Beatificarea fericitei Veronica Antal, fecioară şi martiră, membră distinsă a Ordinului Franciscan Secular, se înscrie în mod fericit în lunga ceată a tinerilor şi a tinerelor care, de-a lungul istoriei Bisericii, în orice colţ al pământului şi la toate popoarele, au ştiut să dea mărturie supremă, usque sanguinem, Mântuitorului nostru Isus Cristos, arătând încă odată, dacă mai era nevoie, vitalitatea credinţei poporului lui Dumnezeu. Este încă şi mai elocventă această recunoaştere din partea celei mai înalte autorităţi a Bisericii, prin glasul preaiubitului papă Francisc, a martiriului in odium fidei a tinerei Veronica, deoarece ea este prima laică şi prima tânără care este beatificată din rândul acestui binecuvântat pământ al României, răscruce de spiritualităţi diferite, dar care, toate, converg în mărturisirea Preasfintei Treimi.
După beatificările din ultimii ani, a unor episcopi ai României, dintre care dorim să amintim pe Preasfinţitul fericit Anton Durcovici, martir, episcop al acestei Dieceze de Iaşi, şi pe Mons. fericit Vladimir Ghica, martir, al Arhidiecezei de Bucureşti, ieri am trăit şi aici la Nisiporeşti ridicarea la cinstea altarelor a fericitei noastre Veronica.
Martiriul fericitei Veronica a avut loc în vremuri foarte grele pentru această Biserică şi această societate, persecuţia comunistă pătrunzând în orice ungher, mii, între episcopi şi preoţi, dispărând de la o zi la alta de la altare, în vreme ce laicii, la fel ca la începutul Bisericii, murmurau pe ascuns rugăciuni şi priveau cu mare dor la uşile încuiate ale bisericilor, dacă nu erau deja demolate. Tocmai în această situaţie, aparent fără Dumnezeu, El era prezent şi mai mult în mijlocul poporului său şi trimitea lumini în mijlocul celor care-şi mărturiseau credinţa cu viaţa lor, pentru ca să nu se descurajeze şi să nu cedeze în faţa răului.
Cine este Veronica Antal? O tânără de 23 de ani, care-şi trăia viaţa de credinţă şi de consacrare în Ordinul Franciscan Secular, în mijlocul poporului în care se născuse, în această comunitate parohială din Nisiporeşti, care a văzut-o copilă, apoi adolescentă şi, în sfârşit, tânără fată, luând în serios vocaţia ei baptismală, conştientă că a face parte din poporul lui Dumnezeu o face să fie soră a tuturor şi că trebuie să fie responsabilă faţă de credinţa dăruită ei de Dumnezeu prin mijlocirea comunităţii de credinţă. Tocmai în acest ambient ea a descoperit forma de sfinţenie la care Domnul o chema, şi tot aici a pus în practică "geniul ei feminin", indispensabil pentru a reflecta sfinţenia lui Dumnezeu în această lume [...]. Acest lucru ar trebui să ne entuziasmeze şi să ne încurajeze pe fiecare dintre noi, ca să ne dăruim pe noi înşine, pentru a creşte în acel proiect unic şi irepetabil voit de Dumnezeu pentru fiecare, din veşnicie: "Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare" (Ier 1,5; cf. Gaudete et exsultate, nr. 12-13). În sfârşit, Veronica este o tânără care, în încercarea supremă a vieţii, a dat rodnicie virtuţii tăriei, pe care o primise în sacramentul Mirului, opunându-se cu toate puterile agresorului. Şi-a păstrat astfel credinţa intactă, păstrându-şi neatins şi votul de castitate, care pentru ea reprezenta semnul prin excelenţă al apartenenţei ei totale la Domnul. A dat astfel viaţă cuvintelor sfântului Paul care se întreba: "Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? După cum este scris: «Pentru tine suntem daţi la moarte toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere». Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,35-37).
Ne întrebăm acum care este învăţătura şi mesajul pe care această tânără fericită ne-o transmite, la mai puţin de două săptămâni de când Biserica va celebra Sinodul Episcopilor, cu tema: "Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional".
