Care a fost secretul comunicării rodnice a lui Ioan Paul al II-lea? Faptul că a studiat arta scenică? Dicţia, gesturile sale mereu comprehensibile şi niciodată enigmatice, arta retoricii, învăţătura din mesajele lui, sinceritatea comunicării lui?
Aceasta a fost întrebarea care a apărut des în centrul întâlnirii care s-a desfăşurat vineri, 1 aprilie 2011, la Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce" din Roma, în Aula Magna "Ioan Paul al II-lea".
Cardinalul Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a introdus lucrările cu o conferinţă "Sensus fidei şi beatificările. Cazul lui Ioan Paul al II-lea".
Cel mai aşteptat dintre vorbitori a fost fără îndoială fostul purtător de cuvânt al Sălii de Presă a Vaticanului, medicul şi jurnalistul spaniol Joaquin Navarro-Valls, care în conferinţa sa a adus o serie de amintiri şi fapte puţin cunoscute.
Navarro-Valls a amintit că încă de la prima sa apariţie în public şi de la prima călătorie în Mexic, Ioan Paul al II-lea i-a făcut pe experţii în comunicare să-şi pună întrebări.
A povestit cum după călătoria în Statele Unite în anul 1979, un jurnalist, încercând să interpreteze succesul comunicării lui Ioan Paul al II-lea, a spus: "M-am îndrăgostit nu de ceea ce a spus, ci de modul cum a spus", gând neîmpărtăşit de Navarro-Valls.
"A fost un personaj indiscutabil în mijloacele de comunicare pentru că se simţea în largul său atunci când comunica", pentru că "ştia că atât el cât şi cel care îl asculta erau creaturi ale lui Dumnezeu, deci puteau să înţeleagă, pentru că toate fiinţele umane au capacitatea de a cunoaşte un lucru: adevărul", a explicat fostul purtător de cuvânt.
"Pentru aceasta expunea lucrurile cu o simplificare originară care uşura transmiterea. Şi simplificarea originară este unul din darurile comunicări de masă pe care mulţi au voit s-o imite".
În călătoria în Statele Unite din septembrie 1987, un jurnalist de la New York Times a spus: "Papa domină televiziunea pur şi simplu ignorând-o"; "ar face să se cutremure orice consultant de comunicaţie din Statele Unite".
Directorul emerit al Sălii de Presă a subliniat şi marea libertate de comunicre pe care o permitea Sfântul Părinte: "În anul 1991, când a avut o tumoare la colon care se credea că poate fi malignă, înainte de internare voia în timpul rugăciunii duminicale Angelus să le ceară credincioşilor rugăciuni pentru papa". Apoi i-a spus lui Navarro-Valls: "Dumneavoastră care sunteţi informat de orice spuneţi ceea ce consideraţi că se potriveşte".
"M-am gândit atunci, dar şi mai mult astăzi - a precizat fostul purtător de cuvânt - că eficacitatea comunicativă depinde mai mult de ceea ce spunea decât de modul în care spune, chiar dacă erau ambele aspecte".
Navarro-Valls a indicat un punct cheie subliniat chiar de pontif la o cină informală: "Vorbind mi-a spus: punctul central şi responsabilitatea noastră este de a menţine caracterul transcendent al persoanei umane, care se poate transforma de multe ori în obiect".
"Vizitând cu el 160 de ţări, vedeam cât de mic este Occidentul, unde parametrii prevalenţi, simplificând, erau structuralismul şi marxismul, dar nu cel sovietic unde era puţină gândire, ci acela existent în grupurile universitare şi intelectuale dar răspândite în percepţia populară".
Aici mesajul său a izbucnit, pentru că "a arătat unei generaţii inevitabilitatea temei despre Dumnezeu". "A convins că nu se poate înţelege fiinţa umană dacă este izolat Dumnezeu. Şi fără Dumnezeu omul este numai un trist animal ingenios".
