Pentru noi, Surorile Oblate Asumpţioniste, anul 2015 este un an jubiliar, deoarece sărbătorim: 150 de la fondarea congregaţiei noastre şi 90 de ani de prezenţă a surorilor în România.

Congregaţia Surorilor Oblate Asumpţioniste a fost fondată la 24 mai 1865, la Rochebelle, în sudul Franţei, de către pr. Emmanuel d'Alzon, fondatorul Călugărilor Augustinieni Asumpţionişti, în colaborare cu maica Emmanuel-Marie Correnson.

Primele surori oblate asumpţioniste franceze au sosit în România la 8 septembrie 1925, la cererea Preasfinţitului Valeriu Traian Frenţiu, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

Congregaţia noastră a fost fondată într-un scop misionar, ecumenic şi caritativ:

- evanghelizarea în ţările din lume, unde suntem trimise, cu o atenţie deosebită faţă de cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu;

- munca în favoarea unităţii creştinilor;

- serviciul celor mai lipsiţi şi grija constantă pentru creşterea omului în spiritul evangheliei, mai ales, prin asistenţă educativă, medicală şi socială.

Surorile Oblate Asumpţioniste sunt prezente în 25 de ţări din lume, în Europa, Africa, Asia şi America Latină.

Celebrarea jubileului va avea loc duminică, 9 august 2015, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10.30, în biserica "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău.

Celebrarea jubileului va fi precedată de două seri de rugăciune pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru cei 150 de ani de slujire şi 90 de ani de prezenţă în România.

  • Vineri, 7 august 2015

    • 17.20 - Sfântul Rozariu animat de surorile oblate asumpţioniste

    • 18.00 - Sfânta Liturghie

    • 19.00 - scurt video cu prezentarea congregaţiei şi a misiunii surorilor

  • Sâmbătă, 8 august 2015

    • 17.15 - Sfântul Rozariu animat de surorile oblate asumpţioniste

    • 18.00 - Sfânta Liturghie

    • 19.00-20.00 - Adoraţie animată de surorile oblate asumpţioniste

    • 20.00-21.00 - Adoraţie animată de surorile şi de copii de la Baraţi

    • 21.00-22.00 - Adoraţie animată de tinerele din comunităţile noastre şi de surori

Site-ul oficial al surorilor în România este: www.oblateasumptioniste.wordpress.com

Surorile Oblate Asumpţioniste