Iugani: Funeraliile părintelui Ioan Beşleagă
Joi, 21 septembrie 2023, în Parohia Iugani a avut loc înmormântarea pr. Ioan Beşleagă. Părintele a trecut la cele veşnice în seara zilei de 18 septembrie, conform fişei medicale, în urma unui stop cardio-respirator. Părintele se afla de mai mult timp la Focşani, acolo unde a ales să-şi trăiască anii de pensie, împreună cu un alt coleg preot.
Marţi, 19 septembrie, după un requiem făcut de către preoţii din parohie, trupul neînsufleţit al părintelui Ioan a fost adus şi depus în biserica din Iugani, comunitatea sa natală.
De-a lungul zilelor care au precedat înmormântarea s-au perindat pe la sicriul cu trupul neînsufleţit credincioşi din Iugani, din Oţeleni, Butea şi Izvoare, localităţi învecinate, unde părintele a slujit de-a lungul timpului.
Joi, 21 septembrie, în sărbătoarea Sfântului Matei, apostol şi evanghelist, în prezenţa PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a IPS Ioan Robu, arhiepiscop emerit de Bucureşti şi coleg cu părintele răposat, a PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, a pr. Petru Beşleagă, fratele părintelui Ioan, precum şi a unui mare număr de preoţi şi a multor credincioşi adunaţi din parohiile unde a activat pr. Ioan de-a lungul timpului, a avut loc înmormântarea în cimitirul satului Iugani.
În cadrul omiliei, pr. Mihai Enăşel, colegul părintelui Beşleagă şi cel care l-a însoţit de-a lungul ultimilor ani, l-a preamărit pe Dumnezeu pentru cel care a fost "colegul nostru".
«Părintele Ioan, spunea părintele coleg la predică, a înţeles şi a aplicat cu multă seriozitate cuvintele Mântuitorului: «Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze!» (Mt 16,24). Timp de 50 de ani, să mergi în două cârje şi să nu te plângi că viaţa e grea, asta înseamnă să-ţi asumi crucea vieţii!
Pornind de la cele trei părţi ale Sfintei Liturghii: Liturgia cuvântului, Liturgia euharistică şi Împărtăşania, a explicat cum şi pr. Beşleagă s-a pregătit şi a pregătit poporul lui Dumnezeu prin predică şi cateheză, a celebrat Euharistia şi a împărţit-o credincioşilor participanţi, făcând din viaţa sa o Euharistie continua. I-a permis lui Isus să predice, nu doar prin cuvintele sale, cât mai ales prin viaţa sa plină de suferinţă. Simon din Cirene care l-a ajutat pe drumul crucii pe Isus a fost pentru pr. Beşleagă reprezentat de către cele două cârje pe care le-a folosit întreaga viaţa pentru a se deplasa. Domnul să-i dăruiască răsplata slujitorului credincios!"
La finalul Sfintei Liturghii un reprezentat al Parohiei Oţeleni i-a mulţumit părintelui Ioan pentru slujirea sa în această parohie. De asemenea, şi o reprezentată a Parohiei Iugani i-a mulţumit părintelui răposat pentru că a purtat cu cinste pe unde a slujit numele comunităţii de origine. La rândul său, şi pr. Petru Beşleagă, fratele părintelui defunct, a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături fratelui său de-a lungul timpului: episcopilor, preoţilor, dar mai ales Petronelei Tamaş, cea care i-a fost alături părintelui Beşleagă şi l-a îngrijit cu o dăruire maternă rară, timp de treizeci de ani.
Ultimul care a avut cuvântul a fost PS Iosif Păuleţ, care i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru preotul care a slujit atâţia ani în Dieceza de Iaşi, a mulţumit familiei care l-a oferit Bisericii, comunităţii din Iugani, dar şi celorlalte comunităţi unde a slujit.
Părintele Ioan aşteaptă acum învierea din morţi în cimitirul din Iugani, iar noi, cei care l-am însoţit pe ultimul drum sau l-am cunoscut de-a lungul vieţii, îl încredinţăm milostivirii lui Dumnezeu şi Fiului său, Marele şi Veşnicul Preot, să-l invite la banchetul ceresc împreună cu sfinţii şi îngerii săi.
Dă-i, Doamne, odihnă veşnică!
Pr. Felician Tiba
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 21 septembrie: Iugani: Funeraliile părintelui Ioan Beşleagă
* * *
Din arhiva ercis.ro:
In memoriam pr. Ioan Beşleagă: "Mă duc să alerg prin paradis..."
A trecut la Domnul pr. Ioan Beşleagă