Marţi, 6 ianuarie 2026, comunitatea românilor catolici din Cremona sub păstorirea părintelui Ionuţ-Gabriel Giurgică a participat la "Festa dei popoli" - "Sărbătoarea popoarelor", care în fiecare an se sărbătoreşte în Domul din Cremona. Celebrarea a fost prezidată de PS Antonio Napoleoni, episcop de Cremona.
Sfânta Liturghie de la ora 11:00, care a văzut participarea diverselor comunităţi creştine catolice cu origini străine prezente în teritoriu, şi anume o sărbătoare de nivel internaţional multilingvistic, a fost animată în limbile, cu cântările şi dansurile diverselor tradiţii.
"Astăzi s-a născut Regele Regilor, care ne implică într-o unică schimbare de regim în care noi toţi putem să ne încredem." Cu aceste cuvinte episcopul Antonio a început predica Liturghiei pontificale a solemnităţii Epifaniei, subliniind că trebuie să-l primim pe Isus, care s-a născut pentru noi şi pentru lumea întreagă, şi să-i facem loc în inimile noastre; a mai precizat şi că însuşi Isus din Euharistie ne va hrăni pe noi toţi fără a ne cere cartea de identitate sau permisul de şedere.
În cele din urmă a încheiat predica făcând referire la prima lectură din cartea profetului Isaia, subliniind cum magii au fost îndrumaţi de acea stea luminoasă către Betleem; când i-au văzut pe pruncul Isus şi pe mama sa, au simţit o bucurie imensă în a descoperi că într-adevăr Domnul a împlinit promisiunea de a face din noi un popor nou, un popor de popoare, o familie de familii unde diversităţile nu mai impun teamă, ci dimpotrivă, după exemplul familiei creştine lombarde ce a primit de-a lungul anilor diversele comunităţi etnice printre care şi comunitatea română (una din cele mai numeroase), comunităţile din Africa, din Coasta de Fildeş şi Nigeria, America latină, Europa şi India care au iubit acest pământ, acest oraş, contribuind la dezvoltarea lui, la prezentul de astăzi şi al viitorului nostru. Iar celebrările acestei zile sunt un semn şi o profeţie care să ne ţină, în continuare mereu uniţi în acea luptă pentru dreptatea şi pacea în lume, pe care episcopul a enumerat-o de mai multe ori în predica sa.
Sărbătoarea popoarelor: moment de comuniune, rugăciune şi sărbătoare care a exaltat valoarea universală a evangheliei şi îmbogăţirea unei biserici multiculturale şi deschisă către lumea întreagă. Aceasta a împodobit catedrala şi Sfânta Liturghie animată de cântări şi dansuri tipice ale diverselor comunităţi catolice prezente în dieceză, şi anume: Coasta de Fildeş, Nigeria, Ghana, România, Ucraina, America latină, Europa şi India, dar şi măicuţe din diferite congregaţii din ţările respective.
Printre preoţii celebranţi din capitulul catedralei au fost prezenţi: pr. Ionuţ-Gabriel Giurgică, pr. Umberto Zanaboni, responsabil diecezan cu pastoraţia migranţilor, părintele diacon Daniel Dossou, originar din Togo, împreună cu alţi preoţi diecezani.
Comunitatea noastră a îmbrăcat cu mult drag portul tradiţional românesc; pe parcursul Sfintei Liturghii am participat activ la desfăşurarea acesteia, şi anume prin: cântarea psalmului responsorial, citirea unei părţi din Evanghelie în limba română, cântarea Aleluia de dinainte şi după citirea Evangheliei, intenţia pentru cei bolnavi la rugăciunea credincioşilor, cât şi primul cântec de la Sfânta Împărtăşanie. Un alt moment emoţionant l-am trăit şi la rugăciunea "Tatăl nostru", când toate comunităţile s-au rugat în limba proprie, amintindu-mi şi trăind momentul Rusaliilor când Duhul Sfânt s-a coborât asupra apostolilor aflaţi în Cenacol, acolo unde toţi începuseră să vorbească în mai multe limbi.
Atât la finalul Sfintei Liturghii, cât şi la începutul acesteia, episcopul Antonio a ţinut să transmită salutări deosebite pr. Ionuţ-Gabriel pentru implicarea şi dragostea cu care păstoreşte comunitatea românilor din Cremona; de asemenea a mulţumit tuturor comunităţilor prezente aplaudând şi spunând că suntem o biserică în sărbătoare, o biserică "in cammino" (pe drum), fără teamă, deoarece atât experienţa diversităţilor, a istoriei, a tradiţiilor, cât şi a limbilor nu fac decât să ne îmbogăţească nicidecum să ne separe. A încheiat cu binecuvântarea: "Să fie binecuvântat Domnul şi toţi cei care cred în el şi să ne însoţească în anul pe care l-am început cu paşi repezi", adresându-se şi copiilor prezenţi cu ocazia reînceperii şcolii, cât şi adulţilor, referitor la terminarea concediului, cerând ca harul Domnului şi a unităţii să continue să fie asupra noastră a tuturor.
Epifania Domnului să fie pentru noi toţi o deschidere către toate popoarele, în special către aproapele nostru, căruia trebuie să îi arătăm cartea noastră de identitate: a credinţei, a speranţei, a iubirii şi a faptelor noastre.
Elena Adam
Mai multe fotografii de la acest eveniment au fost publicate pe site-ul Diecezei de Cremona: www.diocesidicremona.it.
