Duminică, 8 septembrie 2019, în sărbătoarea Naşterea Sfintei Fecioare Maria, la ora 19.00, în biserica "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni a fost celebrată o Liturghie pontificală prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la aducerea la Răchiteni a statuii Sfintei Fecioare de la Lourdes. Liturghia a fost prezidată de Excelenţa Sa Petru Gherghel, episcop emerit, cu participarea preoţilor originari din Răchiteni şi a numeroşi preoţi şi măicuţe din Decanatul de Siret.
Într-o atmosferă de mare sărbătoare, credincioşii din Răchiteni îmbrăcaţi în costume naţionale, au trăit momente emoţionante la Liturghia celebrată la grota din curtea bisericii şi la procesiunea solemnă cu statuia Sfintei Fecioare Maria pe străzile satului. Toată valea Siretului a răsunat în cântări mariane, acompaniate de fanfara de la Hălăuceşti. Statueta Sfintei Fecioare Maria a fost însoţită pe tot parcursul ceremoniilor de zece copii cu torţe aprinse în mâini, iar tinerii din Acţiunea Catolică s-au implicat în momentele importante ale sărbătorii. A fost un eveniment care va rămâne în memoria tuturor răchitenenilor.
Predicator a fost pr. dr. Ştefan Lupu, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi şi director al Editurii "Sapientia", care a evidenţiat semnificaţia statuii Madonei de Lourdes din localitatea Răchiteni şi rolul ei în viaţa credincioşilor de pe aceste locuri.
În cadrul sfintei Liturghii, pr. prof. dr. Fabian Doboş a prezentat lucrarea Povestea unei statui, apărută la Editura "Sapientia", sub coordonarea prof. dr. Dănuţ Doboş, având alături mai mulţi colaboratori. După ce a trecut succint peste cuprinsul acestei cărţi, părintele a încheiat cu întrebarea retorică, care este şi titlul unui articol din lucrare: "Oare localnicii conştientizează ce comoară preţioasă au în biserica lor?"
Excelenţa Sa Petru Gherghel a înmânat diplome de merit preotului paroh Inocenţiu Arcana, profesorului dr. Dănuţ Doboş, primarului Petre Doboş, preotului prof. dr. Ştefan Lupu şi profesoarei Cristina Ghercă. Ele au fost oferite pentru organizarea manifestărilor prilejuite de 130 de ani de la instalarea statuii Sfintei Fecioare Maria de la Lurdes în biserica romano-catolică "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni, cu binecuvântarea sa arhierească, a episcopului de Iaşi, Iosif Păuleţ, şi a episcopului auxiliar, Aurel Percă.
În anul 1889, străbunii noştri s-au bucurat de prezenţa în comunitatea lor a statuetei Madonei de Lourdes, iar în septembrie, acum 130 de ani, s-a organizat o procesiune la care a participat întreaga comunitate. În tot acest timp, răchitenenii au îngenunchiat în faţa statuetei şi i-au încredinţat Măicuţei grijile şi suferinţele, iar ea l-a luat pe fiecare sub mantia ei protectoare. Pentru grija ei maternă îi mulţumim şi o rugăm să primească în dar străduinţa noastră de a ne apropia tot mai mult de inima ei de mamă.
Îi mulţumim părintelui paroh, care a organizat acest eveniment atât de înălţător, dar şi pentru tot ceea ce face pentru ca Biserica noastră din Răchiteni să fie vie şi strălucitoare.
Îi mulţumim domnului prof. dr. Dănuţ Doboş, fiul satului, pentru disponibilitatea şi dăruirea sa, pentru străduinţa de a scoate din negura timpului frânturi importante din istoria satului nostru. Astfel ne putem cunoaşte mai bine identitatea, atât noi cât şi urmaşii noştri, pentru că lucrarea Povestea unei statui va rămâne un preţios testament pentru generaţiile viitoare.
Le mulţumim tuturor colaboratorilor, istorici şi mărturisitori ai credinţei creştine, persoanelor care şi-au deschis uşa sufletului şi au răspuns pozitiv la provocarea de a scrie, dar şi tuturor celor prezenţi la această sărbătoare mariană, preoţi şi credincioşi, un semn al evlaviei faţă de Mama lui Isus şi Mama noastră cerească.
Alese mulţumiri îi aducem Excelenţei sale Petru Gherghel, episcop emerit, pentru activitatea sa îndelungată de păstor al Diecezei noastre de Iaşi, pentru tot ceea ce a făcut pentru comunitatea noastră, pentru faptul că ne-a onorat cu prezenţa sa binefăcătoare la atâtea sărbători şi evenimente, împărţindu-ne haruri spirituale atât de folositoare. Îi dorim multă sănătate, putere şi har în continuare şi o rugăm pe Mama Cerească să îl aibă în paza sa.
Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să trăim aceste clipe minunate!
Prof. Cristina Ghercă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 septembrie: Răchiteni: File de istorie şi spiritualitate, sub mantia protectoare a Madonei de Lourdes
