"Vino şi vezi" (In 1,46). A comunica întâlnind persoanele unde şi cum sunt
Iubiţi fraţi şi surori,
Invitaţia de "a veni şi a vedea", care însoţeşte primele întâlniri emoţionante ale lui Isus cu discipolii, este şi metoda oricărei comunicări umane autentice. Pentru a putea relata adevărul vieţii care devine istorie (cf. Mesaj pentru a 54-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, 24 ianuarie 2020) este necesar să se iasă din prezumţia comodă a acelui "deja ştiut" şi să se pună în mişcare, să meargă pentru a vedea, să se stea cu persoanele, să fie ascultate, să se adune sugestiile realităţii, care întotdeauna ne va surprinde în vreun aspect al său. "Deschide cu uimire ochii la ceea ce vei vedea şi lasă mâinile tale să se umple de prospeţimea limfei, în aşa fel încât ceilalţi, când te vor citi, vor atinge cu mâna miracolul palpitant al vieţii", îi sfătuia Fericitul Manuel Lozano Garrido1 pe colegii săi jurnalişti. Doresc deci să dedic mesajul, anul acesta, chemării de "a veni şi a vedea", ca sugestie pentru orice exprimare comunicativă care vrea să fie limpede şi onestă: în redactarea unui ziar ca şi în lumea web-ului, în predica obişnuită a Bisericii ca şi în comunicarea politică şi socială. "Vino şi vezi" este modul cu care credinţa creştină este comunicată, pornind de la acele prime întâlniri pe malurile râului Iordan şi ale lacului Galileei.
A toci tălpile încălţărilor
Să ne gândim la marea temă a informaţiei. Voci atente se plâng de mult timp de riscul unei aplatizări în "ziare fotocopie" sau în ştiri tv şi radio şi site-uri web în mod substanţial egale, unde genul investigaţiei şi a reportage pierd spaţiu şi calitate în folosul unei informaţii preconfecţionate, "de bloc", auto referenţiale, care tot mai puţin reuşeşte să intercepteze adevărul lucrurilor şi viaţa concretă a persoanelor, şi nu mai ştie să perceapă nici fenomenele sociale mai grave nici energiile pozitive care se eliberează din baza societăţii. Criza editorială riscă să ducă la o informaţie construită în redacţii, în faţa computerului, a terminalelor agenţiilor, pe reţelele sociale, fără a ieşi vreodată pe stradă, fără a mai "toci tălpile încălţărilor", fără a întâlni persoane pentru a căuta istorii sau a verifica de visu anumite situaţii. Dacă nu ne deschidem la întâlnire, rămânem spectatori externi, în pofida inovaţiilor tehnologice care au capacitatea de a ne pune în faţa unei realităţi mărite în care ni se pare că suntem cufundaţi. Fiecare instrument este util şi preţios numai dacă ne determină să mergem şi să vedem lucruri pe care altminteri nu le-am şti, dacă pune în reţea cunoştinţe care altminteri nu ar circula, dacă permite întâlniri care altminteri n-ar avea loc.
Acele detalii de cronică în evanghelie
Primilor discipoli care vor să-l cunoască, după botezul în râul Iordan, Isus le răspunde: "Veniţi şi vedeţi" (In 1,39), invitându-i să locuiască relaţia cu el. După peste jumătate de secol, când Ioan, foarte bătrân, redactează evanghelia sa, aminteşte câteva detalii "de cronică" ce revelează prezenţa sa în acel loc şi impactul pe care experienţa aceea l-a avut în viaţa sa: "Era cam pe la ceasul al zecelea", notează el, adică patru după-amiază (cf. v. 39). Ziua următoare - relatează tot Ioan - Filip îi comunică lui Natanael întâlnirea cu Mesia. Prietenul său este sceptic: "Poate fi ceva bun din Nazaret?". Filip nu încearcă să-l convingă cu raţionamente: "Vino şi vezi", îi spune el (cf. v. 45-46). Natanael merge şi vede şi din acel moment viaţa sa se schimbă. Credinţa creştină începe aşa. Şi se comunică aşa: ca o cunoaştere directă, născută din experienţă, nu din cele auzite. "Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit", îi spun oamenii femeii samaritene, după ce Isus s-a oprit în satul lor (cf. In 4,39-42). Acel "vino şi vezi" este metoda cea mai simplă pentru a cunoaşte o realitate. Este verificarea cea mai onestă a oricărei vestiri, deoarece pentru a cunoaşte trebuie să întâlnesc, să permit ca acela pe care îl am în faţa mea să-mi vorbească, să las ca mărturia sa să ajungă la mine.
