|
| © Vatican Media |
Există două semne care caracterizează această celebrare: primul este "ninsoarea" tradiţională, care va avea loc peste puţin timp, în timpul lui Magnificat; al doilea este icoana Salus populi romani. Aceste două semne, interpretate bine, ne pot ajuta să percepem mesajul cuvântului lui Dumnezeu cu care ne-am rugat în psalmi şi pe care l-am ascultat în lectură.
"Ninsoarea". Este numai folclor sau are o valoare simbolică? Depinde de noi, de cum o percepem şi de sensul pe care i-l dăm. Toţi ştim că ea evocă fenomenul miraculos care i-a indicat Papei Liberiu locul unde să construiască bazilica primară. Însă faptul că acest semn este repetat în timpul solemnităţii de astăzi, în interiorul bazilicii şi în timpul liturgiei, invită să-l citim mai degrabă în cheie simbolică.
Aşadar, sugerez să ne lăsăm conduşi de două versete din Carte lui Ben Sirah care, cu privire la zăpada pe care Dumnezeu o face să cadă din cer, spune aşa: "Ochiul admiră frumuseţea albului ei / şi inima se minunează pentru fulguirea ei" (Sir 43,18). Aici înţeleptul evidenţiază sentimentul dublu pe care fenomenul natural îl trezeşte în sufletul uman: admiraţie şi minunare. Văzând coborând zăpada, "ochiul admiră" şi "inima se minunează". Şi asta ne orientează în interpretarea semnului ninsorii: ea poate să fie înţeleasă ca simbol al harului, adică al unei realităţi care uneşte frumuseţea şi gratuitatea. Este ceva ce nu se poate merita, cu atât mai puţin se poate cumpăra, se poate numai primi în dar, şi ca atare este şi complet imprevizibil, exact ca o ninsoare la Roma în plină vară. Harul trezeşte admiraţie şi minunare. Să nu uităm aceste două cuvinte: capacitate de a admira şi capacitate de a ne minuna. Şi aceste două capacităţi nu trebuie să le pierdem, pentru că intră în experienţa credinţei noastre.
Şi cu această atitudine interioară, privirea noastră poate acum să se îndrepte spre al doilea semn, mult mai important: vechea Icoană mariană care este, ca să spunem aşa, nestemata din această bazilică. În ea harul dobândeşte pe deplin forma sa creştină în imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul. Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Aici harul apare în concreteţea sa, despuiat de orice îmbrăcăminte mitologică, sau magică, sau spiritualistă, care este mereu la pândă în religie. În icoană este numai esenţialul: Femeie şi Fiu, ca în textul din Sfântul Paul pe care l-am ascultat puţin mai devreme: "Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie" (Gal 4,4). Femeia este cea plină de har, zămislită fără păcat, neprihănită ca zăpada abia căzută. Dumnezeu a privit-o cu admiraţie şi minunare - şi Dumnezeu se minunează... - şi a ales-o ca Mamă, pentru că este fiică a Fiului său: născută în el înainte de timpuri, a devenit Mama sa la împlinirea timpului. Pruncul ţine Cartea Sfântă cu braţul stâng şi cu cel drept binecuvântează; şi prima binecuvântată este ea, Mama, binecuvântată între toate femeile. Mantia sa închisă la culoare lasă să iasă în evidenţă haina aurită a Fiului: numai în el locuieşte toată plinătatea dumnezeirii; ea, cu faţa descoperită, reflectă gloria sa. Să ne luăm un pic de timp pentru a merge ca s-o privim pe Sfânta Fecioară Maria. S-o privim în tăcere, văzând toate aceste lucruri, privind această icoană care ne sfinţeşte mult, pe noi toţi. Să ne luăm un pic de timp pentru a merge, după, ca s-o privim.
Pentru aceasta poporul credincios vine să ceară binecuvântarea la Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru că ea este mediatoarea harului care izvorăşte mereu şi numai din Isus Cristos, prin lucrarea Duhului Sfânt. În special în cursul anului următor, Anul Sfânt al Jubileului, vor fi foarte mulţi pelerinii care vor veni în această bazilică pentru a cere binecuvântarea la Mama. Astăzi, noi suntem adunaţi aici ca un soi de avangardă şi invocăm mijlocirea sa pentru oraşul Roma, oraşul nostru, şi pentru lumea întreagă, în special pentru pace: pacea care este adevărată şi durabilă numai dacă porneşte din inimi căite şi din inimi iertate; iertarea face pacea, pentru că este atitudinea atât de nobilă a Domnului, să ierte; pacea care vine din crucea lui Cristos, din sângele său, pe care el l-a luat de la Maria şi l-a vărsat spre iertarea păcatelor.
Aş vrea să închei adresându-mă Sfintei Fecioare cu cuvintele Sfântului Ciril din Alexandria la sfârşitul Conciliului din Efes: "Te salut, o, Marie, Născătoare de Dumnezeu, tu care ai adus lumina, tu preacurată. Te salut, Fecioară Maria, pentru Cel pe care l-ai ţinut în braţele tale. [...] Te salut, Marie, comoară a pământului; făclie care nu se stinge; din tine s-a născut soarele dreptăţii" (Omilie 11: PG 77). Sfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te pentru noi.
Şi acum vă invit, toţi împreună - să vedem dacă sunteţi capabili s-o faceţi -, toţi împreună, să repetăm de trei ori: "Te salut, Sfântă Născătoare de Dumnezeu". Toţi împreună: [toţi] "Te salut, Sfântă Născătoare de Dumnezeu". [toţi] "Te salut, Sfântă Născătoare de Dumnezeu". Încă o dată, mai tare: [toţi] "Te salut, Sfântă Născătoare de Dumnezeu".
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
