Ziua de duminică, 16 august 2015, a fost una memorabilă pentru comunitatea catolică din Răchiteni. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, în biserica "Sfântul Anton de Padova", după sfânta Liturghie de la ora 18.00, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, avându-i alături pe arhiepiscopul emerit Agostino Marchetto, pr. paroh Marian Fechetă, pr. prof. dr. Ştefan Lupu, pr. Mihai Budău, pr. Iosif Enăşoaie, pr. Alois Moraru, pr. Cristian Gaşpal, pr. Iosif Doboş, pr. Eusebiu Iacob, a avut loc lansarea lucrării: Răchiteni. Şase veacuri de prezenţă catolică pe Valea Siretului.

La acest eveniment cultural şi spiritual deopotrivă au participat numeroşi credincioşi localnici, alături de persoane consacrate şi preoţi născuţi în satul Răchiteni. Remarcabil a fost şi faptul că foarte mulţi dintre credincioşii din sat, de la copii la cei în vârstă, au purtat la biserică frumoasele costume populare din zonă.

Monografia a fost elaborată de un grup de cercetători provenind din mai multe centre academice din România, sub egida Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Astfel, autorii acestei cărţi sunt: Dănuţ Doboş, Anton Coşa, Daniela Butnaru, Cătălin Grigore, Iulian Ghercă, Ioan Dănilă. Au mai colaborat la acest volum: Cătălin Fedor, Dan Botezatu, Robert Simalcsik, Angela Simalcsik, Georgeta Miu.

Principalul iniţiator, cel care a depus şi mult suflet în coordonarea demersurilor aferente elaborării acestei lucrări de excepţie, este domnul dr. Dănuţ Doboş, un destoinic fiu al satului Răchiteni, recunoscut de multă vreme ca un remarcabil cercetător al documentelor de arhivă privitoare la istoria Bisericii Catolice din România.

Cartea a apărut în condiţii grafice deosebite la Editura "Sapientia" din Iaşi. În calitate de director al acestei prestigioase edituri, părintele profesor doctor Ştefan Lupu a rostit la momentul potrivit o sugestivă alocuţiune.

Lansarea monografiei a fost moderată de părintele paroh Marian Fechetă care, printre altele, a caracterizat evenimentul aflat în derulare ca unul de mare bucurie şi sărbătoare pentru credincioşii localnici, de amintire şi cinstire a strămoşilor (ale căror fapte pot constitui oricând exemple de viaţă creştină pentru cei de astăzi), mulţumind totodată în cuvântul său tuturor celor care s-au îngrijit ca lucrarea să fie finalizată.

Din partea autorilor a vorbit prof. dr. Anton Coşa, care a rememorat câteva dintre momentele importante din perioada cercetărilor efectuate în satul Răchiteni în vederea scrierii monografiei, remarcând bogăţia culturii populare din zonă, felicitându-i pe localnici pentru modul exemplar în care păstrează moştenirea lăsată de înaintaşi, tezaurul tradiţional strămoşesc, o dovadă în acest sens fiind şi existenţa unui muzeu etnografic local (înfiinţat graţie eforturilor doamnei prof. Cristina Ghercă, cu sprijinul celor care au donat obiecte valoroase pentru a fi expuse).

Domnul dr. Dănuţ Doboş, cu vorbe alese cu grijă, a prezentat repere din evoluţia istorică a catolicilor din Răchiteni, insistând totodată asupra modului cum strămoşii localnici au reuşit să-şi păstreze credinţa, să construiască şi să îngrijească bisericile satului, reamintind de figuri ilustre de preoţi care au slujit în sat în cele şase veacuri de existenţă a aşezării, de eroii care s-au jertfit pe altarul Patriei, de învăţătorii şi profesorii care au marcat dăinuirea şcolii din localitate.

O succintă prezentare a monografiei a fost făcută de părintele Alois Moraru, care a readus în atenţie mai vechile preocupări ale domnului dr. Dănuţ Doboş privind istoria satului Răchiteni.

Cuvinte de salut au fost rostite de domnul primar Eusebiu Martoncă, cel care a spus că pentru Primăria şi Consiliul Local Răchiteni a fost o onoare să poată sprijini apariţia acestei cărţi, domnul deputat Anton Doboş (fiu al satului), care a subliniat că este mândru de faptul că s-a născut în Răchiteni, domnul ing. Gheorghe Bejan, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaş".

PS Petru Gherghel a sintetizat la final, într-un mod sugestiv, ce anume reprezintă o monografie pentru o comunitate locală, subliniind faptul că o asemenea carte ne face să devenim nemuritori. Excelenţa Sa a onorat lucrarea cu un cuvânt de binecuvântare unde, printre altele, putem citi: "A cunoaşte trecutul, a-l face prezent celor de azi, mai ales celor ce se recunosc fii ai bunilor înaintaşi, reprezintă o mare şansă pentru un viitor fericit al celor ce privesc înainte, conştienţi de menirea lor ca moştenitori responsabili. Felicităm întregul colectiv care a pregătit acest material, pe domnul prof. dr. Dănuţ Doboş, pe păstorul sufletesc de astăzi al credincioşilor catolici din localitate, pe responsabilii administrativi, pe toţi cei care constituie grupul formatorilor, al educatorilor şi al dascălilor din şcoală, în mâinile cărora stă viitorul comunităţii Răchiteni şi pe toţi cei care vor binevoi să lectureze aceste date şi paginile pline de valori şi norme testamentare pentru viitor, spunând: Cinste înaintaşilor; cinste vouă cei de azi, cinste tuturor!"

Prof. dr. Anton Coşa

* * *

Răchiteni: File de istorie şi spiritualitate (cu foto)