Mulţumiri curajului atâtor jurnalişti
Şi jurnalismul, ca relatare a realităţii, cere capacitatea de a merge acolo unde nu merge nimeni: o mişcare şi o dorinţă de a vedea. O curiozitate, o deschidere, o pasiune. Trebuie să spunem mulţumesc curajului şi angajării atâtor profesionişti - jurnalişti, operatori cinematografici, montatori, regizori care adesea lucrează în pericole mari - dacă astăzi cunoaştem, de exemplu, condiţia dificilă a minorităţilor persecutate în diferite părţi ale lumii; dacă multe samavolnicii şi nedreptăţi împotriva săracilor şi împotriva creaţiei au fost denunţate; dacă atâtea războaie uitate au fost relatate. Ar fi o pierdere nu numai pentru informaţie, ci pentru toată societatea şi pentru democraţie dacă aceste voci ar dispare: o sărăcire pentru umanitatea noastră.
Numeroase realităţi ale planetei, şi mai mult în acest timp de pandemie, adresează lumii comunicaţiei invitaţia de "a veni şi a vedea". Există riscul de a relata pandemia, şi tot aşa orice criză, numai cu ochii lumii mai bogate, de a ţine o "contabilitate dublă". Să ne gândim la problema vaccinurilor, ca şi a îngrijirilor medicale în general, la riscul de excludere a populaţiilor mai nevoiaşe. Cine ne va relata aşteptarea de vindecare în satele mai sărace din Asia, din America Latină şi din Africa? Astfel diferenţele sociale şi economice la nivel planetar riscă să marcheze ordinea distribuirii vaccinurilor anti-Covid. Cu săracii mereu cei din urmă şi dreptul la sănătate pentru toţi, afirmat în linie de principiu, golit de valenţa sa reală. Însă şi în lumea celor mai norocoşi drama socială a familiilor alunecate rapid în sărăcie rămâne în mare parte ascunsă: rănesc şi nu sunt ştire persoanele care, învingând ruşinea, stau la coadă în faţa centrelor Caritas pentru a primi un pachet de alimente.
Oportunităţi şi capcane în web
Reţeaua, cu nenumăratele sale exprimări social, poate să multiplice capacitatea de relatare şi de împărtăşire: atâţia ochi în plus deschişi asupra lumii, un flux continuu de imagini şi mărturii. Tehnologia digitală ne dă posibilitatea unei informări la primă mână şi promptă, uneori foarte utilă: să ne gândim la anumite urgenţe cu ocazia cărora primele ştiri precum şi primele comunicări de slujire date populaţiilor călătoresc chiar pe web. Este un instrument formidabil, care ne responsabilizează pe toţi ca utilizatori şi ca beneficiari. Potenţial toţi putem să devenim martori ai evenimentelor care altminteri ar fi neglijate de media tradiţionale, să dăm o proprie contribuţie civilă, să facem să iasă în evidenţă mai multe istorii, chiar şi pozitive. Graţie reţelei avem posibilitatea de a relata ceea ce vedem, ceea ce se întâmplă sub ochii noştri, de a împărtăşi mărturii.
Însă au devenit evidente pentru toţi, de acum, şi riscurile unei comunicări social lipsite de verificări. Am aflat deja de mult timp cum ştirile şi chiar şi imaginile sunt cu uşurinţă manipulabile, din mii de motive, uneori chiar şi numai din narcisism banal. Această conştiinţă critică determină nu să demonizăm instrumentul, ci la o mai mare capacitate de discernământ şi la un mai matur simţ de responsabilitate, fie atunci când se răspândesc fie atunci când se primesc conţinuturi. Toţi suntem responsabili ai comunicării pe care o facem, ai informaţiilor pe care le dăm, ai controlului pe care împreună îl putem exercita asupra ştirilor false, demascându-le. Toţi suntem chemaţi să fim martori ai adevărului: să mergem, să vedem şi să împărtăşim.
