Papa îi întâlneşte pe tinerii din MEG
Mare sărbătoare vineri, 7 august 2015, în Aula "Paul al VI-lea" în Vatican, unde 1500 de tineri din MEG, Mişcarea Euharistică de Tineret promovată de iezuiţi, l-au întâlnit pe papa Francisc la centenarul de întemeiere. MEG, la Roma pentru întâlnirea sa mondială cu tema "Pentru ca bucuria mea să fie în voi", este ramura de tineret a Apostolatului Rugăciunii, născut la Lourdes din intuiţia unui iezuit francez şi astăzi prezent în 56 de ţări. Papa a răspuns la întrebările adresate de şase tineri.
Francisc a pornit de la două cuvinte: tensiune şi conflict. "Sunt cuvinte - a spus el - care se trăiesc în viaţa zilnică, fie în societate, fie în familie". "Dar ce ar fi - să ne gândim - o societate, o familie, un grup de prieteni, fără tensiuni şi fără conflicte? Ştiţi ce ar fi? Un cimitir. Pentru că nu există tensiunile şi nu există conflictele numai în lucrurile moarte. Când este viaţă, există tensiune şi există conflict". "Pentru aceasta - a continuat el - este necesar să se dezvolte acest concept şi să se caute, în viaţa mea, care sunt adevăratele tensiuni, cum vin aceste tensiuni, pentru că sunt tensiuni care spun că eu sunt viu; şi cum sunt aceste conflicte. Dar numai în paradis nu vor exista! Toţi vom fi uniţi în pace cu Isus Cristos. Şi fiecare trebuie să găsească tensiunile din viaţa sa. Tensiunile te fac să creşti, dezvoltă curajul. Şi un tânăr trebuie să aibă această virtute a curajului! Un tânăr fără curaj... este un tânăr înecat, este un tânăr bătrân. Uneori îmi vine să le spun tinerilor: «Vă rog, nu ieşiţi la pensie!», pentru că sunt tineri care ies la pensie la 20 de ani: au totul sigur, în viaţă, totul liniştit şi nu au tensiunea. Însă tensiunile sunt în familie, este clar. Cum se rezolvă o tensiune? Cu dialogul. Când într-o familie există dialogul, când într-o familie există această capacitate de a spune spontan ce gândeşte unul, tensiunile se rezolvă bine". De aici îndemnul: "nu vă fie frică de tensiuni. Dar fiţi şi vicleni, eh? Pentru că dacă tu iubeşti tensiunea pentru tensiune, acest lucru îţi va face rău şi tu vei fi un tânăr" căruia "îi place să fie mereu în tensiune. Nu: asta nu. Tensiunea vine pentru a ne ajuta să facem un pas spre armonie, dar şi armonia provoacă o altă tensiune pentru a fi mai armonioasă. Ca să o spunem în mod clar: primul lucru, să nu ne fie frică de tensiuni pentru că ne fac să creştem; al doilea, să rezolvăm tensiunile cu dialogul, pentru că dialogul uneşte, fie în familie fie în grupul de prieteni şi se găseşte un drum pentru a merge împreună, fără a pierde propria identitate. Al treilea, să nu ne alipim prea mult de o tensiune pentru că acest lucru îţi va face rău. Clar? Tensiunile ne fac să creştem, tensiunile se rezolvă cu dialogul şi să fim atenţi să nu ne alipim prea mult de o tensiune, pentru că acest lucru la sfârşit distruge. Am spus că un tânăr fără tensiune este un tânăr la pensie, un tânăr «mort»; dar un tânăr care ştie să trăiască numai în tensiune, este un tânăr bolnav, eh? Acest lucru trebuie să se deosebească".
