Moment liric:
Doi tineri
Tineri crescuţi în credinţă,
Cu respect şi idealuri,
Dragostei fiori când vine,
Împlinesc vechi ritualuri.
Puri în cuget şi fiinţă,
Preoţi şi părinţi adună,
Primind întru-a lor dorinţă,
Căsătoria cunună.
Însă azi, în lumi globale,
Când doi tineri se iubesc,
Revin mituri ancestrale,
Până se căsătoresc.
Ca-ntr-o scenă inutilă,
Ea-l întreabă nonşalant:
- Ai şi tu, aşa, vreo vilă?
- Am! răspunde el şarmant.
Şi-apoi, ironie fină!
El, crescut ca un isteţ:
- Dar tu, deţii vreo maşină?
- Sigur, cam ca vila ta la preţ!
C-o îmbrăţişare tandră,
În maşină pleacă-n trombă,
Încercând în iz de ambră,
Căsătorie de probă.
Proba trece ca o filă,
Neavând însă temei,
El rămâne cu-a lui vilă,
Şi ea cu maşina ei.
Dar în lumile terestre?
Fără de maşini şi vile.
Or fi gesturi mai măiestre?
Mai profunde, mai subtile?
Desigur, biochimia,
Ce lucrează-n organism,
Bogăţia, sărăcia,
N-o distinge-n mod rasist.
Doi tineri, în mii de cazuri,
Au, afară de-a lor minte,
Servituţi şi mari necazuri,
Dar şi-o inimă fierbinte.
Se întâmplă de-asta-n lume,
Drame crude, tragedii,
Încălcări de vii cutume,
Abandonuri de copii.
Apoi, cad în disperare,
Uită reguli şi credinţă,
Dragostea n-are crezare,
Şi dispare-n nefiinţă!
Toate-acestea n-ar apare,
Dacă-n faptă şi în minte,
Ar păstra ca pe un soare,
Căsătoria în cinste.
Cei iubiţi n-o vor vreodată,
Chiar şi-n vremea vitregiei,
În batjocură sfidată,
Taina sfânt-a cununiei!
Martin Cata