"Şi în acel «nu vă fie teamă» era un mod de a comunica - a precizat el - pentru că însemna a intra într-o experienţă personală universală a celui care ascultă, el care a cunoscut teama şi a depăşit-o".
Acea experienţă personală care se repetă ca leitmotiv, apoi, "poate să răspundă la întrebarea iniţială cu privire la interesul popular şi mediatic". Asta pentru că exista un alt lucru, "fuziunea perfectă între forţa mesajului pe care el îl ducea şi trăirea existenţială care se manifesta în el întâlnind oamenii".
Tinerii care îl întâlneau, a continuat el, capturau adevărul mesajului său. Şi în diferitele ţări, după ce l-au întâlnit, concordau cu privire la aceste răspunsuri: "Nimeni nu mi-a spus vreodată aceste lucruri, nici familia, nici şcoala, nici societatea; nu ştiu dacă voi putea de acum înainte să trăiesc la nivelul etic propus; dar el are dreptate".
"Această percepţie a adevărului existenţial din cuvintele sale nu se aplica numai tinerilor", a afirmat Navarro-Valls, povestind când Papa la Miami a mers în sinagogă şi după discursurile transmise în direct, un jurnalist de la CNN a spus: "Se pare că papa a făcut puţine concesii".
"Pontiful iese şi prin intermediul unui microfon care rămăsese deschis se aude un rabin care spune: «A vorbit cu inima, nu cu buzele». Era percepţia adevărului pe care el îl predica. Probabil în asta se găsea secretul capacităţii comunicative a lui Ioan Paul al II-lea".
Cât priveşte forţa gesturilor sale, era evident, a spus el, precizând că acestea "exprimau mereu un adevăr". "Nimic fals, erau gesturi autentice".
"Cel mai bun martor a ceea ce spunea era el însuşi, strategiile de comunicare nu foloseau, nici aparenţele. Eram conştienţi că nu era vorba de o tehnică, ci de o mărturie".
Cu privire la călătoriile sale, Navarro-Valls a amintit că era nevoie de mai mult timp pentru a le pregăti decât pentru a le face, pentru că Papa se informa cu privire la geografie, istorie, etnii etc.
Fostul purtător de cuvânt a prezentat şi alte întâlniri, ca acelea cu un dictator sângeros sau cu Clinton după cazul Lewinsky. Ioan Paul al II-lea îi întâlnea pe toţi singur, şi în orice caz se simţea preot. A amintit şi că după întâlniri cu Pinochet, Stroessner, Mobutu şi Gorbaciov, regimurile lor s-au sfârşit, chiar dacă nu în mod necesar pentru un motiv cauză-efect.
"În cazul lui comunicarea nu folosea pentru a învinge, pentru a obţine un consens, ci pentru a convinge persoanele de măreţia creştină", a spus Navarro-Valls. "Cred că învăţătura cea mai importantă este că în definitiv comunicarea consistă în a face să apară adevărul, nu în a crea o aparenţă".
"Pe de altă parte, în viaţa umană singurul lucru necomunicativ şi necomunicabil nu este răul, cu atât mai puţin durerea. Este pur şi simplu falsitatea", a conchis el.
În partea a doua a zilei s-a desfăşurat o masă rotundă cu jurnaliştii vaticanişti şi profesori de comunicare, moderată de prof. Diego Contreras, decan al Facultăţii de Comunicare de la "Sfânta Cruce", pe tema "Opinia publică şi răspunsul popular faţă de Ioan Paul al II-lea".
Au intervenit Luigi Accattoli, vaticanist emerit de la "Corriere della Sera"; Aldo Maria Valli, vaticanist de la TG1-RAI; Marina Ricci, vaticanistă de la TG5-Mediaset; Elisabetta Lo Iacono, profesor de jurnalism la Facultatea Teologică "Sfântul Bonaventura"; Giovanni Tridente, profesor de etică informativă la Universitatea "Sfânta Cruce".
(După Zenit, 7 aprilie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
