În cursul audienţei private cu cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, din dimineaţa de vineri, 5 iulie 2013, Sfântul Părinte papa Francisc a autorizat promulgarea decretului cu privire la miracolul realizat prin mijlocirea venerabilei slujtoare a lui Dumnezeu Esperanza de Jesùs (Maica Speranţa a lui Isus), fondatoarea congregaţiilor Slujitoarele şi Fiii Iubirii Milostive, urmând ca ulterior să se stabilească data şi locul unde Maica Speranţa va fi declarată fericită.

Măreţia Maicii Speranţa a lui Isus, apostol al iubirii milostive, nu constă atât în profunzimea şi originalitatea ideilor sale, cât în fidelitatea, tenace şi suferitoare, cu care a realizat ceea ce Dumnezeu îi cerea.

S-a născut în ziua de 30 septembrie 1893, la Siscar, în regiunea Murcia din Spania, într-o familie foarte săracă; avea un trup fragil, marcat de nenumărate boli, va fi persecutată, calomniată, excomunicată; în cele din urmă va poposi la Collevalenza, un mic ţinut rural din Umbria (Italia), unde va transforma o pădure numită "il roccolo", loc de prins păsări cu plasele, într-un orăşel al milostivirii lui Dumnezeu.

Îndrăzneaţă, curajoasă, cu un pronunţat simţ practic, cu un caracter decis, dinamic şi întreprinzător, cu o inteligenţă sclipitoare, încrezătoare în providenţă şi capabilă să înfrunte orice dificultate care i se prezenta; deschisă, expansivă, energică, tenace, intuitivă...

Uneori se compara cu "măgăriţa lui Balaam" de care Dumnezeu se foloseşte pentru a binecuvânta pe poporul său, dar care tot măgăriţă rămâne.

Domnul însuşi o numeşte "Gitana", adică ţigancă, pentru felul său insistent de a-i cere în rugăciune. Se consideră "batistă care şterge lacrimile"... celor care îi mărturiseau ei suferinţele şi temerile lor. Se simte şi o "portăreasă" care primeşte cu grijă şi-i prezintă Domnului cererile persoanelor care bat la uşa sa.

A murit la Collevalenza, la 8 februarie 1983, şi este înmormântată în cripta sanctuarului Iubirii Milostive din Collevalenza.

Pr. Iulian Butnaru, FIM