Mica revoluţie a lui Benedict al XVI-lea
Modelul pentru anglicani este funcţional şi pentru ortodocşi şi lefebvrişti?
de Massimo Introvigne, întemeietorul şi directorul Centrului de Studii despre Noile Religii (CESNUR)
Nota informativă a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei publicată marţi, 20 octombrie 2009, "cu privire la ordinariatele personale pentru anglicani care intră în Biserica Catolică" reprezintă o mică revoluţie în abordarea ecumenismului şi se inserează pe deplin în magisteriul lui Benedict al XVI-lea. Oferă şi un model pentru viitoarea întoarcere la Biserica Catolică a altor grupuri apropiate din punct de vedere doctrinar, dar cu care rămân divergenţe pe planul disciplinar şi liturgic.
După Conciliul Ecumenic Vatican II, din multe dieceze catolice şi mulţi experţi în ecumenism au descurajat întoarcerea protestanţilor, ortodocşilor şi chiar a anglicanilor la Biserica Catolică. A primi astăzi persoane sau grupuri, se spunea, ar fi iritat pe conducătorii comuniunilor sau Bisericilor creştine despărţite şi ar fi făcut mai dificilă mâine întoarcerea integrală a acestor realităţi la Roma.
Benedict al XVI-lea a avut mereu îndoieli cu privire la această abordare, considerând-o tipică a unui fel de "ultra-ecumenism" care riscă să ajungă în relativism. Pe planul teoretic, a nu încuraja sau chiar a împiedica aceste convertiri implică ideea conform căreia este indiferent a fi catolici sau protestanţi, anglicani şi aşa mai departe.
În enciclica Caritas in veritate papa a precizat în schimb că doctrina despre libertatea religioasă proclamată de Conciliul Vatican II "nu înseamnă indiferentism religios şi nu comportă că toate religiile sunt egale". Pe planul practic, Benedict al XVI-lea ştie bine că unirea deplină cu majoritatea denumirilor separate de Roma în ansamblul lor este un obiectiv aşa de dificil încât trebuie considerat omeneşte imposibil. Anglicanii - aşa cum aminteşte Nota - au introdus noutăţi, mai întâi admiţând la preoţie şi la episcopat femeile, apoi primind şi chiar celebrând căsătoriile homosexuale.
În acest moment papa a spus "e suficient": şi Nota permite primirea nu numai a persoanelor anglicane, ci a unor grupuri întregi chiar foarte numeroase - cei interesaţi ar fi sute de mii, dacă nu milioane - care refuză preoţia feminină şi unirile homosexuale. Aceste grupuri - şi aici este noutatea - vor putea menţine specificurile lor liturgice şi pe păstorii lor anglicani căsătoriţi, care - rămânând căsătoriţi - vor fi hirotoniţi revenind la condiţiile preoţilor catolici, chiar dacă numai celibatarii vor putea să devină episcopi. De fapt, pentru Biserica catolică, celibatul sacerdotal este o problemă pur disciplinară, care admite derogări, în timp ce excluderea femeilor de la preoţie este o problemă dogmatică şi nu tolerează excepţii.
Nota reprezintă nu numai sfârşitul unui "ultra-ecumenism" relativist, ci şi un model pentru a primi în Biserica Catolică grupuri foarte numeroase de credincioşi - de exemplu, întregi Biserici ortodoxe şi, de ce nu, tradiţionalismul lefebvrist - care vor putea să păstreze particularităţile lor liturgice şi spirituale şi pe episcopii lor. Desigur, cu condiţia să adere integral la doctrina catolică şi să recunoască autoritatea papei.
(După Zenit, 21 octombrie 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
