Imnul de la vesperele duminicilor din Postul Mare
de Inos Biffi
În afară de a fi timp de austeritate, Postul Mare este timp de căinţă şi de iertare. Asta ilustrează un alt imn din săptămânile care conduc către Paşti, Audi, benigne conditor, în dimetri iambici, atribuit în mod îndoielnic lui Grigore cel Mare. "Rugăciunile şi lacrimile (preces cum fletibus) / o, Doamne îndurător, / către tine se îndreaptă mai intense / în acest timp sfânt". Nici nu sunt implorări sterile şi lacrimi zadarnice: ele ating inima lui Dumnezeu, care, neignorând cât este de fragil lutul din care este plăsmuit omul, este gata să acorde părerii de rău şi corectării harul iertării. De aici încrederea din inimă şi încrezătoare: "Tu care cunoşti inimile / şi slabi ne vezi (Scrutator alme cordium, / infirma tu scis virium) / celui care se căieşte şi te invocă / dăruieşte-i iertarea ta".
La rândul nostru recunoaştem gravitatea păcatelor comise şi invocăm milostivirea care le iartă şi medicamentul care vindecă şi revigorează slăbiciunea noastră: "Mare este păcatul nostru / însă iubirea ta este mai mare: / vindecă rănile ascunse / spre gloria numelui tău".
Este spus cu îndrăzneală: gloria lui Dumnezeu este iertarea noastră. Însă sfântul Ambroziu este şi mai îndrăzneţ: el consideră că Dumnezeu l-a creat pe om şi s-a odihnit, tocmai datorită faptului că în sfârşit a chemat la existenţă o creatură căreia să-i poată ierta păcatele, adică asupra căreia să reverse iubirea sa în forma iertării.
Revelarea esenţei lui Dumnezeu este iubirea milostivă.
Cât priveşte Postul Mare, este desigur un timp de rigoare austeră şi de voinţă sinceră de convertire: cerem forţa de a posti, rezistenţa în faţa amăgirii deviante a simţurilor şi darul unui "spirit sobru", care să fugă de cedările în faţa păcatului (ieiunet ut mens sobria / a labe prorsus criminum).
Însă rigoare austeră nu înseamnă chinuire interioară continuă, nici căinţa sinceră nu înseamnă o perseverare neîncetată în remuşcări implacabile, spre neîncrederea şi chinuirea sufletului.
Amintim şi recunoaştem păcatele comise pentru a ne părea rău de ele şi a le detesta, dar mai ales pentru a experimenta miracolul reconcilierii şi gustul şi bucuria harului, care ne-a readmis la prietenia Tatălui ceresc.
Omul este făcut în întregime din iertarea lui Dumnezeu, conform accentelor vibrante dintr-o invocaţie minunată din liturgia ambroziană de Postul Mare: "Viaţa noastră suspină în nelinişte, dar nu se corectează acţiunea noastră. Dacă aştepţi, Doamne, nu ne căim; dacă pedepseşti, nu rezistăm. Întinde-ţi mâna spre noi care am căzut, tu care i-ai deschis tâlharului căit paradisul".
* * *
Audi, benigne conditor
Audi, benigne conditor,
nostras preces cum fletibus,
sacrata in abstinentia
fusas quadragenaria.
Scrutator alme cordium,
infirma tu scis virium;
ad te reversis exhibe
remissionis gratiam.
Multum quidem peccavimus,
sed parce confitentibus,
tuique laude nominis
confer medelam languidis.
Sic corpus extra conteri
dona per abstinentiam,
ieiunet ut mens sobria
a labe prorsus criminum.
(După L'Osservatore romano, 1-2 martie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
