|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 22. Sfânta Iosefina Bakhita: martoră a forţei transformatoare a iertării lui Cristos
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Pe drumul de cateheză despre zelul apostolic - reflectăm asupra zelului apostolic -, astăzi ne lăsăm inspiraţi de mărturia Sfintei Iosefina Bakhita, o sfântă sudaneză. Din păcate, de multe luni Sudanul este sfâşiat de un conflict armat teribil despre care astăzi se vorbeşte puţin; să ne rugăm pentru poporul sudanez, pentru ca să poată trăi în pace! Dar faima Sfintei Bakhita a depăşit orice graniţă şi a ajuns la toţi cei cărora le este refuzată identitatea şi demnitatea.
Născută la Darfur - martirizatul Darfur! - în 1869, a fost răpită din familia sa la vârsta de şapte ani şi făcută sclavă. Răpitorii săi au numit-o "Bakhita", care înseamnă "norocoasă". A trecut pe la opt stăpâni - unul o vindea altuia... Suferinţele fizice şi morale a căror victimă a fost de mică au lăsat-o fără identitate. A îndurat răutăţi şi violenţe: pe trupul său avea peste o sută de cicatrici. Dar ea însăşi a mărturisit: "Ca sclavă nu am disperat niciodată, pentru că simţeam o forţă misterioasă care mă susţinea".
În faţa acestui lucru eu mă întreb: care este secretul Sfintei Bakhita? Ştim că adesea persoana rănită răneşte la rândul său; cel oprimat devine cu uşurinţă un opresor. În schimb, vocaţia celor oprimaţi este aceea de a se elibera pe ei înşişi şi pe opresori devenind restauratori de umanitate. Numai în slăbiciunea celor oprimaţi se poate revela forţa iubirii lui Dumnezeu care îi eliberează pe ambii. Sfânta Bakhita exprimă foarte bine acest adevăr. Într-o zi, tutorele său îi dăruieşte un mic crucifix, iar ea, care nu avusese niciodată nimic, îl păstrează ca pe o comoară geloasă. Privindu-l, experimentează o eliberare interioară pentru că se simte înţeleasă şi iubită şi prin urmare capabilă să înţeleagă şi să iubească: acesta este începutul. Se simte înţeleasă, se simte iubită, în consecinţă capabilă să înţeleagă şi să iubească pe alţii. De fapt, ea va spune: "Iubirea lui Dumnezeu m-a însoţit mereu în mod misterios... Domnul m-a iubit atât de mult: trebuie să-i iubim pe toţi... Trebuie să compătimim!". Acesta este sufletul lui Bakhita. Cu adevărat, com-pătimi înseamnă a pătimi cu victimele atâtor inumanităţi prezente în lume, precum şi a compătimi pe cel care comite erori şi nedreptăţi, nu justificând, ci umanizând. Aceasta este mângâierea pe care ea ne-o învaţă: a umaniza. Când intrăm în logica luptei, a dezbinării între noi, a sentimentelor rele, unul împotriva celuilalt, pierdem umanitatea. Şi de atâtea ori ne gândim că avem nevoie de umanitate, să fim mai umani. Şi aceasta este o lucrare pe care ne-o învaţă Sfânta Bakhita: a umaniza, a ne umaniza pe noi înşine şi a-i umaniza pe alţii.
Sfânta Bakhita, devenită creştină, este transformată de cuvintele lui Cristos pe care le medita zilnic: "Tată, iartă-i pentru că nu ştiu ceea ce fac" (Lc 23,34). Pentru aceasta spunea: "Dacă Iuda ar fi cerut iertare lui Isus, ar fi găsit şi el milostivire". Putem spune că viaţa Sfintei Bakhita a devenit o parabolă existenţială a iertării. Ce frumos este a spune despre o persoană: "a fost capabil, a fost capabilă să ierte mereu". Şi ea a fost capabilă să facă asta mereu, ba chiar: viaţa sa este o parabolă existenţială a iertării. A ierta pentru că după aceea noi vom fi iertaţi. Să nu uităm asta: iertarea, care este mângâierea lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Iertarea a făcut-o liberă. Iertarea primită mai întâi prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu, şi după aceea iertarea dată a făcut-o o femeie liberă, bucuroasă, capabilă să iubească.
Bakhita a putut trăi slujirea nu ca pe o sclavie, ci ca expresie a dăruirii libere de sine. Şi acest lucru este foarte important: făcută servitoare voluntar - a fost vândută ca sclavă - a ales după aceea liber să se facă servitoare, să ducă pe umerii săi poverile celorlalţi.
Sfânta Iosefina Bakhita, cu exemplul său, ne arată calea pentru a fi în sfârşit liberi de sclaviile şi fricile noastre. Ne ajută să demascăm ipocriziile noastre şi egoismele noastre, să depăşim resentimente şi conflictualităţi. Şi ne încurajează mereu.
Iubiţi fraţi şi surori, iertarea nu ia nimic, ci adaugă - ce anume adaugă iertarea? - demnitate: iertarea nu-ţi ia nimic ci adaugă demnitate persoanei, ne face să ne ridicăm privirea de la noi înşine spre ceilalţi, pentru a-i vedea într-adevăr fragili ca şi noi, dar mereu fraţi şi surori în Domnul. Fraţilor şi surorilor, iertarea este izvorul unui zel care devine milostivire şi cheamă la o sfinţenie umilă şi bucuroasă, ca aceea a Sfintei Bakhita.
________________
APELURI
Continui să urmăresc cu lacrimi şi îngrijorare ceea ce se întâmplă în Israel şi Palestina: atâtea persoane ucise, altele rănite. Mă rog pentru acele familii care au văzut transformată o zi de sărbătoare într-o zi de doliu şi cer ca ostaticii să fie eliberaţi imediat. Este dreptul celui care este atacat să se apere, dar sunt foarte preocupat pentru asedierea totală în care trăiesc palestinienii la Gaza, unde au fost şi acolo multe victime nevinovate. Terorismul şi extremismele nu ajută să se ajungă la o soluţie la conflictul dintre israelieni şi palestinieni, ci alimentează ura, violenţa, răzbunarea, şi fac numai să sufere şi unii şi ceilalţi. Orientul Mijlociu nu are nevoie de război, ci de pace, de o pace construită pe dreptate, pe dialog şi pe curajul fraternităţii.
Îndrept un gând special către populaţia din Afganistan, care suferă ca urmare a cutremurului devastator care a lovit-o, provocând mii de victime, între care multe femei şi copii, şi de evacuaţi. Invit toate persoanele de bunăvoinţă să ajute acest popor deja atât de mult încercat, contribuind, în spirit de fraternitate, la alinarea suferinţelor oamenilor şi la susţinerea reconstrucţiei necesare.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
