Gând bun
Chemarea cea adâncă spre înnoită faptă,
Cutremur rânduieşte în rădăcini tăcute,
Fiinţa în rotire zvârlind cele trecute,
Sfios despătimirea ivind a doua treaptă.
Iubire-adevărată îndeamnă la tăcere,
La dezrobirea firii de slava cea deşartă,
Iar suferinţa-ncheagă spre ceruri orice soartă,
Smerenia tăcută revarsă mângâiere.
Golească-se fiinţa, de rău, de murdărire,
Năravuri ce înclină mereu balanţa clipei,
Crud verde să-ntărească în suflet primenire,
Zăgazul hotărârii zdrobind calea ispitei,
Urmând cărarea strâmtă, în urmă neprivind,
Acolo, spre lumină, gândind mereu, fiind!
*
Ascultă!
Oprind năvalnic zbucium, a apelor cântare,
Zboruri incerte, frânte, în colivie strâmtă,
Zăgaz ivit în timpuri şi-n drumuri ce cuvântă,
Moi, liniştiri de patimi, profunda ascultare.
E-o treaptă ce priveghe, în flacără aprinsă,
Izbind cu greu fiinţa, eres tăgăduind,
Iar numai bob de floare, iubire înflorind,
Şi-n linişte văpaie, spre căi prelungi prelinsă,
Precum stejarii vrednici, afundă rădăcina,
Zdrobind în cale piatra,tărâmuri nesupuse,
Opriţi din muget zimbrii, grădină ce suspină,
Profunda ascultare e-aici, în cele spuse!
O, vie cugetare, furii sub ascultare,
Şi ascultări depline, în vie cugetare!
*
Căinţe
Să te întorci la zâmbet, la inima curată,
Copilul cel din tine din nou să se ivească,
A vieţii puritate, lin, liber înflorească,
Umila pocăinţă, apare-nfiorată,
Ţesând precum războiul, o pânză ne-ntinată,
Din gândurilor iţe, mereu în primenire,
Spre Domnul înălţare, în suflet limpezire,
Statornică răbdare, urzeală-nmiresmată!
Renaşteri vor străpunge a firii carapace,
Ochi neîntors vedea-va, abisul spre lumină,
Auzul regăsi-va tăceri deplin sărace,
Iubirii adiere simţit în fibra fină,
Iar sufletu-n mâhnire, cunoaşte-va-ncântarea
Spre vie strălucire, sorbind din plin chemarea!
*
O lacrimă
Toiag, din piatră seacă a răbufnit izvorul
Şi setea adormind-o, zbor cert din nemişcare,
Străpunse aripi albe, primind din nou crezare,
Pustiul înflorindu-l, alină călătorul.
Înger trimis din ceruri, cea mai de preţ clădire,
La Domnul să înalţe. Un suflet de erou,
Şiruri de fapte bune călcând în viu ecou,
Dar nu aflară daruri, ori gând divin ivire.
Atunci în grele-adâncuri, cerescul mesager,
Găsi arzând speranţă, smerenie trăită,
Un suflet rătăcire în temniţi de mister,
Şuvoi prelung de lacrimi din inimă căită!
O lacrimă, doar una, dar vie în căire,
Zâmbet află la Domnul ce-i oferi iubire!
*
Obstacol
În minte duşmănia cu zguri şi grele gânduri,
Rozând precum un vierme a sufletului pace,
Lovind năprasnic albul ce-n rugăciune zace,
Aproapele-l aruncă în veninoase smârcuri.
Ea, gânditoarea hulii, iubirii-n străinare,
Virtuţilor pierzare, urâre de dreptate,
Capcane-nsângerate scurmând în suflet frate,
Rănind mereu adâncuri, găseşte-nfiorare!
Şi ţinerii de minte a răului, ce poate
Te-a vătămat vreodată în inimă, dorinţă,
Găseşte-i leac iubirea, a tale rugi în toate,
A urii risipire, ruşini cerşind putinţă,
O lacrimă răzbire, ca pentru tine faptă,
E-n înnoire scară pentru o nouă treaptă!
*
Vorbele
Din noroiri de gânduri, cuvinte-n înrobire,
În şuier şi în vaier din limbi înveninate,
Tocând în şanţul urii şi-n mâluri întinate,
Prietenu-l izbeşte în bârfă, clevetire.
La judecată-l cheamă pe-acesta când nu este
De faţă, pironindu-l în ochi cu-n vârf de pai,
Ea nezărindu-şi bârna, neomenescul strai,
Chin plăsmuieşte, chinuri, iscări groteşti, funeste.
Ivirea cea din sine, lin, tainic pregăteşte,
Din izgoniri de frânte, întoarse linii, drepte
Învăluiri în semeni ce-n daruri prisoseşte,
Şi năclăiri de cuget alungă peste trepte.
E-a zecea încercare pe scara nevoinţei,
Clipă, povară spartă în negura fiinţei!
*
Comoditate
Din lâncezeli stătute, fiinţa s-o dospească,
Şi agerimea minţii stropind-o-n moleşeală,
A inimii vigoare trăgând-o-n plictiseală,
Striveşte-n tălpi credinţa, ea, lenea sufletească.
În îmboldire tandră, spre somn în rugăciune,
Ciupind spre decădere, el, suflet obosit,
Căpăstru ce struneşte lumina ce-a pornit,
Spre înălţări divine, ivire în minune!