Nimic nu înlocuieşte faptul de a vedea personal
În comunicare nimic nu poate înlocuit vreodată complet faptul de a vedea personal. Unele lucruri se pot învăţa numai experimentându-le. De fapt, nu se comunică numai prin cuvinte, ci cu ochii, cu tonul vocii, cu gesturile. Forţa atractivă a lui Isus asupra celui care-l întâlnea depindea de adevărul predicii sale, însă eficacitatea a ceea ce spunea era indisolubilă de privirea sa, de atitudinile sale şi chiar de tăcerile sale. Discipolii nu numai că ascultau cuvintele sale, îl priveau când vorbea. De fapt, în el - Logos-ul întrupat - Cuvântul s-a făcut Chip, Dumnezeul invizibil s-a lăsat văzut, auzit şi atins, aşa cum scrie acelaşi Ioan (cf. 1In 1,1-3). Cuvântul este eficace numai dacă se "vede", numai date te implică într-o experienţă, într-un dialog. Pentru acest motiv acel "vino şi vezi" era şi este esenţial.
Să ne gândim la câtă elocvenţă goală abundă şi în timpul nostru, în fiecare domeniu al vieţii publice, în comerţ ca şi în politică. Unul sau altul "spune mai multe prostii decât orice alt om..., argumentele sale cele bune sunt ca două boabe de grâu pierdute în două baniţe de pleavă; toată ziua poţi să cauţi până le găseşti; şi când le-ai găsit, nici nu fac osteneala care ţi-ai dat-o ca să le cauţi"2. Cuvintele biciuitoare ale dramaturgului englez sunt valabile şi pentru noi, comunicatorii creştini. Vestea cea bună a evangheliei s-a răspândit în lume graţie întâlnirilor de la persoană la persoană, de la inimă la inimă. Bărbaţi şi femei care au acceptat aceeaşi invitaţie: "Vino şi vezi", şi au fost loviţi de un "mai mult" de umanitate care transpărea în privirea, în cuvântul şi în gesturile persoanelor care îl mărturiseau pe Isus Cristos. Toate instrumentele sunt importante, şi acel mare comunicator care se numea Paul din Tars s-ar fi folosit cu siguranţă de poşta electronică şi de mesajele social: însă credinţa sa, speranţa sa şi caritatea sa au fost cele care au impresionat pe contemporanii care l-au auzit predicând şi au avut norocul să petreacă timp cu el, să-l vadă în timpul unei adunări sau într-un colocviu individual. Verificau, văzându-l în acţiune în locurile în care se afla, cât de adevărat şi rodnic pentru viaţă era vestea de mântuire al cărei purtător era prin harul lui Dumnezeu. Şi chiar şi acolo unde acest colaborator al lui Dumnezeu nu putea să fie întâlnit personal, modul său de a trăi în Cristos era mărturisit de discipolii pe care îi trimitea (cf. 1Cor 4,17).
"În mâinile noastre sunt cărţile, în ochii noştri sunt faptele", afirma Sfântul Augustin3, îndemnând să se întâlnească în realitate verificarea profeţiilor prezente în Sfintele Scripturi. Astfel evanghelia se întâmplă din nou astăzi, ori de câte ori primim mărturia limpede a persoanelor a căror viaţă a fost schimbată de întâlnirea cu Isus. De peste două mii de ani un lanţ de întâlniri comunică fascinaţia aventurii creştine. Aşadar provocarea care ne aşteaptă este aceea de a comunica întâlnind persoanele unde şi cum sunt.
Doamne, învaţă-ne să ieşim din noi înşine
şi să pornim în căutarea adevărului.
Învaţă-ne să mergem şi să vedem,
învaţă-ne să ascultăm,
să nu cultivăm prejudecăţi,
să nu tragem concluzii grăbite.
Învaţă-ne să mergem acolo unde nimeni nu vrea să meargă,
să ne luăm timp pentru a înţelege,
să dăm atenţie esenţialului,
să nu ne lăsăm distraşi de superfluu,
să distingem aparenţa înşelătoare de adevăr.
Dă-ne harul să recunoaştem locuinţele tale în lume
şi onestitatea de a relata ceea ce am văzut.
Roma, la Sfântul Ioan din Lateran, 23 ianuarie 2021, ajunul comemorării Sfântului Francisc de Sales
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
1 Jurnalist spaniol, născut în 1920 şi mort în 1971, beatificat în 2010.
2 W. Shakespeare, Neguţătorul din Veneţia, Actul I, Scena I. (Notă a traducătorului: Pentru versiunea în limba română s-a folosit traducerea de Const. Al. Ştefănescu, 1912).
3 Sermo 360/B, 20.
