|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi, evanghelia ne prezintă parabola semănătorului (cf. Mt 13,1-23). Imaginea "semănatului" este una foarte frumoasă şi Isus o foloseşte pentru a descrie darul cuvântului său. Să ne imaginăm o sămânţă: este mică, aproape că nu se vede, dar face să crească plante care aduc roade. Aşa este cuvântul lui Dumnezeu; să ne gândim la evanghelie, o carte mică, simplă şi la îndemâna tuturor, care produce viaţă nouă în cel care o primeşte. Aşadar, dacă sămânţa este cuvântul, noi suntem terenul: putem să-l primim sau nu. Însă Isus, "bun semănător", nu încetează să-l semene cu generozitate. Cunoaşte terenul nostru, ştie că pietrele nestatorniciei noastre şi spinii viciilor noastre (cf. v. 21-22) pot să sufoce cuvântul, şi totuşi speră, speră mereu că noi putem aduce rod îmbelşugat (cf. v. 8).
Aşa face Domnul şi aşa suntem chemaţi să facem şi noi: să semănăm fără încetare. Dar cum se poate face asta, să semănăm încontinuu fără încetare? Să dăm câteva exemple.
Înainte de toate, părinţii: ei seamănă binele şi credinţa în copii şi sunt chemaţi să facă asta fără a se descuraja dacă uneori aceştia par să nu-i înţeleagă şi să nu aprecieze învăţăturile lor sau dacă mentalitatea lumii "vâsleşte împotrivă". Sămânţa bună rămâne, asta e ceea ce contează, şi va încolţi în timpul oportun. Dar dacă, cedând în faţa descurajării, renunţă să semene şi îi lasă pe copii în voia modelor şi a celularului, fără a le dedica lor timp, fără a-i educa, atunci terenul fertil se va umple cu buruieni. Părinţi, nu încetaţi să semănaţi în copii!
Apoi să privim la tineri: şi ei pot să semene evanghelia în brazdele cotidianităţii. De exemplu cu rugăciunea: este o mică sămânţă care nu se vede, dar cu care se încredinţează lui Isus tot ceea ce se trăieşte, şi astfel el poate să-l facă să crească. Dar mă gândesc şi la timpul care trebuie dedicat altora, celor care au mai multă nevoie: poate să pară pierdut, în schimb este timp sfânt, în timp ce satisfacţiile aparente ale consumismului şi hedonismului lasă mâinile goale. Şi mă gândesc la studiu: e adevărat, este obositor şi nu imediat satisfăcător, ca atunci când se seamănă, dar este esenţial pentru a construi un viitor mai bun pentru toţi.
Am văzut părinţii, am văzut tinerii; acum să-i vedem pe semănătorii evangheliei, mulţi preoţi, călugări şi laici buni angajaţi în vestire, care trăiesc şi predică adesea cuvântul lui Dumnezeu fără a înregistra succese imediate. Să nu uităm niciodată, atunci când vestim cuvântul, că şi acolo unde pare că nu se întâmplă nimic, în realitate Duhul Sfânt este în acţiune şi împărăţia lui Dumnezeu deja creşte, prin şi dincolo de eforturile noastre. De aceea, înainte cu bucurie, iubiţi fraţi şi surori! Să ne amintim de persoanele care au pus sămânţa cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră - fiecare dintre noi să se gândească: "Cum a început credinţa mea?"; eventual a răsărit la mulţi ani după ce am întâlnit exemplele lor, dar s-a întâmplat tocmai graţie lor!
În lumina acestor lucruri putem să ne întrebăm: Eu semăn binele? Mă preocup numai să adun pentru mine sau şi să semăn pentru ceilalţi? Arunc vreo sămânţă a evangheliei în viaţa de toate zilele: studiu, locul de muncă, timpul liber? Mă descurajez sau, ca Isus, continui se semăn, chiar dacă nu văd rezultate imediate? Maria, pe care astăzi o venerăm ca Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel, să ne ajute să fim semănători generoşi şi bucuroşi ai veştii bune.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări.
Salut Surorile Misionare al Stăpânei Noastre a Apostolilor, reunite la Roma pentru capitulul lor general.
Trimit din inimă salutul meu Comunităţii Cenacolul, care de 40 de ani este loc de primire şi promovare umană; o binecuvântez pe maica Elvira, pe episcopul de Saluzzo şi toate fraternităţile şi pe prieteni. Este frumos ceea ce faceţi şi este frumos că existaţi! Mulţumesc!
Vreau să amintesc că în urmă cu optzeci de ani, la 19 iulie 1943, unele cartiere din Roma, în special San Lorenzo, au fost bombardate, şi papa, venerabilul Pius al XII-lea, a voit să meargă în mijlocul poporului tulburat. Din păcate, şi astăzi se repetă aceste tragedii. Cum este posibil? Am pierdut amintirea? Domnul să aibă milă de noi şi să elibereze familia umană de flagelul războiului. Îndeosebi să ne rugăm pentru iubitul popor ucrainean, care suferă aşa de mult.
Doresc să salut şi să mulţumesc tuturor parohiilor care în această perioadă desfăşoară activităţi estivale cu copiii şi tinerii - şi în Vatican este una foarte apreciată. Mulţumesc preoţilor, surorilor, animatorilor şi familiilor! În acest context, adresez o urare pentru următoarea ediţie a Giffoni Film Festival, unde protagoniştii sunt copiii şi tinerii.
Urez tuturor o duminică frumoasă! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine: eu fac asta pentru voi. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
