irosesc energiile şi nu servesc progresului societăţii.
Pentru a face din spiritul vostru nobil glasul profetic al unei lumi noi, învăţaţi din exemplul pe care tocmai l-am auzit în Faptele Apostolilor. Primii creştini au dat o mărturie curajoasă Domnului Isus în faţa dificultăţilor şi ameninţărilor şi au perseverat chiar şi în mijlocul persecuţiilor (cf. Fap 5,40-41). Discipolii "în fiecare zi, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Cristos Isus" (v. 42), adică pe Cristos, Eliberatorul lumii. Da, Domnul ne eliberează de păcat şi de moarte. A vesti neîncetat această Evanghelie este misiunea fiecărui creştin şi este o misiune pe care v-o încredinţez în special vouă, dragi tineri, şi întregii Biserici din Camerun. Deveniţi veste bună pentru ţara voastră, aşa cum este Fericitul Floribert Bwana Chui pentru poporul congolez.
Fraţilor şi surorilor, învăţătura lasă un semn, precum urma plugului agricultorului în câmp, care face ca ceea ce este semănat să aducă rod. În mod similar, vestirea creştină ne schimbă viaţa, transformând minţile şi inimile. A-l vesti pe Isus înviat înseamnă a lăsa semne de dreptate într-un pământ suferind şi asuprit, semne de pace în mijlocul rivalităţii şi corupţiei, semne de credinţă care ne eliberează de superstiţii şi de indiferenţă. Cu acest mesaj evanghelic în inimile noastre, vom împărtăşi în curând Pâinea euharistică ce ne susţine pentru veşnicie. Cu credinţă bucuroasă, să-i cerem Domnului să-şi înmulţească darul printre noi, spre binele tuturor.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.
