|
| © Vatican Media |
Sanctitate! Iubiţi fraţi în Cristos!
"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!" Cu această aclamaţie pascală, în urmă cu cincizeci de ani, Sfântul Papă Paul al VI-lea l-a primit în Bazilica "Sfântul Petru" pe veneratul predecesor al dumneavoastră, Papa Shenouda al III-lea. Cu aceeaşi aclamaţie vă primesc astăzi pe dumneavoastră, iubit frate şi drag prieten Tawadros. Vă mulţumesc din inimă pentru că aţi acceptat invitaţia mea de a comemora împreună jubileul acestui eveniment istoric din 1973, precum şi a zecea aniversare a primei noastre întâlniri în 2013.
Pe drumul ecumenic, este important să privim mereu înainte. Cultivând în inimă o nerăbdare sănătoasă şi o arzătoare dorinţă de unitate, trebuie să fim, ca Apostolul Paul, "îndreptaţi spre viitor" (cf. Fil 3,13) şi să ne întrebăm încontinuu: "Quanta est nobis via?" - "Cât drum ne mai rămâne de parcurs?". Totuşi, trebuie să şi comemorăm, mai ales în momentele de descurajare, pentru a ne bucura de drumul deja parcurs şi a ne inspira din fervoarea pionierilor care ne-au precedat. A privi înainte şi a comemora. Şi totuşi, fără îndoială, este şi mai necesar să privim în sus, pentru a-i mulţumi Domnului pentru paşii făcuţi şi a-l implora să ne ofere darul unităţii suspinate.
A mulţumi şi a implora. Acesta este scopul comemorării noastre de astăzi. Întâlnirea predecesorilor noştri, petrecută la Roma de la 9 la 13 mai 1973, a marcat o etapă istorică în raporturile între Scaunul Sfântului Petru şi Scaunul Sfântului Marcu. A fost prima întâlnire între un papă al Bisericii Copte Ortodoxe şi un episcop de Roma. A marcat şi sfârşitul unei controverse teologice care dăinuia de la Conciliul din Calcedon, graţie semnării, la 10 mai 1973, a unei memorabile declaraţii cristologice comune, care a folosit după aceea ca inspiraţie pentru acorduri similare cu alte Biserici ortodoxe orientale.
Întâlnirea a dus la crearea Comisiei mixte internaţionale între Biserica Catolică şi Biserica Coptă Ortodoxă, care, în 1979, a adoptat îndrăzneţele Principii pentru a conduce căutarea unităţii dintre Biserica Catolică şi Biserica Coptă Ortodoxă, semnate de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea şi de Papa Shenouda al III-lea, în care se afirma, prin cuvinte profetice, că "unitatea pe care ne-o imaginăm nu înseamnă absorbirea unuia din partea altuia sau dominarea unuia asupra altuia. Este în slujba fiecăruia pentru a-l ajuta să trăiască mai bine darurile specifice pe care le-a primit de la Duhul lui Dumnezeu".
După aceea, această Comisie mixtă a deschis calea spre naşterea unui dialog teologic rodnic între Biserica Catolică şi întreaga familie a Bisericilor ortodoxe orientale, care a ţinut prima sa întâlnire în 2004 la Cairo, găzduită de Sanctitatea Sa Shenouda. Mulţumesc Bisericii Copte Ortodoxe pentru angajarea sa în acest dialog teologic. Sunt recunoscător şi Sanctităţii Voastre pentru atenţia fraternă pe care continuaţi s-o rezervaţi Bisericii Copte Catolice, apropiere care a găsit exprimare lăudabilă în crearea Consiliului Naţional al Bisericilor Creştine din Egipt.
Aşa cum se vede, întâlnirea predecesorilor noştri iluştri nu a încetat niciodată să aducă roade pe drumul Bisericilor noastre spre comuniunea deplină. Tot în amintirea întâlnirii din 1973, Sanctitatea Voastră aţi venit în întâmpinarea mea pentru prima dată la 10 mai 2013, la puţine luni după întronarea dumneavoastră şi la puţine săptămâni după începutul pontificatului meu. Cu acea ocazie, dumneavoastră aţi propus să celebrăm la fiecare 10 mai "Ziua de prietenie între copţi şi catolici", care de atunci este celebrată în mod punctual de Bisericile noastre.
Când se vorbeşte despre prietenie, îmi vine în minte vestita icoană coptă din secolul al VIII-lea care-l reprezintă pe Domnul care îşi sprijină mâna pe umărul prietenului său, Sfântul monah Mena din Egipt. Această icoană este uneori numită "icoană a prieteniei", pentru că Domnul pare că vrea să-l însoţească pe prietenul său şi să meargă cu el. În mod asemănător, legăturile de prietenie dintre Bisericile noastre sunt înrădăcinate în prietenia lui Isus Cristos însuşi cu toţi discipolii săi pe care el însuşi îi numeşte "prieteni" (cf. In 15,15) şi pe care-i însoţeşte pe drumul lor, aşa cum a făcut cu pelerinii din Emaus.
Pe acest drum de prietenie suntem însoţiţi şi de martiri, care mărturisesc că "nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi" (In 15,13). Nu am cuvinte pentru a exprima recunoştinţa mea pentru darul preţios al unei relicve a martirilor copţi ucişi în Libia la 15 februarie 2015. Aceşti martiri au fost botezaţi nu numai în apă şi în Duh, ci şi în sânge, un sânge care este sămânţă de unitate pentru toţi ucenicii lui Cristos. Sunt bucuros să anunţ astăzi că, având consimţământul Sanctităţii Voastre, aceşti 21 de martiri vor fi inseraţi în Martirologiul Roman ca semn al comuniunii spirituale care uneşte cele două Biserici ale noastre.
Fie ca rugăciunea martirilor copţi, unită cu aceea a lui Theotokos, să continue să crească în prietenie Bisericile noastre, până în ziua binecuvântată în care vom putea celebra împreună la acelaşi altar şi să ne împărtăşim cu acelaşi Trup şi Sânge al Mântuitorului, "pentru ca lumea să creadă" (In 17,21)!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
