Izvoare: Jubileu de 100 de ani de prezenţă în România a Surorilor Oblate Asumpţioniste
Sâmbătă, 7 septembrie 2024, la Mănăstirea "Sfânta Monica" din Izvoare, Bacău, s-au întâlnit cele trei comunităţi ale Surorilor Oblate Asumpţioniste: Bacău centru, Baraţi şi Izvoare, pentru a sărbători deschiderea anului jubiliar cu ocazia a 100 de ani de prezenţă în România.
Pe 8 septembrie 1925 primele Surori Oblate Asumpţioniste au sosit în România la invitaţia PS Valeriu Traian Frenţiu, episcop greco-catolic de Oradea, şi au deschis prima comunitate la Beiuş.
În 2025 vom sărbători jubileul de 100 de ani şi dorim să trăim acest an de pregătire (2024-2025) ca un an de mulţumire pentru tot ce Dumnezeu a lucrat în viaţa surorilor noastre şi prin surorile noastre în Biserica locală, ca un an de reînnoire a vieţii noastre de persoane consacrate, ca un an de implorare a binecuvântării lui Dumnezeu asupra prezentului şi viitorului nostru, al Bisericii şi al poporului român.
Sâmbătă, 7 septembrie 2024, la ora 11.00, în capela mănăstirii a avut loc Liturghia de deschidere a anului jubiliar, concelebrată de pr. Benone Lucaci, decan de Bacău-centru, împreună cu pr. Lucian Adam, paroh de Izvoare, şi cu fraţii noştri asumpţionişti: pr. Florentin Hălănduţ şi pr. Gică Păuleţ. La Liturghie au participat surorile din cele trei comunităţi, copiii de la Casa de copii "Sfânta Maria" din Baraţi, prieteni şi colaboratori. Ne-am unit în rugăciune de mulţumire pentru aceşti 100 de ani de fidelitate din partea lui Dumnezeu, 100 de ani de dăruire din partea surorilor noastre, şi am implorat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru prezentul şi viitorul nostru în România.
La începutul Sfintei Liturghii sr. Felicia Ghiorghieş a prezentat un cuvânt de deschidere:
"Cucernici părinţi, dragi surori, dragi invitaţi,
Anul viitor, 2025, noi, Surorile Oblate Asumpţioniste, vom sărbători centenarul prezenţei şi misiunii noastre în România.
Astfel, comunităţile noastre din Bucureşti, Oradea şi Bacău vom trăi un an jubiliar pentru:
- a exprima recunoştinţa noastră lui Dumnezeu pentru aceşti 100 de ani de misiune în mijlocul poporului român,
- a onora memoria surorilor care ne-au precedat în timpuri vitrege
şi
- a reînnoi trăirea evangheliei şi carismei noastre prin dăruirea noastră în slujirea împărăţiei lui Dumnezeu.
Acest an jubiliar începe sâmbătă, 7 septembrie 2024, şi se va încheia pe 7 septembrie anul viitor. El va cuprinde diferite evenimente trăite în comuniune cu Biserica locală şi cu întreaga congregaţie, la nivel internaţional."
La omilie, pr. Florentin a subliniat cinci idei de meditaţii care să ne ajute să trăim acest an jubiliar:
"1. Să ne amintim de numele tuturor surorilor noastre care alcătuiesc istoria Oblatelor Asumpţioniste în aceşti 100 de ani în România. Căci Dumnezeu lucrează în viaţa omului şi prin oameni uneori şi în mod discret, aşa cum a lucrat în viaţa surorilor noastre...
2. A privi la lucrarea lui Dumnezeu în istoria, în viaţa Surorilor Oblate Asumpţioniste, dar şi în lume prin acele surori. A privi la aceşti ani, 100 de ani, cu recunoştinţa lucrării lui Dumnezeu, de a privi şi a vedea tot ceea ce Dumnezeu a săvârşit frumos în sânul comunităţilor surorilor oblate şi prin ele, acolo, în realităţile unde trăiau.
3. Privind la trecutul nostru individual, dar ca şi congregaţie putem vedea şi acest aspect al vulnerabilităţii, al slăbiciunii, al lipsei de fidelitate faţă de angajamentul lui Dumnezeu. Dar şi în faţa acestei realităţi trebuie să recunoaştem că Dumnezeu continuă să lucreze prin noi, că Dumnezeu continuă să rămână fidel angajamentului pe care l-a luat faţă de noi, aşa cum rămâne fidel angajamentului pe care l-am făcut în momentul profesiunii noastre.
4. Misiunea noastră şi misiunea privilegiată a persoanelor consacrate, sensul vieţii consacrate, este tocmai acel lucru de a-l aminti lumii pe Emanuel, de a aminti lumii că Dumnezeu este şi va fi mereu alături de noi, aşa cum Isus însuşi ne-a promis. Este ceea ce cu siguranţă a fost trăit pe parcursul acestor 100 de ani, este şi misiunea pe care trebuie să o trăim astăzi şi în viitor, aceea de a fi o mărturie vie pentru cei de lângă noi, că Dumnezeu este Emanuel, Dumnezeu este cu noi.
5. Relatarea naşterii lui Isus, naşterea sfintei Fecioare Maria, două naşteri, ne vorbesc despre acea capacitate şi disponibilitate a omului de a se deschide la planul de mântuire a lui Dumnezeu, la planul vieţii, la aventura pe care o reprezintă o nouă naştere. Acest lucru poate fi pentru noi un îndemn, acela de a fi totdeauna deschişi şi disponibili la naşterile pe care Dumnezeu le provoacă în viaţa noastră. Fie ca aceşti 100 de ani din trecut să aducă roade astăzi şi pe viitor."
Mulţumim părintelui decan Benone Lucaci care a celebrat Liturghia şi ne-a adus salutul şi binecuvântarea episcopilor noştri Iosif Păuleţ şi Petru Sescu, mulţumim fraţilor noştri veniţi de la Iaşi, pr. Gică şi pr. Florentin, precum şi părintelui paroh Lucian Adam. De asemenea, mulţumim tuturor celor prezenţi care au făcut ca sărbătoarea noastră să fie plină de bucurie şi fraternitate. Fie ca acest an să reînnoiască în noi zelul de la început, să facă să crească mai mult în noi dorinţa de unitate şi să ne facă tot mai deschise la venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în noi, între noi şi în lumea întreagă.
*
Pentru anul jubiliar este prevăzut următorul program:
Deschiderea Jubileului 2024: Bacău, 7 septembrie; Bucureşti, 15 septembrie şi Oradea, 18 septembrie
Comemorarea Surorilor Oblate Asumpţioniste decedate: Bacău, Bucureşti, Oradea, 7 noiembrie 2024 - Sfânta Liturghie cu prohod, vizita la mormintele surorilor
Sesiune - "Istoria Surorilor Oblate Asumpţioniste în România, 16-21 iulie 2025"
Exerciţii spirituale la Bacău Izvoare, 1-9 august 2025, predicator: pr. Gică Păuleţ, AA
Încheierea Jubileului: Triduum. 5-6-7 septembrie 2025, la Biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău.
- Jubileu 100 ani - Prezenţa şi misiunea Surorilor O.A. în România
- Jubileu de 25 ani de viaţă călugărească al sr. Laudeta Sipoş, OA
Sr. Viorica Bereş, OA
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 septembrie: Izvoare: Jubileu de 100 de ani de prezenţă în România a Surorilor Oblate Asumpţioniste