Bacău: Jubileu de 25 de ani de profesiune în Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste"

Duminică, 2 iulie 2023, în Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău, patru surori din Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste" au adus prinos de mulţumire lui Dumnezeu, pentru jubileul de 25 de ani de viaţă călugărească.

Am avut bucuria ca la rugăciunea noastră de mulţumire să se alăture şi Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop emerit, preoţii asumpţionişti, părintele Benone Lucaci, decan de Bacău Centru, preoţii cu care colaborăm, sr. Felicia Ghiorghieş, superioara generală, împreună cu Consiliul General, sr. Marie-Paulette Alaux, superioara provincială, împreună cu Consiliul Provincial, surorile capitulante reprezentând 22 de ţări din patru continente şi laicii din Fraternitatea d'Alzon (din Africa şi America Latină).

În introducerea celebrării, sr. Angela Bitiuşcă ne-a prezentat cele trei motive de bucurie pentru care Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste" este în sărbătoare: Jubileul surorilor, organizarea Capitulului General în comunitatea Surorilor Asumpţioniste de la Bacău-Izvoare şi pregătirea jubileului de 100 de ani de prezenţă a congregaţiei în România.

"Toate popoarele bateţi din palme, aclamaţi-l pe Dumnezeu cu strigăte de bucurie!" (Ps 47). Cu aceste cuvinte Preasfinţitul Petru Gherghel a salutat întreaga comunitate, invitându-ne ca la rândul nostru să batem din palme şi să-l aclamăm pe Dumnezeu cu strigăte de bucurie pentru tot ceea ce a făcut cu poporul nostru şi cu toate popoarele, scoţându-ne din întunericul care venise peste noi, comunismul.

În cuvântul de învăţătură, pr. Lucian Dîncă, AA, ne-a împărtăşit trei îndemnuri care caracterizează identitatea persoanei consacrate: vocaţia, fidelitatea şi misiunea, făcându-ne conştiente că Dumnezeu este un ocean inepuizabil de secrete frumoase pentru fiecare dintre noi.

Surorile jubilante, sr. Agneza Fodor, sr. Mihaela Fiu, sr. Daniela Dămătăr şi sr. Valeria Roca, după predică, am reînnoit consacrarea noastră de castitate, sărăcie şi ascultare după Constituţiile Surorilor Oblate Asumpţoniste şi Regula Sfântului Augustin.

După binecuvântarea finală, sărbătoarea a continuat la Mănăstirea "Sfânta Monica", unde ne-am bucurat de comuniune, fraternitate şi de multe surprize.

Surorile jubilante aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru că a avut încredere în noi, ne-a chemat la viaţa consacrată în ciuda lipsurilor, imperfecţiunilor şi slăbiciunilor noastre, fără nici un merit al nostru, dar care ne-a umplut inimile şi viaţa de har şi de binecuvântare! Îl rugăm să ne dea harul statorniciei până la sfârşit.

Sr. Agneza Fodor, OA

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 iulie: Bacău: Jubileu de 25 de ani de profesiune în Congregaţia "Surorile Oblate Asumpţioniste"

* * *

Cel de-al XVII-lea Capitul General al Surorilor Oblate Asumpţioniste va fi la Izvoare (BC) (23 iunie - 20 iulie)