Iubiţi fraţi şi surori din Roma şi din lumea întreagă,
"Surrexit Christus, spes mea" - "Cristos, speranţa mea, a înviat" (Secvenţa pascală).
Să ajungă la voi glasul plin de bucurie al Bisericii, prin cuvintele pe care vechiul imn le pune pe buzele Mariei Magdalena, prima care l-a întâlnit pe Isus înviat în dimineaţa de Paşti. Ea a alergat la ceilalţi discipoli şi, cu sufletul la gură, le-a vestit: "L-am văzut pe Domnul!" (In 20,18). Şi noi, care am străbătut deşertul Postului Mare şi zilele dureroase ale Pătimirii, astăzi dăm spaţiu strigătului de victorie: "A înviat! A înviat cu adevărat!".
Fiecare creştin retrăieşte experienţa Mariei Magdalena. Este o întâlnire care schimbă viaţa: întâlnirea cu un Om unic, care ne face să experimentăm toată bunătatea şi adevărul lui Dumnezeu, care ne eliberează de rău nu în mod superficial, momentan, ci ne eliberează de rău în mod radical, ne vindecă total şi ne redă demnitatea noastră. Iată pentru ce Maria Magdalena îl numeşte pe Isus "speranţa mea", pentru El a făcut-o să se renască, i-a dăruit un viitor nou, o existenţă bună, eliberată de rău. "Cristos speranţa mea" înseamnă că orice dorinţă a mea de bine găseşte în El o posibilitate reală: cu El pot spera ca viaţa mea să fie bună şi să fie deplină, veşnică, pentru că însuşi Dumnezeu s-a apropiat până acolo încât a intrat în omenitatea noastră.
Însă Maria Magdalena, ca şi ceilalţi discipoli, a trebuit să-l vadă pe Isus refuzat de conducătorii poporului, arestat, biciuit, condamnat la moarte şi răstignit. Trebuie să fi fost insuportabil să vadă Bunătatea în persoană supusă răutăţii umane, Adevărul batjocorit de minciună, Milostivirea insultată de răzbunare. Cu moartea lui Isus părea să eşueze speranţa celor care se încredeau în El. Dar acea credinţă nu a dispărut niciodată complet: mai ales în inima Fecioarei Maria, mama lui Isus, flacăra mică a rămas aprinsă în mod viu chiar şi în întunericul nopţii. Speranţa, în această lume, nu poate să nu se confrunte cu duritatea răului. Nu numai zidul morţii o împiedică, ci mai mult încă sunt vârfurile ascuţite ale invidiei şi orgoliului, ale minciunii şi violenţei. Isus a trecut prin această împletitură mortală, pentru a ne deschide trecerea spre Împărăţia vieţii. A exista un moment în care Isus apărea înfrânt: întunericul acoperise pământul, tăcerea lui Dumnezeu era totală, speranţa un cuvânt care părea de acum zadarnic.
Şi iată, în zorii zilei după sâmbătă, mormântul este găsit gol. Apoi Isus se arată Mariei Magdalena, celorlalte femei, discipolilor. Credinţa se renaşte mai vie şi mai puternică decât oricând, de acum invincibilă, pentru că este întemeiată pe o experienţă decisivă: "Moartea şi viaţa s-au înfruntat într-un mod minunat. Stăpânul vieţii era mort, dar acum, viu, el triumfă". Semnele învierii atestă victoria vieţii asupra morţii, a iubirii asupra urii, a milostivirii asupra răzbunării: "Mormântul lui Cristos cel viu, / gloria lui Cristos înviat, / şi îngerii martorii săi, / giulgiul şi veşmintele".
Iubiţi fraţi şi surori! Dacă Isus a înviat atunci - şi numai atunci - a avut loc ceva cu adevărat nou, care schimbă condiţia omului şi a lumii. Atunci El, Isus, este unul în care ne putem încrede în mod absolut, şi nu numai să ne încredem în mesajul său, ci chiar în El, pentru că Cel Înviat nu aparţine trecutului, ci este prezent astăzi, viu. Cristos este speranţă şi întărire în mod deosebit pentru comunităţile creştine care sunt mai mult încercate din cauza credinţei de discriminări şi persecuţii. Şi este prezent ca forţă de speranţă prin Biserica sa, aproape de orice situaţie umană de suferinţă şi de nedreptate.
Cristos Înviat să dăruiască speranţă Orientului Mijlociu, pentru ca toate componentele etnice, culturale şi religioase din acea regiune să colaboreze pentru binele comun şi respectarea drepturilor umane. Îndeosebi în Siria să înceteze vărsarea de sânge şi să se întreprindă fără întârziere calea respectului, a dialogului şi a reconcilierii, aşa cum este dorit şi de comunitatea internaţională. Numeroşii fugari, care provin din ţara aceea şi au nevoie de asistenţă umanitară, să găsească primirea şi solidaritatea care să poată alina suferinţele lor grele. Victoria pascală să încurajeze poporul irakian să nu precupeţească nici un efort pentru a înainta pe drumul stabilităţii şi al dezvoltării. În Ţara Sfântă, israelienii şi palestinienii să reia cu curaj procesul de pace.
Domnul, învingător al răului şi al morţii, să susţină comunităţile creştine de pe continentul african, să le dea speranţă pentru a putea înfrunta dificultăţile, să le facă făcătoare de pace şi artizane ale dezvoltării societăţilor de care aparţin.
Isus Înviat să întărească populaţiile suferinde din Cornul Africii şi să le favorizeze reconcilierea; să ajute Regiunea Marilor Lacuri, Sudanul şi Sudanul de Sud, dăruind locuitorilor respectivi forţa iertării. Lui Mali, care trece printr-un moment politic delicat, Cristos Glorios să-i dea pace şi stabilitate. Nigeriei, care în aceste ultime timpuri a fost teatru pentru numeroase atacuri teroriste, bucuria pascală să reverse energiile necesare pentru a relua construirea unei societăţi paşnice şi care respectă libertatea religioasă a tuturor cetăţenilor săi.
Paşte fericit tuturor!
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