Somn distilat adună nisipuri de pustie,
Spre-adânc aleargă ape, deşert fugar pripind,
Dar veghea nepătată, sămânţa trează, vie,
Pline izvoare varsă, râuri în jocuri prind,
Înviorat, plivire, scos lanţul din picioare,
Curat-arată scara, te urcă cu ardoare!
*
Alb
E lacrimă curată, cristal în limpezime,
Prin foc se prăbuşeşte şi focul prăbuşind,
Nu via frumuseţe frumosul dar ivind,
Făr altoiri impure în gândurile prime.
Urâtă este via ce mana-dăposteşte,
Secat este izvorul cu apă-n tulburare,
Neslobod este cerul cu nori de-ntunecare,
Pierdută strălucirea ce pete zămisleşte.
Trup către trup aleargă, prin ochi şi glasuri, gânduri
Molatice atingeri, stârnind simţiri în cârduri,
Cunoaşte-ţi neputinţa şi-n rugă ziditorul,
Tu, cerşetor de daruri chemănd izbăvitorul!
Iar inimii zdrobite, cer este curăţia,
În echilibrul firii ascultă veşnicia!
*
Ofranda tăcută
Hambare înmulţeşte sfidând calea cea dreaptă,
Mereu ros ochiul spaimei spre mâine e strivit,
Al morţii înger noaptea, stăpân a poposit,
În risipiri, rugină, zgârcitul se îndreaptă.
De-arginţi greaua iubire mocnind o viaţă-ntreagă,
Doar trupul, ţint-aleasă, icoană spre slujire,
Agonisiri deşarte, haotică-ngrădire,
Speranţe ofilite, verigi în lanţ se leagă.
Troienele de aur şi ploi de pur argint,
De strajă-n larga cale şi calea strâmt-o mint,
Dar doi bănuţi ofrandă, ei ultimi în tăcere,
O vie-mpărăţie revarsă-n mângăiere.
Risipitori de bine, de-nţelepciuni, iubire,
Duh sărăcit aşterne avere, devenire!
*
Mândria
- Mândria, drag părinte, sorbind din visuri undă,
Ocol îmi dă fiinţei stârnind vrăjit un cântec,
- Urechile-ţi astupă, tu, fiul meu, descântec
El, omul nu cunoaşte de-această stea imundă.
O nălucire scurtă, făptura de lumină
Pe veci a-nlănţuit-o, discipoli noi ea cere,
Inconsistentă hrană, temei fără putere,
Ruşine frânge faţa, podoaba e străină!
Eşti biet sărac ce poartă cu împrumut o haină,
O picătură, una, de rouă-ntrezărită,
Fii piatră veche-ascunsă în temelii, o taină,
Lumină-n dar primită de văl nepângărită!
Cu ocărâri de sine, smerenie vădită,
Alungă vis năvolnic şi treapta e strivită!
*
Meditaţie
- Comoară ferecată, în lut pecetluită,
O, fiule meu descopăr, spre tine cu ardoare,
De sine cunoştinţă, smerita cugetare,
Rămână în adâncuri mereu nepângărită,
E floare ce deschide ea singură o cale
Spre veşnicii visate, buchet de fapte, flori
Rămân în neputinţă, meandre, în vâltori,
Se reîntorc în cicluri să biruie petale.
E apa ce subţie şi străvezeşte firea
În transparenţe lucii, lumini din necuprins,
Înconjură suflarea din humi aproape stins,
Şi mistuiri adună, greu aplecând privirea,
E-n valea înflorită de munţi înconjurată,
Găseşti acolo calea, ce trebuie urcată!
*
Rugă
Deschis portal rămas-a prin vrerea cea divină,
De Eden gol să umple, să împlinească dorul,
Ea, ruga nesfârşită, suflet cântând în zborul,
Celesta însoţire, unirea cea deplină.
Când inima în rugă, înstrăinări, zdrobire,
Înaripată-n lacrimi, curat ţesută haină,
Cuprinsă în răpire, reflexii-n bolţi de taină,
Suflet smerit arată în chip dumnezeire!
În Necuprins avântă elan de adoraţii,
Vas întregit cufundă în prisosinţă daruri,
Simţind întorşi spre sine ei, ochii-nlăcrimaţii,
Taborica lumină în revărsări de valuri,
Ţel cea dintâi ivire, grădină-ndepărtată,
Alungă lutul negru, păşeşte înc-o dată!
*
Răscoliri
Ca să rămână verde, frunza când vânt roteşte,
În mii de fire laţuri, de ramuri leagă strâns,
Să soarbă lin, lin seva din rădăcini în plâns,
Umed ivit mic mugur, rod în urcuş clădeşte.
Se scaldă în lumină ferm colorând sinteze,
Elaborând esenţe spre vegetala viaţă,
Şi pata, uscăciunea e alungată-n ceaţă,
Solara energie vibrând în antiteze!
Aşa, nepătimirea, e-ascunsă-nţelepciune,
Înmănunchieri în daruri, şoptiri, străfulgerare,
Fără negreaţă-n frunză, răsunet în genune,
Desprinderi de zidire, un cer în contemplare,
Cer pământesc ivit-a în inimă vechi cânt,
O pavăză devine! Ce patimi a înfrânt!
Martin Cata
