Moment liric: "Astăzi vino tu la noi"

Învierea ta, Isuse,
Ne găseşte izolaţi
Şi cu măşti pe faţă puse
Să nu-i infectăm pe fraţi.
 
Ieri mergeam spre închinare
În biserica deschisă,
Azi stăm la televizoare
Unde slujba e transmisă.
 
Ieri în casa ta frumoasă
Noi te contemplam discret,
Azi vizionăm din casă
Slujbele pe internet.
 
Glorios călcând pe moarte
Tu ai înviat, Cristoase,
Noi cu suflete curate
Te-aşteptam cu drag în case.
 
Nu mai mergem noi la tine,
Astăzi vino tu la noi,
Vindecă-ne, fă-ne bine
Căci suntem cu toţi ai tăi!
 
Stai cu noi cât e lumină,
Vorba ta să ne-ncălzească
Iar apoi rămâi la cină,
Avem cozonac şi pască.
 
Ascultăm cu gând feeric
Ale tale sfinte şoapte,
Nu pleca, e întuneric,
Stai cu noi şi peste noapte!
 
Doamne, este dimineaţă,
Nu vrem să ne părăseşti,
Stai cu noi întreaga viaţă
Căci lumina noastră eşti!
 
Te iubim. Tu ne susţine
În această luptă grea
Ca-nviaţi şi noi cu tine
Să stăm iar în casa ta.

Ionel Bordea (Sagna, NT)