Ori de câte ori a văzut posibilitatea de a „face puțin bine și că a fost foarte bine” nu s-a oprit niciodată. Așa a trăit Maria Ignazia Isacchi (născută Angela Caterina, cunoscută drept Ancilla), fondatoarea Congregației „Surorile Ursuline ale Preasfintei Inimi a lui Isus” din Asola, din Lombardia. Călugărița va fi beatificată sâmbătă, 10 octombrie 2026, în co-catedrala „Sfântul Apostol Andrei” – Sanctuarul „Preaprețiosul Sânge al Domnului nostru Isus Cristos”, din Mantova. Cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, va prezida ritul în numele papei la ora locală 10.00. Un act care confirmă institutul călugăresc din trecut, pentru a recunoaște magnalia Dei în istoria sa, și îl proiectează spre viitor cu o mai mare conștiință de sine, fidel angajamentelor sale evanghelice.
Angela Caterina, numită dintotdeauna Ancilla, a zecea dintre cei unsprezece copii ai lui Giovanni Isacchi și Oliva Sigoli, s-a născut în Stezzano, în provincia Bergamo, pe 8 mai 1857 și a primit o solidă educație creștină din partea familiei sale. După moartea tatălui său, în 1874, s-a mutat cu mama și o soră la Vercurago, pentru a locui cu fratele ei, părintele Luigi, care avea să devină director spiritual al clericilor de la seminarul din Bergamo, inclusiv al viitorului Papă Ioan al XXIII-lea.
Pe 21 noiembrie 1879, a cerut să intre în Ordinul Surorilor Ursuline ale lui Ieronim din Somasca; a primit haina călugărească pe 4 decembrie 1880, luând numele de sora Maria Ignazia, și a depus voturile pe 15 decembrie 1881. Profesoară la internatul „Cittadini” din Ponte San Pietro, a devenit directoarea acestuia în 1882, demonstrând o capacitate neobișnuită de a relaționa cu tinerele femei. La sfârșitul fiecărui an școlar, ea conducea comunități și elevi în pelerinaj la Sanctuarul „Madonna dei Campi” din Stezzano și, între timp, dezvolta o profundă devoțiune față de Euharistie și Pătimirea Domnului.
În 1892, contesa Bianca Liberati Stanga di Gazzuolo a cerut, prin episcopii de Cremona și de Bergamo, unor călugărițe să deschidă o școală. Superiorul general a acceptat cererea cu o condiție: călugărițele destinate Gazzuolo să se desprindă de institut și să fondeze o nouă congregație.
La 5 septembrie 1893 au sosit la Gazzuolo șapte călugărițe conduse de sora Maria Ignazia; la 5 decembrie Monseniorul Geremia Bonomelli, ordinariu de Cremona, a semnat decretul de aprobare al Institutului Surorilor Ursuline ale Preasfintei Inimi a lui Isus, a cărui Regulă a aprobat-o la 5 septembrie 1894. Institutul a crescut cu noi comunități dedicate educației și asistenței bolnavilor și, de la 1 februarie 1917, Casa mamă a fost stabilită la Asola, în Dieceza de Mantova.
Din motive de sănătate, la capitulul general din 2 octombrie 1924, Maica Ignazia a fost înlocuită în funcția de conducătoare a Congregației de Maica Margherita Lussana, ea rămânând superioară generală onorifică pe viață. A murit la Seriate pe 19 august 1934; pe 13 octombrie 1985, rămășițele sale pământești au fost transferate la Asola, în capela Casei mamă.
Cei care au cunoscut-o își amintesc de o femeie puternică, susținută de un mare spirit de credință și de o intensă dragoste pentru rugăciune. Ca o mamă sau o soră mai mare, ea sfătuia fidelitatea față de îndatoririle zilnice; iubitoare de dreptate și adevăr, detesta înșelăciunea și acționa cu răbdare și tact. Își îndeplinea îndatoririle obișnuite într-un mod neobișnuit, iar oamenii au observat asta. Opera ei a ajuns la multe comunități mici, în special la cei mai săraci, orfani și analfabeți, familii numeroase și bolnavi care erau îngrijiți acasă.
Asemenea poporului în deșert, ea a experimentat rătăciri, încercări, calomnii, neînțelegeri, cruci și chiar acolo, ridicându-și privirea spre Inima străpunsă a lui Isus, a experimentat prezența lui. Ea a scris: „Mica navă, bătută de furtuni și valuri, nu a pierit, pentru că Pilotul atotputernic, Inima Preasfântă a lui Isus, prin mijlocirea Preasfintei Maria Neprihănită, nu a pierdut-o niciodată din vedere”. Și a lăsat un îndemn valabil pentru toți: „Un suflet care dorește să devină sfânt trebuie să se odihnească pe cruce cu ochii îndreptați spre cer”. În lumina ritului beatificării, se poate spune că a fost o frază profetică.
Maica Ignazia a fost o „mică” a Împărăției: a mărturisit că gloria autentică a vieții face loc iubirii lui Dumnezeu și a învățat blândețea, umilința, pacea, iertarea. Deschiderea misionară a congregației s-a născut din această solicitare. În 1970, ascultătoare față de Sfântul Paul al VI-lea, primele călugărițe au plecat în Libia, unde timp de patruzeci de ani au asistat caritatea în slujire la un spital local, apreciate de populație. Misiunea din Burundi a început în 1992, în continuitate cu lucrările fondatoarei: lupta împotriva analfabetismului, formarea femeilor, educație, sănătate.
Miracolul care a dus la beatificarea sorei Maria Ignazia datează din 1950 și a implicat vindecarea unei călugărițe care suferea de poliserozită suspectată de tuberculoză. După o novenă pentru a invoca mijlocirea călugăriței din Bergamo, febra mare, durerile severe, abdomenul umflat și lichidul din plămâni au dispărut, iar ea a putut să-și reia viața normală. Vindecarea ei a fost instantanee, completă, durabilă și inexplicabilă din punct de vedere științific.
Astăzi, speranța este că mărturia Maicii Ignazia va ajuta la construirea unor relații autentice cu frații, atingând trupul celor care suferă ca niște buni samariteni și acceptând invitația adresată de preot în cimitir pe 22 august 1934, ziua înmormântării sale: „Cine vrea să obțină haruri, să vină la acest mormânt”.
Silvana Merlotti
(După L’Osservatore Romano, 9 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
