Duminică, 16 august 2015, în cadrul Liturghiei de la ora 18.00, prezidate de PS Petru Gherghel, va avea loc prezentarea lucrării Răchiteni. Şase veacuri de prezenţă catolică pe Valea Siretului, eveniment ce se va desfăşura în biserica "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni.

Lucrarea monografică a fost elaborată de un grup de cercetători provenind din mai multe centre academice, sub coordonarea Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi.

În cadrul manifestării culturale, moderate de părintele paroh Marian Fechetă, vor lua cuvântul pr. dr. Ştefan Lupu - directorul Editurii "Sapientia", prof. dr. Anton Coşa - din partea autorilor, dr. Dănuţ Doboş - coordonatorul lucrării, precum şi pr. Alois Moraru, care va face o succintă prezentare a monografiei.

De asemenea, vor rosti cuvinte de salut domnul primar Eusebiu Martoncă, domnul deputat Anton Doboş, precum şi Excelenţa sa episcop Petru Gherghel.

La această manifestare culturală şi spirituală vor lua parte persoane consacrate şi preoţi născuţi în localitatea Răchiteni, precum şi un număr mare de credincioşi, fii ai satului, mulţi dintre aceştia aflaţi în concedii şi vacanţe în vatra natală.

Dr. Dănuţ Doboş