Redăm textul în limba română al predicii cardinalului Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, la sfânta Liturghie de beatificare a Veronicăi Antal, fecioară şi martiră, desfăşurată sâmbătă, 22 septembrie 2018, la Nisiporeşti (Neamţ).
"Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?" (Rom 8,35).
Iubiţi fraţi şi surori,
Această întrebare, pe care am auzit-o în a doua lectură, sfântul Paul a adresat-o creştinilor din cetatea Romei, în timpul împăratului Nero. Apostolul înşiră cauzele care îi ameninţau pe cei care mărturiseau credinţa în Isus Cristos, în acel ambient păgân şi ostil evangheliei: "Necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia" (Ibid.). Chiar dacă toate acestea ne ameninţă şi pun în pericol viaţa noastră, sfântul Paul ne asigură: "În toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (v. 37). Şi adaugă: "Nici moartea, nici viaţa... nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru" (v. 39).
Aceste cuvinte îşi au originea în epoca în care discipolii lui Isus erau supuşi diferitor încercări grele şi persecuţiilor. Astăzi, în timp ce recitim aceleaşi cuvinte, aici la Nisiporeşti, în cadrul Ritului Beatificării Veronicăi Antal, ne dăm seama că există unele asemănări cu evenimentele ce o privesc pe noua Fericită. Ea, în faţa ameninţării cu moartea, trebuia să-şi pună aceeaşi întrebare: "Cine mă va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare moartea?". Împreună cu mulţi bărbaţi şi femei care, în toate veacurile şi pe toate continentele, au oferit Mirelui divin mărturia lor supremă, Veronica putea spune: "În toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit". Avea în faţa ei exemplul unei tinere virtuoase care de multă vreme o fascina: italianca sfânta Maria Goretti, icoană a virtuţii curăţiei, care a rezistat în faţa violenţei simţurilor.
Astăzi este prezentată ca model de mărturie eroică pentru evanghelie o tânără fiică a României. Ea şi-a consacrat viaţa lui Isus şi lui i-a fost credincios până la martiriul care a avut loc într-un context tragic de mari suferinţe şi de persecuţie pentru creştinii acestei ţări. În acea tristă perioadă, ortodocşii, catolicii şi protestanţii erau închişi nu numai pentru că se opuneau regimului, ci şi pentru că erau gata să-şi mărturisească credinţa lor în Isus, un aspect care în ochii persecutorilor apărea ca fiind "vina" cea mai mare, şi care trebuia să fie pedepsită. Viaţa comunităţii catolice era în chip deosebit pusă la grea încercare de către doctrina comunistă: toţi episcopii Bisericii Greco-Catolice din România şi cei ai Bisericii Catolice de rit latin au fost persecutaţi şi închişi; şi, împreună cu ei, mulţi preoţi şi persoane consacrate. Educaţia leninist-marxistă a fost dăunătoare pentru întreaga societate românească, deoarece îl excludea pe Dumnezeu şi valorile creştine din orizontul poporului, în încercarea de a distruge sufletele.
În pofida violenţei, a persecuţiei şi a închisorii din această ţară, episcopii, preoţii, persoanele consacrate şi mulţi credincioşi laici au dat dovadă de mare curaj în dăruirea de sine, un ataşament puternic la Cristos şi la Biserica sa, şi şi-au păstrat neatinsă credinţa. Proclamând-o fericită pe tânăra Veronica Antal, gândul nostru se îndreaptă în spirit de recunoştinţă şi de rugăciune şi spre jertfa acestora, jertfă care rămâne dăltuită cu culorile sângelui în istoria veacului trecut. Veronica înseşi se ruga mult pentru episcopii şi preoţii care umpleau puşcăriile regimului ateu. Şi făcea acest lucru din chilia construită lângă casa părintească unde se retrăsese, conformându-se tot mai mult Mirelui ei divin.
În ciuda faptului că nu putea să trăiască într-o adevărată mănăstire de măicuţe, deoarece regimul suprimase toate formele de viaţă consacrată ale Bisericii Catolice din România, viaţa ei a fost cea a unei persoane în întregime consacrată lui Dumnezeu. La vârsta de 17 ani a depus şi votul de castitate în secret, şi a început să ducă o viaţă de reculegere şi de dăruire bolnavilor şi bătrânilor, aderând în aceeaşi perioadă şi la Ordinul Franciscan Secular, cât şi la Armata Maicii Domnului.
