Răchiteni: În bucurie şi sărbătoare cu "sfântul" Francisc Anton Tasso
O parte din osemintele preotului misionar Francisc Anton Tasso de Savona, originar din Italia şi mort în faimă de sfinţenie la Răchiteni, la 5 martie 1765, au fost reînhumate printr-o celebrare pontificală, în după-amiaza zilei de duminică, 30 august 2020.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de Excelenţa Sa Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, cu participarea mai multor preoţi din dieceză şi preoţi originari din Răchiteni şi Izvoarele. Liturghia a avut loc la altarul "Sfântul Anton de Padova" din curtea bisericii.
Cu bucurie, în acorduri de fanfară, părintele paroh Inocenţiu Arcana, primarul comunei, Petre Doboş, şi credincioşii din Răchiteni l-au primit în comunitatea lor pe Excelenţa Sa Iosif Păuleţ. Tinerii din Acţiunea Catolică s-au implicat în momentele importante ale sărbătorii, iar credincioşii au scos din "lada de zestre" frumosul port popular. Cu credinţă şi evlavie s-au alăturat la acest eveniment înălţător şi credincioşi din Izvoarele şi din alte sate învecinate.
Predicatorul, pr. Vasile Petrişor, fiul satului Izvoarele, a evidenţiat faptul că trebuie să mergem mereu în spatele lui Cristos şi să-l imităm, pentru că el este modelul suprem de iubire şi caritate. Să privim şi la exemplul de iubire pe care ni l-a lăsat părintele Anton Tasso, care era un om extraordinar de generos, un preot care împărţea ceea ce avea cu cei care aveau nevoie, care l-a urmat pe Cristos cu adevărat şi care a lăsat o mărturie autentică la Răchiteni. Chiar dacă nu este declarat sfânt de către Biserică, el rămâne pentru noi un model de sfinţenie, care ne îndeamnă şi pe noi să dăm mai departe frumuseţea credinţei pe care am moştenit-o.
După binecuvântarea oferită de episcop la sfârşitul Sfintei Liturghii, sicriul cu osemintele preotului misionar Francisc Anton Tasso de Savona a fost reînhumat într-un mormânt nou, amenajat în biserică în absida din partea dreaptă. La ceremonia din biserică, sub îndrumarea părintelui paroh, a participat un număr restrâns de persoane, dar credincioşii au rămas în rugăciune afară, aşteptând cu atenţie următoarele momente ale sărbătorii.
Au urmat cuvintele părintelui Alois Moraru, membru al Departamentului de Cercetare Istorică "Fericitul Anton Durcovici" al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. El a explicat din punct de vedere istoric care a fost drumul parcurs de părintele Francisc Anton Tasso în cei doi ani cât a fost paroh la Răchiteni, dar şi nenumăratele reînhumări ale sale până la reîntoarcerea sa la Răchiteni. Totodată a încurajat credincioşii să apeleze la ajutorul "sfântului" care poate aduce multe haruri.
Părintele Ştefan Lupu l-a felicitat pe domnul dr. Dănuţ Doboş pentru iniţiativa pe care a avut-o de a aduna aceste informaţii despre părintele misionar într-un volum cu titlul: Tasso de Savona "Sfântul de la Răchiteni". Părintele Lupu i-a felicitat pe toţi cei care au scris în acest volum, dându-i apoi cuvântul domnului primar Petre Doboş.
Primarul a explicat care au fost demersurile care s-au făcut către Episcopia de Iaşi pentru readucerea la Răchiteni a osemintelor părintelui Tasso, precum şi faptul că primăria a alocat sume de bani pentru cercetarea şi editarea acestei cărţi, dar şi pentru amenajarea mormântului părintelui Francisc Anton Tasso. După ce i-a mulţumit Preasfinţitului pentru ajutorul acordat în tot acest demers, domnul primar i-a acordat o diplomă de excelenţă pentru contribuţia adusă la manifestările prilejuite de reînhumarea în biserica din Răchiteni a osemintelor preotului misionar franciscan Francisc Anton Tasso din Savona. De asemenea, a oferit diplome preoţilor şi persoanelor care au contribuit în scrierea lucrării sus menţionate şi în organizarea acestui eveniment înălţător. La sfârşit, primarul a asigurat că va ajunge la fiecare familie din comună câte un exemplar din această lucrare şi-i mulţumim pe această cale.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă creştină în mod tradiţional, cu sarmale preparate de gospodinele din sat şi un pahar de vin ca o pomenire a celor plecaţi din această lume şi în special a părintelui paroh Francisc Anton Tasso din Savona.
Îi mulţumim încă o dată Preasfinţitului pentru venirea printre noi, pentru binecuvântările acordate şi pentru cuvintele frumoase adresate. Dumnezeu să-l însoţească pas cu pas în drumul său, iar noi îl asigurăm de rugăciunile şi sprijinul nostru în misiunea încredinţată.
Îi mulţumim părintelui paroh pentru toate eforturile făcute în comunitatea noastră, pentru iniţiativa de a transforma biserica din Răchiteni într-o adevărată bijuterie, cât şi pentru organizarea în amănunt a acestui eveniment istoric din viaţa comunităţii noastre.
Le mulţumim tuturor preoţilor prezenţi la celebrare, iar preoţilor născuţi pe aceste locuri le transmitem toată bucuria pe care o simţim ori de câte ori se întorc în comunitatea unde s-au născut şi crescut.
Domnului dr. Dănuţ Doboş, care a coordonat volumul Tasso din Savona "Sfântul de la Răchiteni" şi care ne surprinde în mod plăcut de fiecare dată cu lucrările sale, îi mulţumim în mod special şi-l asigurăm de preţuirea şi aprecierea noastră. Sperăm ca munca sa asiduă de cercetare să ajungă la urmaşii noştri prin scrierile sale şi totodată să le păstreze vie credinţa străbunilor noştri.
Îl rog pe fratele Francisc Anton Tasso de Savona, pe care îl considerăm un sfânt, să ne ajute în această vale de lacrimi şi ori de câte ori vom alerga cu credinţă la el, să mijlocească la bunul Dumnezeu în nevoile noastre!
Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să trăim aceste clipe emoţionante!
Prof. Cristina Ghercă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 august: Răchiteni: În bucurie şi sărbătoare cu "sfântul" Francisc Anton Tasso