Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 18 martie 2020
Cateheze despre Fericiri: 6. Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire (Mt 5,7)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi ne oprim asupra celei de-a cincea fericiri, care spune: "Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7). În această fericire există o particularitate: este singura în care cauza şi rodul fericirii coincid, milostivirea. Cei care exercită milostivirea vor găsi milostivire, vor fi "milostiviţi".
Această temă a reciprocităţii iertării nu este prezentă numai în această fericire, ci apare des în Evanghelie. Şi cum ar putea să fie altminteri? Milostivirea este însăşi inima lui Dumnezeu! Isus spune: "Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi" (Lc 6,37). Mereu aceeaşi reciprocitate. Şi Scrisoarea lui Iacob afirmă că "îndurarea învinge judecata" (2,13).
Dar mai ales în Tatăl Nostru noi ne rugăm: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" (Mt 6,12); şi această cerere este singura reluată la sfârşit: "Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, însă, dacă nu veţi ierta pe oameni, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre" (Mt 6,14-15; cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2838).
Există două lucruri care nu se pot separa: iertarea dată şi iertarea primită. Însă atâtea persoane sunt în dificultate, nu reuşesc să ierte. De atâtea ori răul primit este aşa de mare încă a reuşi să ierte pare ca escaladarea unui munte foarte înalt: un efort enorm; şi unul se gândeşte: nu se poate, asta nu se poate. Acest fapt al reciprocităţii milostivirii arată că avem nevoie să răsturnăm perspectiva. Singuri nu putem, este nevoie de harul lui Dumnezeu, trebuie să-l cerem. De fapt, dacă a cincea fericire promite să aflăm milostivire şi în Tatăl Nostru cerem iertarea greşelilor, înseamnă că noi suntem în mod esenţial nişte greşitori şi avem nevoie să aflăm milostivire!
Toţi suntem greşitori. Toţi. Faţă de Dumnezeu, care este atât de generos, şi faţă de fraţi. Fiecare persoană ştie că nu este tatăl sau mama care ar trebui să fie, soţul sau soţia, fratele sau sora care ar trebui să fie. Toţi suntem "în deficit" în viaţă. Şi avem nevoie de milostivire. Ştim că şi noi am făcut răul, lipseşte mereu ceva binelui pe care ar fi trebuit să-l facem.
Însă tocmai această sărăcie a noastră devine forţa pentru a ierta! Suntem greşitori şi dacă, aşa cum am ascultat la început, vom fi măsuraţi cu care îi măsurăm pe alţii (cf. Lc 6,38), atunci ne convine să lărgim măsura şi să iertăm greşelile, să iertăm. Fiecare trebuie să-şi amintească de faptul că are nevoie să ierte, că are nevoie de iertare, că are nevoie de răbdare; acesta este secretul milostivirii: iertând suntem iertaţi. De aceea Dumnezeu ne precedă şi ne iartă el cel dintâi (cf. Rom 5,8). Primind iertarea sa, devenim capabili la rândul nostru să iertăm. Astfel propria mizerie şi propria lipsă de dreptate devin ocazie pentru a ne deschide la împărăţia cerurilor, la o măsură mai mare, măsura lui Dumnezeu, care este milostivire.
De unde se naşte milostivirea noastră? Isus ne-a spus: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv" (Lc 6,36). Cu cât se primeşte mai mult iubirea Tatălui, cu atât mai mult se iubeşte (cf. CBC, 2842). Milostivirea nu este o dimensiune printre altele, ci este centrul vieţii creştine: nu există creştinism fără milostivire1. Dacă tot creştinismul nostru nu ne duce la milostivire, am greşit drumul, pentru că milostivirea este singura ţintă adevărată a oricărui drum spiritual. Ea este unul din roadele cele mai frumoase ale carităţii (cf. CBC, 1829).
Amintesc că această temă a fost aleasă încă de la primul Angelus pe care a trebuit să-l fac ca papă: milostivirea. Şi aceasta a rămas foarte imprimată în mine, ca un mesaj pe care ca papă trebuia să-l dau mereu, un mesaj care trebuie să fie de toate zilele: milostivirea. Amintesc că acea zi am avut şi atitudinea un pic "neruşinată" de a face publicitate unei cărţi despre milostivire, abia publicate de cardinalul Kasper. Şi în acea zi am simţit puternic că acesta este mesajul pe care trebuia să-l dau, ca episcop de Roma: milostivire, milostivire, vă rog, iertare.
Milostivirea lui Dumnezeu este eliberarea noastră şi fericirea noastră. Noi trăim din milostivire şi nu ne putem permite să stăm fără milostivire: este aerul de respirat. Suntem prea săraci pentru a pune condiţiile, avem nevoie să iertăm, pentru că avem nevoie să fim iertaţi. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Notă
1 Cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Enciclica Dives in misericordia (30 noiembrie 1980); Bula Misericordae Vultus (11 aprilie 2015); Scrisoarea apostolică Misericordia et misera (20 noiembrie 2016).
