|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să pot participa, chiar dacă la distanţă, la acest Congres Euharistic Internaţional care se celebrează în oraşul San Francisco de Quito, cu frumosul moto: "Fraternitate pentru a vindeca lumea".
Lecţiile pe care le putem primi de la Preasfânta Euharistie ne surprind mereu. Am putea spune cu psalmul: "le consider terminate şi încă îmi rămâi tu, Doamne", care eşti prezent în tăcere în Tabernacol (cf. Ps 139,18). Între aceste învăţături voi aţi voit să o alegeţi pe cea a fraternităţii, drept condiţie esenţială pentru o lume nouă, o lume mai dreaptă, o lume mai umană.
Deja primii Părinţi ai Bisericii ne spuneau că semnul pâinii aprinde în poporul lui Dumnezeu dorinţa de fraternitate, pentru că, tocmai cum nu se poate frământa pâinea cu un singur bob, tot aşa noi trebuie să mergem împreună, pentru că "deşi fiind mulţi, suntem un singur trup, o singură pâine" (cf. Sfântul Augustin, Discurs 227). Aşa creştem ca fraţi, aşa creştem ca Biserică, uniţi de apa botezului şi purificaţi de focul Duhului Sfânt (cf. Ibidem). O fraternitate profundă, care se naşte din unirea cu Dumnezeu, care se naşte din faptul de a ne lăsa măcinaţi, ca grâul, pentru a putea deveni pâine, trup al lui Cristos, participând în acest mod pe deplin la Euharistie şi la adunarea sfinţilor (cf. Sfântul Ignaţiu de Antiohia, Scrisoarea către Romani, 4,1).
În afară de asta, această fraternitate trebuie să fie proactivă. Un exemplu, care îmi vine în minte acum, este gândirea unei călugăriţe germane moartă în lagărul de concentrare de la Auschwitz, Angela Autsh. Încă înainte de a fi arestată, când răul care ameninţa asupra lumii era deja evident, îi invita pe nepoţii care se apropiau pentru prima dată de Sfânta Împărtăşanie, îi invita pe rudele sale care se îndepărtaseră un pic şi îi invita şi pe cei care au rămas evlavioşi să se răzvrătească împotriva acelui rău cu gesturi simple şi, în anumite locuri, periculoase, să se apropie cât mai mult posibil de sacramentul altarului, să se răzvrătească împărtăşindu-se.
Pentru ea a îndemna la împărtăşania frecventă, mai ales în cadrul rugăciunii pentru papa şi pentru Biserică, în acel moment persecutată, însemna a găsi în Euharistie o legătură care întăreşte vigoarea Bisericii însăşi, o legătură care întăreşte această vigoare între membrii săi şi cu Dumnezeu, şi pentru ea însemna "a organiza" reţeaua unei rezistenţe pe care duşmanul nu o poate destrăma, pentru că nu răspunde la un plan uman. Aceste gesturi simple ne fac mai conştienţi de faptul că, dacă un membru suferă, tot trupul suferă cu el, ele ne ajută să devenim Simon din Cirene ai lui Cristos, care a luat asupra sa povara durerii lumii pentru a vindeca lumea.
Surorilor, fraţilor, să învăţăm această lecţie, să recuperăm această fraternitate radicală cu Dumnezeu şi între oameni. Să fim una, în unicul Domn al vieţii noastre; să fim una într-un mod pe care nu suntem în măsură să-l înţelegem pe deplin, dar ceea ce înţelegem este că numai în acea unitate putem să slujim lumea şi s-o vindecăm.
Isus să vă binecuvânteze şi Fecioara Sfântă de El Quinche să vă acopere cu mantia sa. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