Referindu-se la ceea ce a spus un tânăr indonezian care a vorbit despre conflicte într-o societate ca ţara sa, "unde se respiră o mare diversitate internă de culturi", a spus că "şi conflictele pot să ne facă bine, pentru că ne fac să înţelegem diferenţele, ne fac să înţelegem cum sunt lucrurile diferite şi ne fac să înţelegem că dacă nu găsim o soluţie care să rezolve acest conflict, va fi o viaţă de război. Conflictul, pentru a fi bine asumat, trebuie să fie orientat spre unitate şi într-o societate ca a ta care are o cultură cu atâtea culturi diferite înăuntru, trebuie să caute unitatea dar respectând fiecare identitate. Conflictul se rezolvă cu respectarea identităţii. Noi vedem, când privim la televizor sau în ziare, conflicte care nu se ştie să fie rezolvate şi ajung în războaie: o cultură n-o tolerează pe cealaltă. Să ne gândim la acei fraţi ai noştri din Rohinja: au fost alungaţi dintr-o ţară şi dintr-alta şi dintr-alta, şi merg pe mare... Când ajung într-un port sau pe o plajă, le dau un pic de apă sau un pic de mâncare şi îi alungă pe mare. Acesta este un conflict nerezolvat şi acesta este război, aceasta se numeşte violenţă, se numeşte a ucide. Este adevărat: dacă eu am un conflict cu tine şi te ucid, s-a terminat conflictul. Dar acela nu este drumul. Dacă atâtea identităţi - culturale, religioase - trăiesc împreună într-o ţară" - a adăugat el - nu vor exista conflicte "numai cu respectarea identităţii celuilalt. Şi cu acest respect se rezolvă conflictul. Tensiunile - în familie, între prieteni - am spus că pentru a le rezolva era necesar dialogul; adevăratele conflicte sociale, şi culturale, se rezolvă cu dialogul, dar mai întâi cu respectarea identităţii celeilalte persoane. În Orientul Mijlociu vedem că atâţia oameni nu sunt respectaţi: minorităţile religioase, creştinii... nu numai că nu sunt respectaţi, ci de atâtea ori ucişi, persecutaţi... De ce? Pentru că nu se respectă identitatea lor. În istoria noastră au exista mereu conflicte de identitate religioasă" cauzate de "nerespectarea identităţii celeilalte persoane. «Dar, acest nu este catolic, nu crede în Isus Cristos...» - «Respectă-l. Caută ce are bun. Caută în religia lor, în cultura lor, valorile pe care le are. Respectă». Astfel conflictele se rezolvă cu respectarea identităţii celuilalt. Tensiunile - a reafirmat el - se rezolvă cu dialogul".
Răspunzând la întrebarea: care a fost cea mai mare provocare sau dificultate pe care el a înfruntat-o în misiunea sa ca persoană consacrată, a spus: "Eu aş spune, a găsi mereu pacea în Domnul, acea pace pe care numai Isus ţi-o poate da. În lucrări, în îndatoriri, provocarea este de a găsi acea pace care înseamnă că Domnul te însoţeşte, că Domnul este aproape. Şi există şi o altă provocare: a şti să se distingă pacea lui Isus de o altă pace care nu este a lui Isus: aţi înţeles? Şi acesta este un lucru pe care voi trebuie să-l învăţaţi bine şi să cereţi de la Domnul harul de a şti să discerneţi adevărata pace de pacea falsă. A discerne. Este o provocare, aceea. Şi adevărata pace vine mereu de la Isus. Uneori este învelită şi într-o cruce. Dar Isus e cel care îţi dă pacea în acea încercare. Nu întotdeauna vine ca o cruce, dar întotdeauna adevărata pace este a lui Isus. În schimb, cealaltă pace - cea superficială - acea pace care te face mulţumit, te mulţumeşte un pic dar este superficială, vine de la «duşman», de la diavol şi te face mulţumit: «Dar, eu sunt mulţumit, eu nu mă preocup de asta, sunt în pace». Însă înăuntru, înăuntru, înăuntru este o înşelare! Şi aici este necesar să se ceară acest har, de a şti să se distingă, de a şti să se cunoască pacea care este a lui Isus şi pacea care vine de la «duşman», care te distruge: întotdeauna, duşmanul distruge! Te face să crezi că acesta este drumul şi apoi, la sfârşit, te lasă singur. Pentru că, amintiţi-vă de asta: diavolul este un rău platnic, niciodată nu plăteşte bine. Mereu te înşală! Este un înşelător! Te face să vezi lucrurile măsluite şi tu crezi că să acela este bun, că îţi dă pacea, mergi acolo şi la sfârşit nu găseşti fericirea. A căuta mereu pacea lui Isus: aceasta este o provocare, o provocare pe care am avut-o eu, pe care o am eu şi pe care o aveţi voi toţi. Şi care este semnul păcii lui Isus? Cum ştiu eu că această pace o dă Isus? Semnul este acea bucurie, acea bucurie profundă: diavolul nu-ţi dă niciodată bucuria. Îţi dă un pic de distracţie, face un pic de circ, te face fericit o clipă dar niciodată nu-ţi dă acea bucurie. Acea bucurie poate s-o dea numai Isus dăruindu-ţi-l pe Duhul Sfânt. Şi provocarea noastră a tuturor - şi a mea - este să căutăm mereu pacea lui Isus. Chiar şi în momentele urâte, eh? Dar pacea lui Isus. Şi a şti s-o distingi de cealaltă pace măsluită, care la sfârşit este o înşelare, sfârşeşti rău şi nu-ţi plătesc bine. Şi Isus este un bun platnic, plăteşte bine: plăteşte foarte bine!".
