|
| © Vatican Media |
de Salvatore Cernuzio
Faţa este încercată, dar zâmbetul este cel de totdeauna. "Sfinte Părinte, cum vă simţiţi?" "Încă viu!" Papa Francisc iese pe la ora 8.45 de la Policlinica Gemelli unde era internat din 7 iunie pentru operaţia de laparotomie. La intrarea principală a spitalului, sub pavilion, sunt două cordoane pline de pacienţi, medici, asistenţi medicali, trecători, de o parte, şi, de cealaltă parte, jurnalişti şi cameramani cu telecamere şi aparate de fotografiat. Sunt aici de la ora 6.00 aşteptându-l pe Francisc, gata să fotografieze la prima mişcare care se observă în interior. De la ferestrele care dau spre piaţa în care se înalţă statuia lui Ioan Paul al II-lea se arată asistenţi medicali în uniformă şi studenţi de la Universitatea Catolică ce înregistrează totul cu smartphone-urile.
Coruri, saluturi şi aplauze
"Iată-l pe papa!", strigă un om, văzând apărând scaunul cu rotile cu pontiful care imediat ridică mâna pentru a-i saluta pe cei prezenţi. Parcursul este scurt până la binecunoscuta Fiat 500 L albă, pregătită cu motorul pornit. Dar Francisc se opreşte pentru câteva clipe. Imediat îmbulzeala, unii cad şi cad şi cordoanele puse de poliţie şi jandarmi dimineaţa devreme. Este aglomeraţie - toţi vor să-l salute pe Jorge Mario Bergoglio şi să încerce să-i pună vreo întrebare -, dar este mai puternică emoţia. El, Francisc, se opreşte cu un mic grup de jurnalişti adunaţi în mijlocul aglomeraţiei. Strânge mâna corespondentei de la Radio Cope, Eva Fernández, care îl întreabă cum a fost cu această a doua anestezie totală. Ultima dată, adică la operaţia din 2021 pentru stenoză diverticulară, a lăsat câteva consecinţe deranjante. Destăinuise asta el însuşi la întoarcerea din călătoria în Canada. "Nu ştiu bine...", răspunde în spaniolă pontiful şi îl cheamă pe chirurgul Sergio Alfieri care l-a operat de două ori - şi care în două conferinţe de presă a furnizat detalii preţioase despre decursul post-operator al papei - pentru a furniza un răspuns "tehnic".
Durerea pentru naufragiul din Grecia
Printre saluturi şi strigăte: "Sfinte Părinte, Sfinte Părinte!", papa reuşeşte să exprime un gând despre naufragiul recent, dramatic din Grecia, care a înregistrat moartea a peste 80 de persoane. Deja ieri, pontiful trimisese o telegramă pentru a împărtăşi durerea sa; astăzi, cu un fir de voce şi faţa mâhnită şopteşte: "Atâta, atâta durere".
Căldura oamenilor
Papa urcă lent în maşină, însoţit de profesorul Alfieri, de asistentul sanitar personal, Massimiliano Strappetti, şi de jandarmi. În jur se creează o barieră de telecamere. El salută de la fereastră şi mulţumeşte pentru afect, precum şi pentru munca de acoperire a jurnaliştilor. Cineva încearcă să-l urmeze, un tânăr strigă: "Trăiască papa!". "Vindecare bună", strigă o doamnă. O femeie bolnavă, cu picioarele umflate încât ieşeau din pantofi, rămasă totuşi în picioare timp de peste o oră, se prinde în jurul unei prietene care a sprijinit-o până în acel moment. Zâmbeşte datorită emoţiei de a fi văzut un mare moment, chiar dacă este un pic dezamăgită, pentru că nu a reuşit să strângă mâna papei. În schimb, o doamnă în vârstă, care ceruse cu timiditate jurnaliştilor să-i facă loc în primul rând, repetă: "L-am salutat pe papa!".
