Complexului mănăstiresc al sanctuarului Maria-Radna (judeţul Arad) a fost inaugurat duminică, 2 august 2015, după lucrările de renovare. Cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln (Germania), trimis special al papei Francisc, a rostit predica în limba germană. La celebrarea de resfinţire a participat şi PS Petru Gherghel însoţit de pr. Alois Fechet şi pr. Felix Măriuţ. Redăm textul predicii, traducerea fiind oferită de Episcopia Romano-Catolică de Timişoara.
*
Iubiţi fraţi şi surori,
Slăbirea credinţei creştine pe care o putem observa în prezent în Europa este urmarea unui imens proces de scădere a rugăciunii. Numai întoarcerea la adevăratul spirit al rugăciunii le poate reda creştinilor obosiţi din ţările europene vitalitatea şi dinamismul. Centrele de rugăciune mariană, adică lăcaşurile de pelerinaj, sunt pentru Biserică sursa acelor puteri supranaturale prin care poate accepta şi face faţă marilor provocări din vest şi est, din nord şi sud, nu doar cu chiu cu vai, ci cu brio. O astfel de sursă de putere este Maria Radna.
De 300 de ani, în vremuri bune şi mai puţin bune, Maria a rămas fidelă poporului lui Dumnezeu aici, în patria voastră. Mai ales în perioada comunistă, asupra Bisericii de pe aceste meleaguri s-au exercitat presiuni atât din exterior, cât şi din interior. Oamenii credincioşi erau consideraţi nedemni de încredere din punct de vedere politic şi uman. Maria Radna însă a fost ca o insulă în acest ocean al ateismului şi mizantropiei.
1. Maria, o puternică reprezentantă a credinţei, şi-a continuat mereu drumul în căutarea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
În mod normal, credinţa este o îmbinare de lumină şi întuneric. Credinţă înseamnă să ne amintim în ceasurile cele mai întunecate că odinioară ne-a fost dat să vedem în lumină. Maria e prima care a crezut. De aceea o regăsim mereu în căutarea lui Dumnezeu şi a oamenilor. La Betleem ea caută împreună cu Sf. Iosif un adăpost pentru a-l naşte pe Mântuitorul lumii. După pelerinajul la Ierusalim îl caută timp de trei zile pe fiul ei, până când îl găseşte în templu. Iar mai târziu îl caută împreună cu rudele ei la apariţia lui publică. Căutarea, la fel ca şi găsirea, este parte a credinţei. Regula Sf. Benedict defineşte vocaţia călugărească drept o căutare perpetuă a lui Dumnezeu. Chiar şi Maria l-a pierdut pe Isus, cum arată întoarcerea din pelerinajul la Ierusalim. Tocmai prin aceasta ne asemănăm noi astăzi Mariei. De câte ori l-am pierdut noi pe Cristos! Dar ea ne arată limpede cum să reacţionăm în acest caz. Împreună cu Sf. Iosif porneşte să-l caute trei zile pe Isus. Tradus în situaţia noastră actuală, acest lucru înseamnă că ea face exerciţii spirituale de trei zile. Îl caută, până când îl găseşte. În rugăciunea Salve Regina ne rugăm Mariei cu cuvintele: "şi după surghiunul acesta, arată-ni-l nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău". Cine îl pierde pe Cristos, şi implicit pe Dumnezeu, se adresează Mariei, iar ea ne însoţeşte în căutarea noastră, ştiind unde şi cum poate fi găsit. "Pe care, Fecioară, l-ai regăsit la templu" ne rugăm în rozariu. De aceea facem noi azi, la fel ca strămoşii noştri de 300 de ani încoace, pelerinaje la Maria Radna.
În societatea noastră există atâta dezorientare, încât avem nevoie mai mult ca oricând de îndrumători. Să ne oferim, în calitate de prieteni ai Fecioarei Maria, să-i ajutăm pe alţii să-l caute şi să-l găsească pe Cristos!
