Adresez salutul meu vouă tuturor care participaţi la acest Webinar: "Ziua Mondială a Bolnavului: semnificaţie, obiective şi provocări", organizat de Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, cu ocazia celei de-a XXX-a Zile Mondiale a Bolnavului. Şi gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă spre toţi cei care, în Biserică şi în societate, stau cu iubire alături de cei care suferă.
Experienţa bolii ne face să ne simţim fragili, ne face să simţim că avem nevoie de alţii. Nu numai atât. "Boala impune o întrebare de sens, care în credinţă se adresează lui Dumnezeu: o întrebare care caută o nouă semnificaţie şi o nouă direcţie pentru existenţă şi care uneori nu poate găsi imediat un răspuns" (Mesaj pentru a XXIX-a Zi Mondială a Bolnavului, 20 decembrie 2020, 2).
Sfântul Ioan Paul al II-lea a indicat, pornind de la experienţa sa personală, cărarea acestui drum de căutare. Nu este vorba de a ne concentra pe noi înşine, ci dimpotrivă să ne deschidem la o iubire mai mare: "Dacă un om devine părtaş de suferinţele lui Cristos, asta se întâmplă deoarece Cristos a deschis suferinţa omului suferinţa sa, pentru că el însuşi în suferinţa sa răscumpărătoare a devenit, într-un anumit sens, părtaş al tuturor suferinţelor umane - al tuturor, al tuturor suferinţelor umane -. Omul, descoperind prin credinţă suferinţa răscumpărătoare a lui Cristos, descoperă în acelaşi timp în ea propriile suferinţe, le regăseşte prin credinţă, îmbogăţite cu un nou conţinut şi cu o nouă semnificaţie" (Scrisoarea apostolică Salvifici doloris, 11 februarie 1984, 20).
Nu trebuie "uitată niciodată singularitatea fiecărui bolnav, cu demnitatea sa şi cu fragilităţile sale" (Mesaj pentru a XXX-a Zi Mondială a Bolnavului, 20 decembrie 2020, 3). Persoana în integralitatea sa are nevoie de îngrijire: trupul, mintea, afectele, libertatea şi voinţa, viaţa spirituală... Îngrijirea nu se poate secţiona; pentru că nu se poate secţiona fiinţa umană. Am putea - în mod paradoxal - să salvăm trupul şi să pierdem umanitatea. Sfinţii care s-au ocupat de bolnavi au urmat mereu învăţătura Învăţătorului: să îngrijească rănile trupului şi ale sufletului; să se roage şi să acţioneze pentru vindecarea fizică şi spirituală în acelaşi timp.
Acest timp de pandemie ne învaţă să avem o privire asupra bolii ca fenomen global şi nu numai individual şi ne invită să reflectăm asupra altor tipuri de "patologii" care ameninţă umanitatea şi lumea. Individualismul şi indiferenţa faţă de celălalt sunt forme de egoism care din păcate sunt amplificate în societatea bunăstării consumiste şi a libertinismului economic; şi respectivele inegalităţi se întâlnesc şi în domeniul sanitar, unde unii se bucură de aşa-numitele "excelenţe" şi mulţi alţii cu greu au acces la îngrijirile de bază. Pentru a vindeca acest "virus" social, antidotul este cultura fraternităţii, întemeiată pe conştiinţa că toţi suntem egali ca persoane umane, toţi egali, fii ai unui singur Tată (cf. Fratelli tutti, 272). Pe această bază se vor putea avea îngrijiri eficace şi pentru toţi. Dar dacă nu suntem convinşi că toţi suntem egali, acest lucru nu va merge bine.
Ţinând cont mereu de parabola bunului samaritean (cf. ibid., capitolul II), să ne amintim că nu trebuie să fim complici nici ai hoţilor care tâlhăresc un om şi îl abandonează rănit pe stradă, nici ai celor doi funcţionari ai cultului care îl văd şi trec mai departe (cf. Lc 10,30-32). Biserica, urmându-l pe Isus, Bun Samaritean al omenirii, s-a îndreptat mereu spre cei care suferă, dedicând, îndeosebi, bolnavilor mari resurse fie personale fie economice. Mă gândesc la dispensarele şi la structurile sanitare din ţările în curs de dezvoltare; mă gândesc la multele surori şi la mulţii fraţi misionari care şi-au dedicat viaţa pentru a-i îngriji pe bolnavii mai nevoiaşi; uneori ei înşişi bolnavi între cei bolnavi. Şi mă gândesc la numeroşii sfinţi şi sfinte care în toată lumea au demarat opere sanitare, implicând însoţitori şi însoţitoare şi dând astfel naştere congregaţiilor călugăreşti. Această vocaţie şi misiune pentru îngrijirea umană integrală trebuie să reînnoiască şi astăzi carismele în domeniul sanitar, pentru ca să nu lipsească apropierea de persoanele suferinde.
Adresez un gând plin de recunoştinţă tuturor celor care în viaţă şi în muncă stau aproape de bolnavi în fiecare zi. Celor din familie şi prietenilor, care îi asistă pe cei dragi ai lor cu afect şi împărtăşesc bucuriile şi speranţele lor, durerile şi neliniştile lor. Medicilor, asistentelor şi asistenţilor, farmaciştilor şi tuturor lucrătorilor sanitari; precum şi capelanilor din spitale, călugăriţelor şi călugărilor din institutele dedicate îngrijirii bolnavilor şi atâtor voluntari, există atâţia voluntari. Tuturor acestor persoane le asigur amintirea mea în rugăciune, pentru ca Domnul să le dăruiască lor capacitatea de a-i asculta pe bolnavi, de a avea răbdare cu ei, de a se îngriji de ei în mod integral, trup, spirit şi relaţii.
Şi mă rog îndeosebi pentru toţi bolnavii, în fiecare colţ al lumii, în special pentru cei care sunt mai singuri şi nu au acces la serviciile sanitare. Iubiţi fraţi şi surori, vă încredinţez ocrotirii materne a Mariei, Vindecătoarea bolnavilor. Şi vouă, şi celor care se îngrijesc de voi, vă trimit din inimă Binecuvântarea mea.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