Rugăciunea la "Santa Maria Maggiore"
Direcţia este "Santa Maria Maggiore", bazilica devenită simbol al devoţiunii mariane a papei argentinian. Francisc ajunge pe la ora 9.30 şi în faţa lui Salus Populi Romani, ca întotdeauna înainte şi după fiecare călătorie, se opreşte pentru câteva clipe în rugăciune pentru a-i mulţumi Fecioarei pentru rezultatul bun al intervenţiei. La intrare şi la ieşire, salută credincioşii şi turiştii deja adunaţi acolo de dimineaţă, fiind siguri de sosirea papei. De la bazilica liberiană, papa se întoarce în Vatican, trecând prin intrarea Perugino unde se opreşte pentru a saluta forţele de ordine şi a le mulţumi pentru serviciul lor. Dar, mai întâi, o etapă neaşteptată, pe la 10.00, la Institutul "Maria Santissima Bambina" pentru o scurtă vizită la surorile reunite pentru capitulul general. Informează acest lucru directorul Sălii de Presă Vaticane, care într-o altă comunicare afirmă: "Angelus de duminică şi audienţele din următoarele zile sunt confirmate, cu excepţia audienţei generale de miercuri 21 iunie, care este anulată pentru a salvgarda recuperarea post-operatorie a Sfântului Părinte".
Cuvintele chirurgului Alfieri: "Papa se simte bine"
Între timp, la Gemelli, se opreşte cu jurnaliştii pentru câteva afirmaţii profesorul Alfieri care nu se dă înapoi de la diferitele întrebări. "Papa a confirmat toate călătoriile", cea la Lisabona pentru ZMT, precum şi cea din Mongolia la sfârşitul lunii august. "Ba chiar - subliniază specialistul - le va putea înfrunta mai bine decât înainte, pentru că acum nu va mai avea greutatea tulburărilor precedente. Va fi un papă mai puternic".
Cineva întreabă cum va continua convalescenţa, iar chirurgul, cu un iz de ironie, răspunde spontan: "Dar el nu este în convalescenţă, a început deja să lucreze!". Referinţa este la "activităţile" ce au ritmat, împreună cu rugăciunile şi cu lectura, zilele de internare. "I-am cerut să stea un pic în convalescenţă, sunt sigur că de această dată ne va asculta un pic mai mult, pentru că îl aşteaptă întâlniri importante şi deja a spus personal că le va respecta pe toate, inclusiv călătoriile", mai spune Alfieri.
Mulţumire pentru echipa medicală de la Gemelli
Ieri dimineaţă, el şi tot personalul de la Gemelli au trăit un moment privat cu papa care le-a mulţumit pentru atenţia şi dedicare lor: "Sfântul Părinte a voit să mulţumească întregului personal de asistenţă, tuturor lucrătorilor sanitari, tuturor medicilor", relatează profesorul. "A voit să mulţumească întregii direcţiuni, pentru că, atunci când vine aici papa, tot spitalul continuă să lucreze, nimeni nu este lăsat în urmă... A avut şi un colocviu personal cu un coleg al nostru care nu se simte bine, un moment foarte emoţionant în afară de cel trăit în spitalul pediatric." O imagine a acestui moment a fost difuzată ieri de Sala de Presă Vaticană şi-l reprezenta pe Francisc sub un crucifix aplecat pentru a vorbi cu un cuplu, el în scaunul cu rotile.
"Mulţumesc", "rugaţi-vă pentru mine" şi "sunt încă viu" au fost cuvintele pe care papa le-a spus întregii echipe medicale de la Gemelli. Alfieri prezintă asta aproape emoţionat: "Repet, papa se simte bine, se simte mai bine decât înainte...", ţine el să sublinieze. "Acum eu mă întorc să lucrez, la revedere...", spune el salutându-i pe reporteri. Dar mai înainte o glumă: "Ce efect are pentru dumneavoastră să operaţi un papă?": "Eh, deja făcusem exerciţiu data trecută! La revedere!".
(După Vatican News, 16 iunie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