După ultimul Război Mondial s-a înfiinţat Serviciul de Căutări persoane al Crucii Roşii şi al Bisericii noastre, pentru a ajuta la căutarea mulţilor dispăruţi şi refugiaţi de război. Şi noi avem nevoie astăzi în Biserică de un astfel de serviciu de căutare, care să-i ajute pe cei care s-au rătăcit să-l regăsească pe Cristos, încât să ajungă să transforme distanţa faţă de Dumnezeu în apropiere, mizeria păcatului în sfinţenia harului, disperarea în consolare. Comunităţile noastre ar trebui să constituie astfel de servicii de căutare în jurul Mariei. Ea este o maestră a căutării şi găsirii. În nicio comunitate nu ar trebui să lipsească un astfel de serviciu marian de căutare, pentru ca mulţii rătăciţi ai civilizaţiei egoismului să poată fi găsiţi.
2. Instanţa ordonatoare în viaţa Mariei
Maria îşi subordonează propriile planuri planului divin. Voinţa lui Dumnezeu are mereu prioritate absolută în viaţa ei. Ea a acceptat această ordine divină pentru ca lumea să nu cadă în continuare pradă anarhiei. Anarhia este declin, anume decăderea moralei şi eticii în viciu, a adevărului în minciună şi decăderea curajului în laşitate. E uimitor cum în Europa aşteptările de viaţă euforice ale ultimilor ani s-au transformat brusc în pesimism, încât se poate vorbi de o pasiune pentru declin. Această impresie e întărită de comunicatele de presă ale ultimelor luni: numărul avorturilor, numărul bătrânilor abandonaţi sunt în continuă creştere. Chiar şi în cadrul Bisericii această plăcere pentru declin pare să fie la modă, vizibilă în dezintegrarea ordinii în domeniul sfintei liturghii, ba chiar al credinţei înseşi.
Celebrul pluralism reprezintă scuza pentru orice erezie din cadrul Bisericii. În permanenţă se vorbeşte de aşa-zisa ierarhie a valorilor, care însă e răsturnată de chiar propovăduitorii ei. Dumnezeu este transpus în om. Hominismul înlocuieşte deismului. În centrul Bisericii şi al teologiei nu se mai află Dumnezeu, ci omul. Crucea a fost redusă la o linie orizontală, deci a decăzut de la plus la minus. Cât de necesară este în aceste condiţii Maria cu principiile ei de ordine! Nimic nu poate fi pus mai presus decât voinţa divină. Astfel, Maria a pus bazele ordinii divine şi a stabilit ierarhia valorilor: mai întâi Dumnezeu, apoi omul. Dacă astăzi Maria nu ar face altceva, decât să proclame aceste cuvinte într-o Europă a formelor fără fond, ar realiza un lucru mare, poate chiar ne-ar salva. Iar dacă noi toţi am trăi după aceste cuvinte, poate că ar mai exista speranţa unei ascensiuni pentru continentul nostru.
Prin credinţa ei în voinţa lui Dumnezeu, prin care a devenit slujitoarea tuturor planurilor divine, Maria le-a dăruit popoarelor europene un suflet care a afectat întreaga noastră cultură şi civilizaţie apuseană. Maria a fost prima care, la Nazaret, a repetat şi practicat cuvintele din Tatăl nostru: "Facă-se voia ta" prin răspunsul dat îngerului: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" (Luca 1,38). Ea ne învaţă să rostim şi să trăim întreaga rugăciune a Domnului: "Vie împărăţia ta... Sfinţească-se numele tău... şi facă-se voia ta". Aceste cuvinte au stat la baza demnităţii civilizaţiei europene. Iar Maria Radna şi alte locuri de pelerinaj mariane din estul şi sudul Europei sunt dovezi ale acestui lucru.
