© Vatican Media

Biroul de presă al Sfântului Scaun publică o imagine cu suveranul pontif în rugăciune după concelebrarea Euharistiei din dimineaţa de duminică, 16 martie 2025. Este prima de la spitalizarea sa din 14 februarie. Starea Papei Francisc rămâne stabilă, fizioterapia respiratorie şi motorie continuă.

Aproape din spate, în scaunul cu rotile, cu albă şi stolă violetă după ce a concelebrat Liturghia, în timp ce priveşte crucifixul de pe altarul din capela de la etajul al zecelea unde în fiecare zi, de când condiţiile au avut o uşoară îmbunătăţire, merge ca să se roage. Iată prima fotografie a Papei Francisc de când este internat în Policlinica Gemelli din 14 februarie 2025. A difuzat-o Sala de Presă a Sfântului Scaun duminică seara, 16 martie 2025. Este imaginea pontifului din această dimineaţă, imediat după Liturghia concelebrată cu alţi preoţi în capela apropiată de camera sa.

Speranţa de "a-l vedea" pe papa

De mai multe zile jurnalişti, dar şi oameni obişnuiţi, cereau imagini ale pontifului. Ultimele erau, întocmai, din urmă cu peste o lună când la "Sfânta Marta", în dimineaţa dinaintea internării, Francisc i-a primit pe membrii Fundaţiei spaniole "Gaudium et Spes". De atunci nimeni, în afară de medicii care îl au în îngrijire şi cei mai apropiaţi colaboratori, nu a avut ocazia de a-l vedea pe Papa. S-a auzit vocea sa, obosită, în înregistrarea audio din 6 martie, difuzată în timpul Rozariului din Piaţa "Sfântul Petru" în care îi binecuvânta pe credincioşi şi le mulţumea celor care s-au rugat pentru el în acest timp de boală. Apoi diferite texte scrise între catehezele de la Angelus şi de la audienţa generală de miercuri, mesaje, telegrame.

În această dimineaţă circa 200 de copii de la UNICEF şi diferite realităţi din Italia veniţi în piaţa de la Gemelli ca să aducă flori, baloane şi o "mângâiere simbolică" papei au privit tot timpul la ferestrele de la etajul al zecelea de la Gemelli, în speranţa de a vedea mişcându-se "ceva" alb care să nu fie numai perdelele, agitate de vânt. Pe papa, un gest al său, un semn, un salut, o binecuvântare.

Rugăciune, odihnă, terapii

Seara vine apoi acest nou semn de "prezenţă" a lui Francisc într-unul din momentele cele mai intime, rugăciunea. Acea rugăciune care ritmează zilele sale împreună cu odihna şi cu terapia farmacologică şi fizioterapie respiratorie şi motorie, continuate şi astăzi. Îndeosebi de la fizioterapia motorie, a afirmat Sala de Presă, pontiful a avut folos. Astăzi nu a primit vizite, a reluat un pic de lucru. Situaţia rămâne stabilă, cum s-a confirmat deja în zilele trecute, dar mereu într-un cadru clinic pe care staff-ul medical - cum se afirmă în ultimele buletine - îl defineşte "complex". Aceleaşi comunicări medicale au început să se rărească de câteva zile, tocmai în lumina situaţiei de stabilitate a papei. Însă Sala de Presă a Sfântului Scaun îi actualizează zilnic pe jurnalişti (aproape 700 cei acreditaţi de la începutul internării papei) cu privire la condiţiile papei. Care, între timp, continuă viaţa sa zilnică în Policlinica romană devenită de peste o lună reşedinţa sa. "Un moment de încercare", cum a scris în Angelus din această duminică, unit cu atâţia bolnavi "fragili, în acest moment, ca şi mine".

Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 16 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu