Textul evanghelic din a patra duminică din Advent începe prin cuvintele familiare: "Îngerul Domnului a fost trimis într-o localitate din Galileea, cu numele de Nazaret". Este relatarea Bunei-Vestiri. Însă, ca de obicei, noi trebuie să ne concentrăm asupra unui punct şi acest punct este reprezentat de cuvintele Mariei: "Iată, eu sunt slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău".
Cu aceste cuvinte, Maria a făcut actul său de credinţă. L-a primit pe Dumnezeu în viaţa sa, s-a încredinţat lui Dumnezeu. Cu acel răspuns adresat îngerului, este ca şi cum Maria ar fi spus: "Iată-mă! Sunt o tablă de ceară: să scrie Dumnezeu pe mine ceea ce vrea". În antichitate se scria pe table de ceară; noi, astăzi, am spune: "Sunt o foaie de hârtie albă: să scrie Dumnezeu pe mine tot ceea ce vrea".
S-ar putea gândi că credinţa Mariei este o credinţă uşoară. A deveni mamă a lui Mesia: oare nu acesta era visul oricărei tinere evreice? Însă greşim mult de tot. Acela a fost cel mai dificil act de credinţă din istorie. Cui poate Maria să-i explice ce s-a întâmplat în ea? Cine o va crede când ea va spune că pruncul pe care îl poartă în sânul ei este "lucrarea Duhului Sfânt"? Acest lucru nu s-a mai întâmplat până atunci, nici nu se va mai întâmpla. Maria ştia foarte bine ceea ce era scris în legea mozaică: o fată care în ziua nunţii nu era fecioară trebuie imediat să fie scoasă pe uşa casei părinteşti şi să fie ucisă cu pietre (Dt 22,20 şi urm.). Maria chiar a simţit "riscul credinţei"!
Credinţa Mariei nu a constat în faptul că şi-a dat asentimentul la un anumit număr de adevăruri, ci în faptul că s-a încrezut în Dumnezeu; a spus "fiat"-ul său, cu ochii închişi, crezând că "pentru Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă".
Cu adevărat, Maria nu a spus nicicând "fiat" pentru că nu vorbea limba latină şi nici limba greacă. Ceea ce, cu toată probabilitatea, a ieşit de pe buzele sale este un cuvânt pe care toţi îl cunoaştem şi îl repetăm des. A spus "Amin"! Acesta era cuvântul cu care un evreu îşi exprima asentimentul faţă de Dumnezeu, adeziunea deplină faţă de planul său.
Maria nu şi-a dat asentimentul cu resemnare tristă, ca unul care spune în sine: "Dacă nu pot altfel, ei bine, facă-se voinţa lui Dumnezeu". Verbul care se foloseşte greacă vrea să exprime bucurie, dorinţă, nerăbdare să se întâmple ceva. Aminul Mariei a fost ca acel "da" total şi plin de bucurie pe care îl spune mireasa mirelui, în ziua nunţii. Faptul că a fost cel mai fericit moment din viaţa Mariei îl deducem şi din faptul că, regândind la acel moment, ea intonează puţin mai târziu Magnificat care este în întregime o cântare de preamărire şi de bucurie. Credinţa ne face fericiţi, a crede este frumos! Este momentul în care creatura înţelege scopul pentru care a fost creată liberă şi inteligentă.
Credinţa este secretul pentru a sărbători un Crăciun adevărat şi explicăm în ce sens.
Sfântul Augustin a spus că "Maria a zămislit prin credinţă şi a născut prin credinţă", ba mai mult, că "l-a zămislit pe Cristos mai întâi în inimă şi apoi în trup". Noi nu putem să o imităm pe Maria în zămislirea şi în naşterea fizică a lui Isus; în schimb, putem şi trebuie să o imităm în zămislirea şi naşterea lui în mod spiritual, prin intermediul credinţei. A crede înseamnă "a zămisli", înseamnă a da trup cuvântului. Acest lucru ni-l asigură însuşi Isus, spunând că acela care primeşte cuvântul său devine pentru el "frate, soră şi mamă" (cf. Mc 3,33).
Aşadar, să vedem cum putem să-l zămislim şi să-l naştem pe Cristos. Îl zămisleşte pe Cristos persoana care ia decizia de a-şi schimba conduita, de a transforma viaţa sa. Îl naşte pe Cristos persoana care, după ce a luat acea hotărâre, o traduce în faptă prin vreo schimbare concretă şi vizibilă în viaţa sa şi în obişnuinţele sale. De exemplu, dacă înjura, nu mai înjură; dacă avea o relaţie ilicită, o întrerupe; dacă ţinea ură, face pace; dacă nu se apropia niciodată de sacramente, acum se întoarce la ele; dacă era nervos acasă, încearcă să fie mai înţelegător, şi aşa mai departe.
Ce îi vom duce în dar anul acesta pruncului care se naşte? Ar fi straniu să facem cadouri tuturor, exceptându-l pe sărbătorit. O rugăciune din liturgia ortodoxă ne sugerează o idee minunată: "Ce putem să-ţi oferim, Cristoase, în schimbul faptul că te-ai făcut om pentru noi? Fiecare creatură îţi aduce mărturia recunoştinţei sale: îngerii îţi aduc cântarea lor, cerurile îţi aduc steaua, magii îţi aduc daruri, păstorii îţi aduc adoraţie, pământul îţi aduce o peşteră, pustiul îţi aduce ieslea. Dar noi, noi îţi oferim o mamă fecioară!". Noi - adică întreaga omenire - ţi-o oferim pe Maria!
(Zenit: Comentariu pentru Duminica a IV-a din Advent de pr. Raniero Cantalamessa)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