Fericita Veronica Antal, îndrăzneaţă şi tânără, aşa cum sunt tinerii de astăzi şi din toate timpurile, cu bucuria de a trăi şi dificultăţile pe care le întâmpină, ar putea foarte bine să corespundă la ceea ce se afirmă în Instrumentum laboris, pregătit în vederea acestui Sinod: "Există tineri catolici care găsesc în învăţăturile Bisericii un izvor de bucurie, şi care doresc ca ea «nu numai să continue să ţină cont, în ciuda lipsei de popularitate, dar şi să o proclame, transmiţând-o cu o şi mai mare profunzime» (RP 5)" (Instrumentum laboris, 53).
Veronica Antal vorbeşte, astăzi, în chip deosebit inimii fiecărei tinere, fiecărei femei, fiecărei mame, fiecărei franciscane terţiare. Renunţând la viaţă pentru a-şi păstra propria feciorie, ea conferă un sens mai profund feminităţii, golită pe marginile străzilor şi ale diferitor programe tv, feminitate trădată de progres, feminitate anorexică, îmbrăcată în splendide haine de firmă. Fericita Veronica arată inimii de femeie acea inocenţă primară a paradisului, când pentru prima dată Adam a privit-o pe tovarăşa lui şi a devenit fericit (cf. Gen 2,18-25); fericita Veronica încurajează orice femeie să lupte pentru a cuceri frumuseţea de la începuturi a Evei şi să combată ca să nu o piardă pentru nimic în lume, strivind capul şarpelui care se apropie de ea. Veronica, inspirată de exemplul celei mai mari şi mai frumoase femei din toate veacurile, fericita Fecioară Maria, a devenit femeia umilă, dulce, pură şi gingaşă; dar, în acelaşi timp, Veronica este şi o puternică luptătoare, cu scutul pregătit să-şi apere propriile principii. Un asemenea exemplu are o valoare inestimabilă pentru fiecare femeie a epocii moderne, epocă în care, deseori, femeile se simt slabe şi descurajate, incapabile să facă să strălucească în ele lumina unei autentice feminităţi.
Vorbeşte şi inimii fiecărui băiat, a fiecărui tânăr, a fiecărui tată de familie, cerând bărbaţilor să fie capabili să permită să crească adevărata feminitate, păstrându-şi în acelaşi timp propria virilitate, şi să nu înceteze niciodată să o apere, şi niciodată să cadă în capcana violenţei şi a dispreţului.
"Primeşte-mă, Doamne, la şcoala sfinţilor tăi" şi "Îngerilor, scrieţi în Cartea vieţii şi acest legământ: eu sunt a lui Isus, şi Isus este al meu". Sunt câteva din cuvintele lăsate scrise pe nişte bileţele de fericita Veronica, cuvinte pe care am vrut să le săpăm şi în piatra monumentului prezent aici în biserică, ca să ne amintim de testamentul ei spiritual, şi ceea ce ea doreşte să ne lase de moştenire.
În prezentarea cărţii: Sfinţi şi fericiţi tineri (cf. p. 3-4), prefectul emerit al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Eminenţa Sa card. Angelo Amato, spunea: "Martiriul, ca şi sfinţenia, nu cunoaşte vârste. Din vremea Sfinţilor Prunci Nevinovaţi până în zilele noastre, sunt nenumăraţi sfinţi tineri, fie ei martiri sau mărturisitori (...). Sfinţenia tinerească este prezentă în toate continentele şi vorbeşte toate limbile lumii. Într-adevăr, Evanghelia este vestea cea bună pentru toţi. Tocmai acesta este mesajul pe care ni-l predă aceşti sfinţi tineri: ei ne invită să fim mândri de Botezul nostru, să fim coerenţi cu identitatea noastră creştină, fără a ne fie frică şi fără a ţine cont de respectul uman. Aceşti tineri nu sunt «oameni goi, fără perspective şi fără idealuri. Sunt, în schimb, persoane pline, umplute de harul divin şi debordând de exemplaritate umană»".
Fericită Veronica, roagă-te pentru noi!
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 septembrie: Nisiporeşti: Liturghia de mulţumire pentru darul beatificării Veronicăi Antal
* * *
Secţiunea specială "Veronica Antal" pe www.ercis.ro
