Duminică, 4 septembrie 2016, în biserica "Sfântul Anton de Padova" din Răchiteni, după Liturghia de la ora 18.00, a avut loc prezentarea lucrării Am suferit pentru Biserica lui Cristos, Viaţa Părintelui Ion Parţac (1927-1996), publicată de Editura "Sapientia" din Iaşi, autori fiind pr. dr. Fabian Doboş şi dr. Dănuţ Doboş.
La acest eveniment organizat de părintele paroh Marian Fechetă, au luat parte pr. Iosif Răchiteanu, din partea familiei, pr. Iosif Doboş, născut în localitatea Răchiteni, pr. dr. Ştefan Lupu, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi, pr. Alois Moraru, din partea Departamentului de Cercetare Istorică, pr. Iosif Enăşoae, dr. Dănuţ Doboş, din partea autorilor, Petre Doboş, primarul din Răchiteni, şi un număr mare de credincioşi, fii ai satului.
Părintele paroh Marian Fechetă a evidenţiat faptul că acest eveniment este un moment de suflet şi de sărbătoare deoarece, pe lângă informaţiile cuprinse în această lucrare, se aduce un pios omagiu preoţilor care au suferit pentru credinţa în Cristos şi, în special, părintelui Ion Parţac. Părintele paroh a accentuat faptul că preotul Ion Parţac este un exemplu de curaj în momentele grele de prigoană comunistă, care a cinstit-o atât de frumos pe Maica Domnului. Părintele paroh ne-a îndemnat să începem sfânta Liturghie cu un prohod dedicat părintelui, de la moartea căruia se împlinesc 20 de ani.
Moderatorul evenimentului, pr. dr. Ştefan Lupu, a prezentat în câteva idei lucrarea, Am suferit pentru Biserica lui Cristos, Viaţa părintelui Ion Parţac (1927-1996), subliniind câteva aspecte esenţiale cu privire la adevăratele valori, pe care un preot le-a păstrat cu sfinţenie. Părintele a afirmat că suntem o comunitate de credinţă şi credinţa ne-a ajutat să stăm verticali în perioada comunistă, iar din viaţa părintelui Parţac ne dăm seama de viaţa comunităţilor catolice din acea perioadă.
Pr. Alois Moraru a afirmat că acest eveniment este un moment cultural în comunitatea în care s-a născut pr. Ion Parţac, după care a făcut o succintă prezentare a întregii lucrări pe capitole şi subcapitole. A evidenţiat câteva date biografice, drumul parcurs de la naştere şi până la moarte, realizările părintelui, în ciuda dificultăţilor întâmpinate in anii grei ai persecuţiei comuniste şi faptul că a fost organizatorul pelerinajelor la sanctuarul de la Cacica, pelerinaje care astăzi au devenit o tradiţie. Părintele Alois a subliniat faptul că în această carte nu sunt scrise poveşti, ci date exacte chiar de la arhivele securităţii.
Dr. Dănuţ Doboş, coautorul lucrării, a adus în discuţie faptul că s-a împlinit un an de la lansarea monografiei Răchiteni. Şase veacuri de prezenţă catolică pe Valea Siretului. Îi mulţumim pe această cale pentru faptul că o părticică din sufletul său a rămas pe locurile natale şi, din când în când, ne invită la sărbătoare, de această dată pentru a comemora un fiu al satului nostru, preotul mărturisitor Ion Parţac, "care în anii grei ai persecuţiei comuniste a dat mărturie despre credinţa în Cristos şi fidelitatea faţă de Biserica sa". Dr. Dănuţ Doboş a menţionat faptul că această lucrare este rodul a 13 ani de cercetare, timp în care s-a bucurat de sprijinul Preasfinţitului Petru Gherghel şi a episcopului auxiliar Aurel Percă. Autorul ne-a îndemnat să vizităm lagărele comuniste pentru a putea înţelege mai bine cât au suferit eroii noştri şi pentru a-i mulţumi Domnului că astăzi putem vorbi în libertate.
Domnul primar Petre Doboş i-a felicitat pe autori şi pe organizatori pentru faptul că prin această carte şi prin acest eveniment părintele Parţac revine pe locurile natale. Domnul primar ne-a asigurat de sprijinul primăriei în cinstirea eroilor noştri.
Pr. Iosif Răchiteanu, care a avut un aport deosebit în realizarea acestei lucrări, nepotul părintelui Parţac, a mulţumit rudelor prezente la eveniment, colegului său, dr. Dănuţ Doboş, şi în special bunului Dumnezeu pentru eroismul unchiului său pentru credinţă. A subliniat faptul că eroii Bisericii sunt modele pentru noi şi ne-a îndemnat să le povestim copiilor noştri despre ei şi să învăţăm să fim eroi!
"Din fericire, biografia părintelui Parţac a fost salvată de la uitare printr-un cumul de întâmplări - tenacitatea nepotului, menţionată mai sus; eforturile conjugate ale cercetătorilor, care au studiat şi arhivele fostelor instituţii comuniste de represiune, şi, nu în ultimul rând, entuziasmul martorilor care au confirmat şi completat informaţiile istorice. Peste toate însă se află semnul Providenţei Divine, al sfintei Fecioare Maria, pe care păstorul de conştiinţe Ion Parţac a slujit-o, în special la Cacica, leagănul speranţei creştine a diecezei în anii comunismului ateu" (Din introducerea lucrării).
Prof. Cristina Ghercă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 septembrie: Răchiteni: File de istorie şi de cultură
* * *
