Ghiocelul

În iarna rece de păcate,
Într-un oraş din Israel,
Printre zăpezi întunecate
A răsărit un ghiocel.

Plăpând străpunge gheaţa tare,
Topind-o cu iubirea sa.
Petalele-i strălucitoare
Transformă-n ziuă noaptea grea.

Deşi e mic şi-l înconjoară
Nămeţi şi cel mai aprig ger,
Anunţă lumii primăvară
Şi-aduce soarele pe cer.

În juru-i gheaţa se topeşte,
Tenebrele încet dispar.
Natura toată înfloreşte
Şi zorii zilei noi apar.

Întregul Univers îmbracă
Un de lumină alb veşmânt.
Vântoasele încep să tacă,
Iar gerul iernii e înfrânt.

Căldura care o emană
Aduce viaţă şi alin
Şi-n praf transformă orice stană
De răutate şi suspin.

Natura toată reînvie
Simţind mirosul lui plăcut,
Căci el îi este bucurie,
Plăpând fiind, îi este scut.

Răsare răspândind iubire
Şi nimicind orice păcat.
Parfumul lui de mântuire
Reface tot ce e stricat.

Deşi e mic şi nu vorbeşte
La sine cheamă tot ce-i viu.
Căldura care-o răspândeşte
Învie tot ce e pustiu.

Te strigă, omule, ascultă,
Contemplă-l cu un duh pios,
Arată-i dragoste mai multă
Căci ghiocelul e Cristos.

Petru Ciobanu

*

Bucurie

E-n jur tăcere cum n-a fost, se pare că natura
A amuţit tot aşteptând să mântuieşti făptura,
Pe care tu, Fiu necreat, în marea ta iubire,
Cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, o chemi la mântuire.

Trecând a timpului hotar, te întrupezi în lume,
Ca viaţa ta făptura ta spre ceruri s-o îndrume.
În sânul cel imaculat al gingaşei Fecioare
Tu-ţi faci un tron de împărat, un răsărit de soare.

E timpu-acum! S-a împlinit! Se-arată zorii zilei,
Venit-a ceasul aşteptat: sunt zorii bucuriei!
Din sânul care l-ai creat al Celei toată sfântă,
Precum un soare te iveşti, Făptură gângurindă.

Dar nimeni "Bine ai venit!" nu-ţi spune, Doamne sfinte,
Nu ai alai, nici trâmbiţaşi să-ţi meargă înainte.
Făptura ce o mântuieşti ţi-oferă, o, Stăpâne,
În loc de tron şi de palat, o iesle de bovine.

Nu te-ntristezi, ci doar zâmbeşti, tu, Prunc culcat pe paie,
Contempli steaua revărsând, ca ropotul de ploaie,
Lumina-i blândă pe pământ: e-un steag ce dă de ştire,
Că tu în lume te-ai născut s-o duci la mântuire.

E-atâta linişte în jur. Nu cântă nimeni oare
Cântări de sfinte bucurii şi imn de sărbătoare?
Doar Maica sfântă-n al ei duh şi-n inimă tresaltă,
Şi-al tău de grijă Purtător "Osana" îţi înalţă.

Şi nu doar ei. Şi îngeri mii dansează toţi în horă,
"Mărire" cântă din tării, în imnuri te adoră.
Răsună glasul lor sublim ce-n veselii abundă
Şi se revarsă-n unde lin, pământul îl inundă.

Zâmbeşti, căci cerul ţi-e alai şi îngerii suita,
Cântarea lor din înălţimi întregii lumi vestit-a
Că s-a născut un Prunc divin, ce stă culcat pe paie;
Cântarea-i cheamă pe păstori genunchii să-şi îndoaie.

Ei nu sunt surzi la glasul sfânt ce din tării coboară,
Ci merg grăbiţi, cătând un Prunc şi-o gingaşă Fecioară.
Şi într-un staul îi găsesc, cu Iosif împreună,
Şi te adoră bucuroşi, Făptură-atât de bună.

Săraci ca tine, bieţi păstori la turma de ovine,
Puţinul care-l au şi ei aduc să ţi-l închine.
Săraci la trup, devin bogaţi şi merg grăbiţi să poarte
Şi altora din bunul lor de care-acum au parte.

E noapte-n jur şi poate-i frig, şi-atâţia alţii "poate",
Dar tu zâmbeşti nestingherit şi le înfrunţi pe toate.
Smerit te naşti, necunoscut, plăpând, fără putere,
Nu ai nici tron şi nici palat, nu ai nicio avere.

Şi totuşi, Doamne,-n faţa ta, conduşi de o lumină,
Trei magi veniţi din depărtări smeriţi adânc se-nchină.
Şi ei ţi-oferă darul lor - mir, aur şi tămâie,
Apoi se-ntorc în ţara loc umpluţi de bucurie.

Tresaltă cerul în cântări, se bucură păstorii,
De bucurie sunt cuprinşi şi magii-călătorii.
Zâmbeşte Mama ta, Prunc sfânt, cu Iosif împreună,
"Mărire, Fiule-ntrupat", în Univers răsună.

Măreţul imn e un îndemn şi steaua o chemare,
Pentru noi toţi de pe pământ, şi pentru fiecare,
Să-l adorăm pe Nou-născut cu o iubire vie,
Să-i mulţumim că a venit s-aducă bucurie.

Să mergem toţi să ne-nchinăm la ieslea luminată,
Să tresăltăm în duh şi noi cu Maica preacurată.
Săraci fiind, să-i oferim drept casă luminoasă -
În ea să-şi pună tronul său - o inimă voioasă.

Umpluţi de sfinte bucurii, în duhul sărbătorii,
În lume Pruncul să-l purtăm, cu magii şi păstorii.
La orice om să-l arătăm, asemenea Mariei,
Ca toţi să fie copleşiţi de simţul bucuriei.

Petru Ciobanu