Pr. Ioan Tamaş, decedat în noaptea de 6 mai 2018, a fost condus pe ultimul drum miercuri, 9 mai 2018, în Izvoarele - Iaşi, localitatea sa natală.

Pr. Ioan Tamaş, la 77 de ani, a trecut la cele veşnice în noaptea de 6 mai 2018 (ora 0.08), în Centrul de Spiritualitate de la Bârnova, conştient până în ultima clipă, fiind pregătit şi plecând în veşnicie întărit cu sfintele sacramente.

Liturghia de înmormântare a început miercuri, 9 mai, la ora 11.00, printr-o procesiune din casa parohială spre biserică. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, coleg al pr. Ioan, care i-a avut alături şi pe alţi trei colegi dintre cei 15 ai promoţiei 1965, de la Alba-Iulia, atunci fiind hirotoniţi preoţi de către ep. Marton Aron: pr. Ioan Jicmon, pr. Ieronim Budulai şi pr. Iosif Doboş, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură. Au concelebrat aproximativ 90 de preoţi. Printre aceştia s-au aflat Mons. Benone Farcaş, rector al Seminarului mare din Iaşi, împreună cu alţi preoţi de la Seminarul din Iaşi şi cel din Bacău, pr. Wilhelm Dancă, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, care a purtat salutul ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, şi pr. Cristian Chinez, parohul comunităţii din Izvoarele.

Biserica din Izvoarele a fost plină cu mulţi credincioşi. Lângă sicriu erau rudele pr. Ioan, nepoţii părintelui decedat proclamând şi lecturile şi psalmul la sfânta Liturghie.

În dreptul sicriului, a fost aşezată crucea şi lumânarea pascală, iar PS Petru, la începutul Liturghiei a amintit că pr. Ioan a crezut cu adevărat în Învierea lui Cristos, iar viaţa sa a mărturisit prin diferite moduri tocmai această credinţă în învierea Mântuitorului, simbolizată de lumânarea pascală.

Tot la începutul sfintei Liturghii a fost prezentată pe scurt viaţa părintelui Ioan Tamaş, apoi PS Petru Gherghel a invitat la rugăciune pentru sufletul răposatului preot Ioan, ca Dumnezeu să-l fericească pentru tot binele făcut, pentru modul în care şi-a trăit credinţa şi a ştiut să-şi împlinească misiunea preoţească. Apoi toţi cei prezenţi la biserică s-au rugat Oficiul pentru cei răposaţi şi au participat la Liturghia pentru odihna sufletului răposatului preot Ioan.

La predică, pr. Iosif Doboş a vorbit despre viaţa pr. Ioan Tamaş, despre cum şi-a trăit viaţa sa de seminarist, dar şi mai apoi de preot. Părintele predicator, prin diferite exemple din viaţa pr. Ioan a scos în evidenţă credinţa pe care a avut-o pr. Ioan Tamaş şi modul în care a ştiut să o trăiască în viaţa sa de preot care a avut mai multe dimensiuni, "apostol şi învăţător": pastorală, ca vicar şi paroh, dar şi ca profesor şi prefect la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Părintele predicator a vorbit despre modul în care pr. Ioan a ştiut mereu să-şi facă un program spiritual şi de rugăciune. Spre finalul predicii, pr. Iosif a vorbit despre iubirea faţă de Dumnezeu a pr. Ioan Tamaş, dar şi despre dorinţa acestuia de a avea parte de bucuria întâlnirii cu el, iar la sfârşit i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să se roage pentru preoţi şi pentru păstorii care au plecat din această lume.

La sfârşitul Liturghiei, PS Petru Gherghel a scos în evidenţă modul în care a ştiut să-şi trăiască misiunea sa, fiind minuţios, ceea ce o dovedeşte până şi modul în care şi-a realizat testamentul său olograf. PS Petru a dat citire câtorva fragmente din testamentul pr. Ioan, în care îşi exprimă bucuria alegerii slujirii preoţeşti pe care a iubit-o şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru această vocaţie de slujire ca preot în Biserică. Episcopul de Iaşi a vorbit tuturor celor prezenţi despre exemplul pe care îl lasă pr. Ioan prin activitatea sa de preot, profesor şi om al dreptului bisericesc şi poate fi pentru toţi un exemplu de trăire al unui ideal ca acela al sfintei Preoţii. Printre altele, PS Petru a amintit că trebuie să-i fim recunoscători pr. Ioan în mod deosebit pentru cele două iniţiative legate de pregătirea şi promovarea procesului diecezan al beatificării Mons. Vladimir Ghika şi a celui al episcopului martir Anton Durcovici, care au văzut împlinirea prin declararea acestora ca fericiţi. Preasfinţitul Petru a transmis salutul şi încurajarea din partea PS Anton Coşa, episcop de Chişinău.

Pr. Wilhelm Dancă a rostit un cuvânt din partea ÎPS Ioan Robu, dar şi a PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, şi a celorlalţi preoţi şi credincioşi din Arhidieceza de Bucureşti, subliniind că pr. Ioan a pregătit minuţios procesul de beatificare al fericitului Vladimir Ghika, dar şi cel al fericitului Anton Durcovici. "Suntem convinşi că aceşti doi prieteni îi vor deschide calea părintelui Ioan ca să ajungă la întâlnirea cu Cristos", spunea pr. Wilhelm. Vorbind despre faptul că mărturia vieţii părintelui Ioan rămâne un îndemn la a dori fericirea paradisului, pr. Wilhelm şi-a îndreptat spre pr. Ioan: "Părinte Ioan, drum bun în lumina învierii lui Cristos, îţi dorim multă lumină şi să te bucuri în toată veşnicia alături de prietenii tăi!"

După sfânta Liturghie, sicriul cu trupul neînsufleţit al pr. Ioan Tamaş a fost purtat în procesiune spre cimitirul comun al satelor Izvoarele şi Răchiteni.

În veci amintirea lui!

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 mai: Izvoarele (IS): Funeraliile părintelui Ioan Tamaş