Papa Francisc a răspuns apoi tânărului care l-a întrebat dacă vede semnale reale de bucurie în Biserică, în lume, pentru acest al XXI-lea secol: "Dar, semnalele există" şi un "semnal de speranţă" este "a vedea tineri ca voi care că Isus este în Euharistie, care cred că iubirea este mai puternică decât ura, că pacea este mai puternică decât războiul, că respectul este mai puternic decât conflictul, că armonia este mai puternică decât tensiunile... Aceasta este o speranţă, acest lucru mie îmi dă bucurie!". "În această lume" - a spus el - "există atâtea războaie. Suntem într-un război: eu mă repet mult spunând că acesta este al treilea război mondial, pe bucăţi, nu-i aşa? Dar suntem în război. Şi acest lucru este negativ. Dar există semne de speranţă şi există semne de bucurie".
Papa, vorbind despre conflictele în familie şi ale generaţiilor, a invitat să-şi amintească de bunici: "bunicii sunt «marii uitaţi» din acest timp. Acum un pic mai puţin, aici în Italia, pentru că de vreme ce nu există loc de muncă şi eu au pensie... îşi amintesc de bunici! Dar bunicii sunt «marii uitaţi» şi bunicii sunt amintirea unei familii, amintirea ţării, amintirea credinţei, pentru că ei sunt cei care ne-o dau nouă. Bunicii. Şi eu vă adresez o întrebare: voi vorbiţi cu bunicii voştri? (Răspund: da!) Voi îi întrebaţi pe bunici...: «Dar bunicule, bunico, cu a fost aia? Cu se face? Ce făceai tu?». Faceţi asta: faceţi asta! Pentru că bunicii sunt un izvor de înţelepciune, pentru că au amintirea vieţii, amintirea credinţei, amintirea tensiunilor, amintirea conflictelor... Şi sunt buni, bunicii! Mie îmi place mult să vorbesc cu bunicii". Apoi a povestit o anecdotă: "alaltăieri, în piaţă, la una dintre audienţele de miercuri, eu umblam în papamobil şi am văzut o bunicuţă, acolo, bătrână: se vedea că era bătrână! Dar avea ochii strălucind de bucurie. Şi am spus să oprească papamobilul şi am coborât. Şi am mers ca s-o salut. Şi zâmbea. «Dar, bunică, spuneţi-mi: câţi ani aveţi dumneavoastră?» - «92!» - «Ah, bine, foarte bine, eh? Bucuroasă! Dar, daţi-mi reţeta cum se ajunge la 92 de ani aşa!». Şi mi-a spus: «Ştiţi, mănânc colţunaşi!». Şi apoi a adăugat: «Şi îi fac eu!». Aceasta este o anecdotă pentru a vă spune că a-i vizita pe bunici este mereu o surpriză. Bunicii ne surprind mereu: ştiu să ne asculte, au o răbdare". Şi "când bunicii trăiesc în casă, ajută mult la rezolvarea tensiunilor, normale într-o familie. Nu-i uitaţi pe bunici!".
Apoi papa a răspuns la întrebarea despre prietenia cu Isus: dacă în această relaţie de prietenie trebuie să ne aşteptăm în schimb şi la o manifestare a prezenţei sale: "O prietenie este mereu în doi: eu sunt prietenul meu şi tu eşti prietenul meu. Şi Isus se manifestă mereu - am vorbit despre asta - în pacea sa. Dacă tu te apropii de Isus, îţi dă o pace, îţi dă o bucurie. Şi când tu îl întâlneşti pe Isus - în rugăciune, într-o faptă bună, într-o faptă de ajutorare a altuia; există atâtea maniere pentru a-l găsi pe Isus... - vei simţi pacea şi bucuria. Aceasta este manifestarea... Aşa este... dar tu trebuie să-l cauţi fie în rugăciune, fie în Euharistie, în viaţa zilnică, în responsabilitatea îndatoririlor tale şi în căutarea celor mai nevoiaşi şi ajutorarea lor: acolo este Isus! Şi te va face să simţi asta. Uneori vei simţi ceea ce este propriu numai pentru întâlnirea cu Isus: uimirea! Uimirea de a-l întâlni pe Isus. A-l întâlni pe Isus: acest cuvânt să nu-l uitaţi, vă rog. A-l întâlni pe Isus! Să ne gândim la ziua aceea: era ora 10.00 dimineaţa, Isus trecea şi Ioan şi Andrei erau cu Ioan Botezătorul, discutau, acolo, despre atâtea lucruri. Şi Ioan Botezătorul a spus: «Acela este, acela, Mielul lui Dumnezeu!». Şi ei, curioşi, au mers după Isus, pentru a-l căuta. Este curiozitatea... Şi Isus face ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic şi li se adresează lor şi le spune: «Ce căutaţi?» - «Dar unde trăieşti?» - «Veniţi!». Şi ei au rămas - spune Evanghelia - cu Isus toată ziua. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Andrei a mers repede la fratele său Petru: era plin de bucurie, o bucurie mare; era plin de uimire pentru că l-a întâlnit pe Isus. Şi spune: «L-am întâlnit pe Mesia!». Şi Ioan a făcut acelaşi lucru cu Iacob. Aşa este. Întâlnirea cu Isus îţi dă acea uimire. Este prezenţa sa. Apoi trece, dar te lasă pacea şi bucuria. Nu uitaţi niciodată asta: uimire, pace, bucurie! Este Isus! Aceasta este răsplata".
