Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 2 iunie 2021
Cateheze despre rugăciune: 36. Isus modelul şi sufletul oricărei rugăciuni
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evangheliile ne arată cât de fundamentală a fost rugăciunea în relaţia lui Isus cu discipolii săi. Asta apare deja în alegerea celor care vor deveni după aceea apostoli. Luca situează alegerea lor într-un context precis de rugăciune şi spune aşa: "În zilele acelea, s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli" (Lc 6,12-13). Isus îi alege după o noapte de rugăciune. Pare că nu există alt criteriu în această alegere decât rugăciunea, dialogul lui Isus cu Tatăl. Dacă judecăm cum se vor comporta după aceea acei oameni, ar părea că alegerea n-a fost dintre cele mai bune pentru că toţi au fugit, l-au lăsat singur înainte de Pătimire; însă tocmai asta, în special prezenţa lui Iuda, trădătorul, demonstrează că acele nume erau scrise în planul lui Dumnezeu.
Încontinuu reapare în viaţa lui Isus rugăciunea în favoarea prietenilor săi. Apostolii uneori devin pentru el motiv de preocupare, însă Isus, aşa cum i-a primit de la Tatăl, după rugăciune, tot aşa îi poartă în inima sa, chiar şi în greşelile lor, chiar şi în căderile lor. În toate acestea descoperim că Isus a fost învăţător şi prieten, mereu disponibil să aştepte cu răbdare convertirea discipolului. Apogeul cel mai înalt al acestei aşteptări răbdătoare este "pânza" de iubire pe care Isus o ţese în jurul lui Petru. La Ultima Cină îi spune: "Simon, Simon, iată, Satana a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi!" (Lc 22,31-32). Impresionează, în timpul cedării, a şti că în acel moment nu încetează iubirea lui Isus, - "Dar, părinte, dacă eu sunt în păcat de moarte este iubirea lui Isus? - Da - Şi Isus continuă să se roage pentru mine? - Da - Dar dacă eu am făcut lucrurile cele mai urâte şi atâtea păcate, Isus continuă să mă iubească? - Da". Iubirea şi rugăciunea lui Isus pentru fiecare dintre noi nu încetează, ba chiar devin mai intense şi noi suntem în centrul rugăciunii sale! Acest lucru trebuie să ni-l amintim mereu: Isus se roagă pentru mine, se roagă acum în faţa Tatălui şi îi arată rănile pe care le-a purtat cu sine, pentru a arăta Tatălui preţul mântuirii noastre, este iubirea pe care o are faţă de noi. Însă în acest moment fiecare dintre noi să se gândească: în acest moment Isus se roagă pentru mine? Da. Aceasta este o siguranţă mare pe care noi trebuie s-o avem.
Rugăciunea lui Isus revine punctual într-un moment crucial al drumului său, cel al verificării cu privire la credinţa discipolilor. Să-l ascultăm tot pe evanghelistul Luca: "Pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, Isus i-a întrebat, zicând: «Cine spun mulţimile că sunt eu?». Ei i-au răspuns: «Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii că «a înviat unul dintre profeţii cei vechi». El le-a spus: «Dar voi cine spuneţi că sunt?». Atunci, răspunzând, Petru a zis: «Cristosul lui Dumnezeu!». Dar el le-a interzis cu stricteţe să spună aceasta cuiva" (9,18-21). Marile cotituri ale misiunii lui Isus au fost precedate mereu de rugăciune, dar nu aşa en passant, ci de rugăciunea intensă, prelungită. În acele momente era mereu rugăciunea. Această verificare a credinţei pare o ţintă şi în schimb este un reînnoit punct de plecare pentru discipoli, pentru că, de acum înainte, este ca şi cum Isus, în misiunea sa, s-ar înălţa cu un ton, vorbindu-le deschis despre pătimirea, moartea şi învierea sa.
În această perspectivă, care în mod instinctiv provoacă repulsie, fie în discipoli, fie în noi care citim evanghelia, rugăciunea este singura sursă de lumină şi de forţă. Trebuie să ne rugăm mai intens, de fiecare dată când drumul o ia pe un urcuş.
Şi, de fapt, după ce le-a prevestit discipolilor ceea ce îl aşteaptă la Ierusalim, are loc episodul Schimbării la faţă. "Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. Şi în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui ce avea să se împlinească în Ierusalim" (Lc 9,28-31), adică Pătimirea. Aşadar, această manifestare anticipată a gloriei lui Isus a avut loc în rugăciune, în timp ce Fiul era cufundat în comuniunea cu Tatăl şi era de acord pe deplin cu voinţa sa de iubire, cu planul său de mântuire. Şi, din acea rugăciune, iese un cuvânt clar pentru cei trei discipoli implicaţi: "Aceste este Fiul meu, cel ales, ascultaţi de el!" (Lc 9,35). Din rugăciune vine invitaţia de a-l asculta pe Isus, mereu din rugăciune.
Din acest parcurs rapid prin evanghelie deducem că Isus nu numai că vrea să ne rugăm aşa cum se roagă el, ci ne asigură că, dacă şi tentativele noastre de rugăciune ar fi complet zadarnice şi ineficace, noi putem conta mereu pe rugăciunea sa. Trebuie să fim conştienţi: Isus se roagă pentru mine. Odată, un episcop bun mi-a povestit că într-un moment foarte urât din viaţa sa şi de o încercare mare, un moment de întuneric, a privit în bazilică în sus şi a văzut scrisă această frază: "Eu, Petru, mă voi ruga pentru tine". Şi acest lucru i-a dat forţă şi întărire. Şi asta se întâmplă de fiecare dată când fiecare dintre noi ştie că Isus se roagă pentru el. Isus se roagă pentru noi. În acest moment, în acest moment. Faceţi acest exerciţiu de memorie de a repeta asta. Când este vreo dificultate, când sunteţi în orbita distragerilor: Isus se roagă pentru mine. Dar, părinte, acest lucru este adevărat? Este adevărat, a spus-o el însuşi. Să nu uităm că ceea ce susţine pe fiecare dintre noi în viaţă este rugăciune a lui Isus pentru fiecare dintre noi, cu nume, prenume, în faţa Tatălui, arătându-i rănile care sunt preţul mântuirii noastre.
Chiar dacă rugăciunile noastre ar fi numai bâlbâieli, dacă ar fi compromise de o credinţă şovăielnică, nu trebuie să încetăm niciodată să ne încredem în el, eu nu ştiu să mă rog, dar el se roagă pentru mine. Sprijinite de rugăciunea lui Isus, rugăciunile noastre timide se sprijină pe aripi de vultur care urcă până la cer. Nu uitaţi: Isus se roagă pentru mine - Acum? - Acum. În momentul încercării, în momentul păcatului, şi în acel moment, Isus cu atâta iubire se roagă pentru mine.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
