Comunitatea credincioşilor catolici din Londra a trăit sentimente de bucurie şi înălţare sufletească duminică, 15 iunie 2008. Motivul a fost, pe lângă cel obişnuit, adică participarea la sfânta Liturghie, şi unul mai special şi anume sfinţirea noii icoane-steag a românilor catolici din Londra.

De mai mult timp se simţea nevoia, mai ales la celebrările multinaţionale, cât şi la pelerinaje, unde participau diferite naţionalităţi de pe cuprinsul diecezei (şi nu sunt puţine, peste 47), de a ne prezenta, pe lângă steagul României, şi cu un simbol religios legat de sufletul nostru, de ţară, tradiţii şi identitate proprie.

Duminică, 15 iunie 2008, dorinţa ne-a fost îndeplinită prin sfinţirea noii icoane- steag. Aceasta a fost confecţionată în România şi are pe o faţă a sa icoana sfintei Fecioare Maria de la Cacica, încadrată de culorile drapelului românesc, iar pe cealaltă faţă harta României şi pe fericitul Ieremia în centru. Alegerea imaginilor a fost relativ simplă şi aceasta deoarece ca români şi creştini, avem o devoţiune specială către sfânta Fecioară Maria, iar majoritatea dintre noi venind din Moldova, din Dieceza de Iaşi, Cacica a fost alegerea firească. Cât priveşte pe fericitul Ieremia, ale cărui relicve au fost recent aduse acasă în România, în sanctuarul de la Oneşti, şi aceasta a fost o alegere firească şi cât se poate de potrivită, fiind un exemplu şi un îndemn la credinţă şi dăruire pentru noi, românii care suntem departe de ţară.

Avem, aşadar, de duminică, 15 iunie, un simbol al nostru aici la Londra, care va fi prezent la toate manifestările unde vom fi şi noi invitaţi, un simbol care va arăta prin imagine cine suntem, de unde venim şi sub ocrotirea cui ne punem speranţa noastră de mai bine. Este şi acesta un pas pe calea integrării noastre aici, integrare (cuvânt-cheie aici), dar nu asimilare, păstrându-ne identitatea şi tradiţiile noastre care ne leagă atât de profund de locurile natale şi de cei dragi de acasă.

Pr. Robert Măţău