|
| © Vatican Media |
Martori de fraternitate
de Faustino Turco, postulator al cauzei
Duminică, 18 august 2024, la ora 9.00, în spaţiul din faţa Catedralei "Sfântul Paul" din Uvira, în Republica Democratică Congo, vor fi beatificaţi Vittorio Faccin, Luigi Carrara şi Giovanni Didoné, misionari xaverieni, împreună cu Albert Joubert, preot din Dieceza de Uvira. Celebrarea - precedată de un triduum de rugăciune de la 12 la 14 august şi de două zile de conferinţe, la 15 şi 16 august - va fi prezidată, reprezentându-l pe Papa Francisc, de cardinalul capucin Fridolin Ambongo Besungu, arhiepiscop de Kinshasa. Va fi vorba de a doua beatificare găzduită în ţara africană, după aceea, în 1985, a sorei Anuarite Nengapeta Maria Clementina, ucisă la 1 decembrie 1964, la doar trei zile după martirii xaverieni.
Cei trei călugări, toţi italieni, originari din diecezele de Vicenza, Bergamo şi Padova, au plecat în Republica Democratică Congo când încă nu aveau 30 de ani, slujind la Kiliba, Kiringye, Murhesa, dar mai ales la Baraka şi Fizi. Aveau 30, 31 şi 34 ani în momentul morţii lor, petrecută la 28 noiembrie 1964. În schimb Albert - fiul lui Louis-Léopold, francez naturalizat congolez şi căsătorit cu Agnés Atakaye, congoleză - şi-a desfăşurat întotdeauna misiunea pastorală în ţara africană, născându-se la Saint Louis de Mrumbi-Moba. A slujit în circa zece parohii, în arcul unui teritoriu vast care, din anii '50, a fost subîmpărţit mai întâi în vicariate, apoi în diferite dieceze. Printre primii preoţi locali din estul ţării, activitatea sa principală a fost pastoraţia şcolară. Vittorio şi Luigi au murit la Baraka, la 90 km sud de Uvira, în timp ce Giovanni şi Albert la Fizi, la 125 km de acelaşi oraş.
Pentru a înţelege mai bine contextul social şi religios al epocii, este suficient să cităm câteva date: primii misionari xaverieni ajung la Uvira în octombrie 1958; după doi ani - la 30 iunie 1960 - ţara devine independentă de Belgia. În 1962 este înfiinţată dieceza şi xaverianul Danilo Catarzi este numit primul episcop. Dar în mai 1964, Simba - mişcare revoluţionară condusă de Pierre Mulele - cuceresc oraşul Uvira, reacţionează împotriva puterii centrale de la Kinshasa, îl ţin în domiciliu forţat pe episcop şi circa doisprezece călugări şi laici. Detenţia va dura până la 7 octombrie 1964. Şi la Baraka şi Fizi muleliştii domnesc suverani: între ei sunt conducători care apără misiunea şi pe părinţi; alţii, îndoctrinaţi de ateism şi comunism, persecută preoţi şi credincioşi.
În acel moment istoric, cei patru martiri au făcut o alegere misionară conştientă, doritori să facă bine şi să împărtăşească credinţa lor. Giovanni a părăsit seminarul diecezan pentru a intra la xaverieni şi tot aşa şi Luigi a insistat la părinţii săi că, în locul vocaţiei misionare, ar fi preferat iniţial pe cea de preot diecezan. Şi Vittorio, după câţiva ani de slujire în comunităţile din Parma şi din Desio, a cerut de mai multe ori superiorilor să nu uite dorinţa sa de a trăi pe deplin "votul de misiune", primul din cele patru voturi făcute de xaverieni. Erau şi primii ani ai prezenţei în Republica Democratică Congo a familiei călugăreşti întemeiate de Sfântul Guido Maria Conforti şi se căuta personal pentru a demara comunitate la Uvira.
Martiriul lor a avut loc în aceeaşi zi şi făcut de aceeaşi mână, chiar dacă în două localităţi la distanţă de 35 km între ele. Mărturiile indică pe ucigaş în persoana lui Abedi Masanga: mai întâi tâmplar la Baraka, apoi plecat în Burundi, se întoarce în 1964 ca radicalizat în doctrina anticreştină. Şi cei din familia sa nu-l mai recunosc şi îndură şi ei torturi pentru credinţa lor.
Când, pe la ora 14.00 din ziua de sâmbătă 28 noiembrie 1964, Vittorio şi Luigi îl văd venind la Baraka în jeep-ul său încărcat cu Simba, cred că pot să-l calmeze. Dar după câteva cuvinte, mânia lui Abedi se dezlănţuie: Vittorio este lovit în piept cu un glonţ de pistol; Luigi îngenunchează în faţa confratelui deja mort şi, cu înţelepciune, rosteşte ultimele sale cuvinte: "Dacă vrei să mă ucizi, prefer să mor alături de fratele meu". Şi aşa se întâmplă. Spre seară, aceeaşi scenă se repetă la Fizi: Abedi năvăleşte în casa călugărilor, în pofida militarilor de pază. Giovanni îl întâmpină, luminând cu o lampă cu gaz, dar este ucis imediat. Imediat după aceea, vine rândul lui Albert să fie lovit mortal.
La şaizeci de ani după martiriul lor, rămân mai ales două învăţături: iubirea faţă de oameni şi spiritul de fraternitate. Sfântul fondator Conforti recomanda asta: misionarul iubeşte persoanele pe care le va întâlni încă înainte de a le cunoaşte; idealul său este să facă din lume o singură familie în Cristos. Vittorio, Luigi şi Giovanni, precum şi Albert, au trăit într-o perioadă socială foarte delicată, în momentul în care ţara africană se transforma din colonie belgiană în naţiune independentă. Luigi spunea: "În acest moment istoric, Africa trebuie iubită". S-au inserat promovând colaborarea şi susţinându-i pe laici, au fost grijulii faţă de cei mai săraci şi cei mai îndepărtaţi, mergând în întâmpinarea lor în călătorii foarte riscante. A-i iubi pe oameni era o prioritate a lor, iar fraternitatea a fost testamentul lor: s-au susţinut şi ajutat unul pe altul în încercare şi în speranţă. Şi oamenii i-au protejat, primindu-i în casă pentru că prezbiteriul nu era o zonă sigură.
Beatificarea lor înseamnă speranţă pentru Republica Democratică Congo ca naţiune şi ca Biserică, pentru xaverieni în prezentul lor şi în viitorul lor. Este o mare implicare mai ales în Dieceza de Uvira şi în Bisericile de origine ale martirilor italieni. Se pregătesc de multe luni cu mare generozitate pentru a presta servicii şi a oferi mijloace, pentru a organiza cântece şi rugăciuni, a anima comunităţile, a aduna mărturii. Auspiciul este ca Domnul să găsească spaţiu în inimile celor care este cauză de conflicte armate în ţară şi să trezească procese de pace. Şi Abedi Masanga a cerut iertare, înainte de a muri. Şi aceasta este una din primele minuni săvârşite de Domnul prin mijlocirea acestor martiri.
(După L'Osservatore Romano, 13 august 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