3. Odihna în timpul refugiului în Egipt, un episod în viaţa Sfintei Familii
Una dintre cele mai îndrăgite reprezentări din viaţa Mariei în pictura europeană este odihna în timpul refugiului în Egipt. Maria şi copilul ei sunt vânaţi de urmăritori. Dar ea nu se lasă pradă grabei, fricii şi stresului, ci îşi găseşte timp pentru odihnă şi reculegere. Ştie că Fiul lui Dumnezeu cel Viu este cu ea şi că Tatăl Ceresc veghează asupra lor. Conştiinţa acestui fapt îi permite să se oprească din drum, să se reculeagă, să-şi vină în fire şi astfel să ajungă la Dumnezeu. În Apocalipsă diavolul este numit "Diabolos", adică "cel care provoacă haos, anarhie; calomniatorul, cel care suceşte minţile". El învârte globul pământesc din ce în ce mai repede, iar noi, cei care trăim aici, ne învârtim ca într-un carusel, propulsaţi din centru spre periferie, unde viteza e maximă. Cine trăieşte neîncetat rotindu-se în carusel, ameţeşte, îşi iese din fire şi pierde controlul. Iată de ce regula zilelor noastre este: Să ne venim în fire, să ne întoarcem de la periferie spre centru, adică să ne întoarcem la Dumnezeu. Aceasta este calea Mariei, calea pe care ea ne-a arătat-o şi pe care a păşit înaintea noastră. Maria Radna este un astfel de centru al Europei, unde Maria ne întâmpină, ne ajută să ne venim în fire şi ne îndrumă spre Cristos.
Despre Maria se spune: "Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei" (Luca 2,19). Ea nu aleargă grăbită prin lume să povestească ce-a văzut şi ce-a auzit despre fiul ei. Nu, ea ascultă şi păstrează, ţine minte! Ea meditează la aceste lucruri, la sine şi la Dumnezeu. Ea l-a găsit pe Dumnezeu, de aceea a putut da mărturie despre El în casa lui Ioan. Maria l-a experimentat pe Dumnezeu, l-a gustat pe Dumnezeu. Cine a trecut prin această experienţă, îşi pierde dezgustul faţă de Dumnezeu şi lume, având mereu poftă de mai mult, fiind din ce în ce mai interesat şi fascinat de Dumnezeu şi lumea pe care El a creat-o. Cine l-a gustat pe Dumnezeu nu se mai poate sătura de El! Maria ne păzeşte şi de un alt pericol greu de detectat care ne paşte: acela de a vorbi mai mult despre Dumnezeu şi mai puţin cu Dumnezeu.
Maria ne însoţeşte în fuga noastră prin lume, arătându-ni-l pe Cristos în braţele ei şi pe Tatăl veghind asupra lor. Văzând acestea, graba şi frica ne părăsesc, iar inima noastră se umple de speranţă şi curaj tocmai în clipele cele mai grele ale vieţii noastre. Odihna în timpul refugiului trebuie să existe din când în când şi în viaţa noastră, altfel nu scăpăm cu sufletul şi trupul nevătămat. Aici, la Maria Radna, putem face un popas, putem să ne odihnim şi să ne spunem păsul Mariei, care ne ascultă mereu.
Ritmul de viaţă este astăzi atât de accelerat, încât sufletul adesea nu poate ţine pasul. Ne pierdem suflarea, sufletul, devenind nefericiţi şi făcându-i şi pe alţii nefericiţi. Maria ne dă un sfat demn de urmat: "Să faceţi orice vă va zice!" (Ioan 2,5). Isus le spune ucenicilor săi mai târziu: "Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin" (Marcu 6, 31). Fie ca Maria Radna să rămână un astfel de loc, un loc sfinţit, aşa cum a fost în ultimii 300 de ani! În Noul Testament totul este personalizat, deoarece creştinismul nu este o idee sau un sistem, ci dimpotrivă, creştinismul este o persoană, este Isus Cristos. El ne-a dat în Maria un program personificat al urmării Sale. Maria îl cunoaşte cel mai bine pe Cristos, de aceea ne este un ajutor nepreţuit în căutarea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Ea este întruparea ordinii lui Dumnezeu între oameni. La ea ne putem odihni în fuga noastră prin lume. De aceea venim noi la Maria.
Privind la cei 300 de ani ai prezenţei Mariei la Maria Radna, putem încheia cu Rugăciunea Bisericii: "Precum era la început (acum 300 de ani), şi acum (2015) şi pururea şi în vecii vecilor." Amin.
Joachim Cardinal Meisner,
arhiepiscop emerit de Köln
* * *
O relatare de la acest eveniment, cu imagini, a fost publicată de Catholica.ro
PS Petru Gherghel participă la celebrarea de la Maria Radna