Apoi o altă întrebare: ce ar spune tinerilor pentru ca să descopere profunzimea Euharistiei. "Mereu ajută gândul la Ultima Cină. Şi acel cuvânt pe care Isus l-a spus când a dat pâinea şi vinul, Trupul său şi Sângele său: «Faceţi aceasta în amintirea mea»... Amintirea lui Isus prezent acolo; amintirea lui Isus care, la fiecare Liturghie, este acolo şi ne mântuieşte acolo; amintirea acelui gest al lui Isus, care după asta a mers în Grădina Măslinilor ca să înceapă Pătimirea sa. Amintirea unei iubiri aşa de mari care şi-a dat viaţa pentru mine! Fiecare dintre noi poate spune asta. Harul amintirii, despre care am vorbit când am vorbit despre bunici. Harul amintirii: amintirea a ceea ce a făcut Isus. Nu este numai ritual, nu este o ceremonie... Există ceremonii foarte frumoase, ceremonii militare, culturale: nu, nu! Este un alt lucru: înseamnă a merge acolo, pe Calvar, unde Isus şi-a dat viaţa pentru mine. Fiecare trebuie să spună asta şi cu această amintire, văzându-l pe Isus, primind Trupul şi Sângele lui Isus, tu aprofundezi misterul Euharistiei. «Eh, părinte, când eu merg la Liturghie, mă plictisesc...»". Asta se întâmplă - explică el - dacă se trăieşte Liturghia ca un simplu rit. Pentru a aprofunda misterul Euharistiei, Papa subliniază acest verb: "aminteşte-ţi". "Aminteşte-ţi de Isus Cristos. Aminteşte-ţi de Isus Cristos. Dar când sunt la Liturghie, acolo, când îşi dă viaţa pentru mine. Şi astfel aprofundezi misterul. Şi apoi când nu mergi la Liturghie, dar mergi să te rogi în faţa tabernacolului, aminteşte-ţi că El este acolo şi că şi-a dat viaţa pentru tine. Amintirea. A fost sfatul pe care Isus l-a dat ucenicilor săi: «Faceţi aceasta în amintirea mea». Adică de fiecare dată când faceţi această celebrare, amintiţi-vă de mine; de fiecare dată când mergeţi să vă rugaţi în faţa tabernacolului, amintiţi-vă de asta".
Apoi papa a încheiat: "gândiţi-vă la aceste cuvinte: tensiune-dialog; conflict-respect-dialog; răsplata prezenţei lui Isus - prietenia cu Isus: pace şi bucurie; întâlnirea cu Isus: uimire, bucurie, pace, înainte; a aprofunda Euharistia: amintirea a ceea ce a făcut Isus. Şi astfel veţi merge înainte. Lumea are atâtea lucruri urâte, suntem în război; dar există şi atâtea lucruri frumoase şi atâtea lucruri bune şi atâţia sfinţi ascunşi în poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este prezent şi există atâtea, atâtea motive de speranţă pentru a merge înainte. Curaj şi înainte! Putem, înainte de a da binecuvântarea, să cerem ajutor Sfintei Fecioare Maria deoarece copiii când încep să meargă caută mâna mamei pentru ca să nu greşească drumul. Şi noi trebuie să mergem pe drumul vieţii cu mâna mamei. S-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, fiecare în propria limbă: Bucură-te, Marie...".
(După Radio Vaticana, 7 august 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