Ajutorul ei plin de caritate faţă de persoanele nevoiaşe era caracterizat de o profundă umilinţă şi de generoasă angajare, necăutând altceva decât edificarea împărăţiei lui Dumnezeu în mijlocul fraţilor ei, fără a face vreo deosebire între credincioşii aparţinând Bisericii Catolice sau celei Ortodoxe. A dat astfel o ferventă mărturie de fraternitate şi de sincer dialog, mereu necesară cu scopul de a face să prevaleze reconcilierea şi colaborarea asupra diviziunilor şi a neînţelegerilor. Tocmai în acea perioadă de suferinţă, creştinii, divizaţi în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiaţi şi mai solidari. Sacrificiul lor oferă un mesaj foarte clar şi pentru noi: să regăsim solidaritatea şi comuniunea reciprocă, incrementând acel ecumenism al martiriului, ecumenism pe care Sfântul Părinte papa Francisc îl aminteşte necontenit. Un câmp de colaborare astăzi foarte important între catolici şi ortodocşi priveşte apărarea rădăcinilor creştine ale Europei, a valorilor creştine, şi mărturia comună asupra unor teme, ca de exemplu familia, bioetica, drepturile umane, onestitatea în viaţa publică, ecologia. Angajarea unitară în ceea ce priveşte argumente de tipul acesta va oferi o contribuţie importantă maturizării morale şi civile a societăţii.
Beatificarea acestei tinere de douăzeci şi trei de ani constituie o fericită ocazie pentru a confirma misiunea comunităţii catolice în această ţară. Este datoria tuturor de a păstra şi a transmite patrimoniul credinţei şi ataşamentul faţă de valorile umane şi spirituale cu mult curaj şi cu reînnoit elan misionar. Este vorba de a ne inspira din izvorul iubirii lui Dumnezeu şi din prospeţimea originară a evangheliei, pentru a identifica noi căi, noi metode pastorale creative, potrivite cu circumstanţele prezente. În actuala realitate socială şi culturală, avem în faţa noastră exemplul fericitei Veronica care, din cauza lipsei de preoţi - mulţi dintre aceştia aruncaţi în puşcării de regim - s-a dedicat educării religioase a copiilor şi a tinerilor, învăţându-i catehismul şi adevăratele valori creştine, şi invitându-i să le îmbrăţişeze şi să le cultive, pentru a deveni buni creştini şi cetăţeni leali ai patriei.
Ieri ca şi astăzi, discipolii lui Cristos întâmpină dificultăţi în a vesti şi a trăi în mod coerent Evanghelia: fidelitatea faţă de Cristos comportă uneori a fi luaţi în râs sau a fi neînţeleşi. Nu numai, dar ei sunt chemaţi să facă faţă cu seninătate şi curaj unor curente culturale care vor să impună gândirea unică, şi să elimine din convieţuirea umană valorile creştine.
Voi, iubiţi credincioşi din România, în faţa adversităţilor şi a obstacolelor în a vă trăi credinţa, încredinţaţi-vă mijlocirii noii fericite, şi împreună cu ea să repetaţi cuvintele sfântului Paul: "Nimic nu va putea niciodată să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, în Cristos Isus, Domnul nostru" (Rom 8,39). Iubirea adevărată care vine de la Dumnezeu, iubirea pe care ea a trăit-o, este necesară în această lume în care mulţi bărbaţi şi multe femei cunosc angoasa, mizeria, foamea şi, în multe regiuni ale lumii, persecuţia, refuzul, violenţa, războiul. Fericita Veronica să ajute pe compatrioţii ei să fie protagonişti ai binelui şi ai păcii, ai solidarităţii şi ai ospitalităţii, mai ales faţă de persoanele cele mai fragile şi mai necăjite.
În această ţară, ca în multe altele, regimul comunist a pretins să-l elimine pe Dumnezeu, a distrus biserici, a format tinerele generaţii la ateism, dar nu a putut să şteargă credinţa din inimile multor familii. Mă adresez în special tinerilor: astăzi există alte tipologii de asupritori, care caută să vă seducă şi să întunece experienţa voastră creştină. Mesajul pe care-l lasă, mai ales vouă, tânăra Veronica, este un mesaj de lumină şi de speranţă: fiinţa umană are în sine ceva care o împinge să rişte cu curaj propria-i viaţă în numele demnităţii umane, a libertăţii şi a credinţei religioase. Ea este capabilă să reziste oricărui atac de ură şi de violenţă, fără a renunţa la adevăr şi la iubire.
Dumnezeu să dăruiască României acelaşi curaj pe care l-a avut Veronica Antal, pentru a umbla pe căile binelui şi ale iubirii. Ea, care nu l-a renegat pe Domnul, ea, care, pentru a păstra virtutea castităţii nu a ezitat să-şi sacrifice propria viaţă, să ne facă tot mai conştienţi că suntem mântuiţi de Cristos şi, de aceea, nimic "nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, în Cristos Isus". Fericita Veronica, fără a se teme de cei care ucid trupul, dar nu au puterea să ucidă sufletul, este primită de Isus, Mirele ei, care-i spune: "M-ai recunoscut în faţa oamenilor, şi eu te voi recunoaşte în faţa Tatălui meu care este în ceruri" (cf. Mt 10, 32).
Tânăra noastră surioară, mijloceşte pentru noi, de la Domnul, harul de a fi pentru totdeauna uniţi în El şi între noi, în bucurie şi în dragoste evanghelică!
Să spunem împreună: Fericită Veronica Antal, roagă-te pentru noi.
* * *
TVR Iaşi: Liturghia de beatificare a Veronicăi Antal, la Nisiporeşti, 22 septembrie 2018 (înregistrare):
* * *
Secţiunea specială "Veronica Antal" pe www.ercis.ro
