"Te vor adora, Doamne, toate popoarele pământului!" Marţi, 6 ianuarie 2026, comunitatea românilor catolici din Parma a participat la "Festa dei popoli" - "Sărbătoarea popoarelor" în catedrala din Parma. Celebrarea a fost prezidată de PS Enrico Solmi, episcop de Parma. împreună cu cele treisprezece comunităţi de catolici prezente pe teritoriul Parmei, cărora le-au fost alternate lecturile, psalmul şi rugăciunile în propriile limbi de provenienţă.
Sfânta Liturghie de ora 11:00, în Domul din Parma, a reunit şi în acest an diversele comunităţi catolice cu origini etnice străine prezente în teritoriu, printre care şi catolicii români, o parte îmbrăcaţi în costum naţional pentru a sărbători şi mai semnificativ această mare sărbătoare care îl are ca protagonist pe cel mai mare rege, Regele Universului în toată splendoarea sa. Un moment emoţionant care celebrează unitatea dintre toate popoarele, dorinţa de a trăi în pace unii cu alţii pe întreg pământul. Cuvântul pace cu care a început Sf. Liturghie a continuat să răsune până la sfârşit.
Înainte de a începe Sfânta Liturghie, fiecare comunitate s-a prezentat cu steagul său naţional în faţa altarului unde erau aşteptaţi de către pr. Nicola Colasuonno, responsabil diecezan cu pastoraţia migranţilor, invitând pe fiecare în parte să prezinte ţara de provenienţă, rostind cuvântul pace în propria limbă, după care steagurile au fost aşezate cu multă grijă pe treptele altarului din catedrală.
Intrarea episcopului şi a preoţilor a fost însoţită de grupul pakistanez, cu un dans ritualic, caracterizat prin mişcări ample ale braţelor şi atenţia clasică la gesturile mâinilor.
Biblia a fost purtată la altar în ritmul dansului african, însoţită de paşi ritualici calculaţi cu multă precizie pe măsură ce intra în scenă martiriul lui Isus Cristos, protejat şi însoţit de nişte ramuri mari de măslin rămase neclintite pe ambele laturi ale pupitrului în timpul lecturilor, care au fost citite în limba franceză, spaniolă şi engleză.
Rugăciunea credincioşilor a fost citită în mai multe limbi: franceză, spaniolă, engleză, singaleză, filipineză, ucraineană, poloneză, pakistaneză şi română. Românii s-au prezentat cu intenţia pentru migranţi la rugăciunea credincioşilor, au organizat ofertoriul şi au cântat anumite strofe în propria limbă în timpul Sfintei Liturghii.
La predică, episcopul Enrico a spus: "Persoanele care vin din toată lumea, adunate în jurul aceluiaşi altar împreună cu oamenii care au trăit dintotdeauna aici, în Parma. Aceeaşi Euharistie ne hrăneşte. Aceste cântece care vin din fiecare parte a lumii ne vorbesc despre durere şi război. Cântecul speranţei este cuvântul lui Dumnezeu: cântat şi mărturisit. Ne aduce această amintire dureroasă, dar ne vorbeşte despre speranţă şi despre faptul că toate popoarele trebuie să fie unite, să se roage pentru pace, să simtă şi să transmită durerea şi bucuria unii altora." "Epifania - continuă episcopul Enrico - este o lumină care luminează oraşul nostru, iar această întâlnire nu este doar liturgică, ci devine o adunare regulată a oamenilor din întreaga lume care se întâlnesc, discută, schimbă idei şi se roagă împreună pentru a se ajuta reciproc. Nu trebuie să aşteptăm încă un an pentru ca această întâlnire să aibă loc." "Cred, prieteni - conchide episcopul - în legătură cu efortul pe care voi îl depuneţi pentru a avea o casă aici, în Parma, lansez un apel pentru ca fiecare să aibă o casă, prin posibilităţile garantate şi de instituţia publică."
Steaua luminoasă care i-a însoţit pe magi la Betleem, unde îi aştepta Pruncuşorul Isus, să ne lumineze şi nouă calea spre el, să ne conducă şi să ne călăuzească paşii ţinând privirea întotdeauna îndreptată spre Dumnezeu, cu convingerea că fără Dumnezeu nu avem absolut nimic mai de preţ şi nu valorăm nimic pe acest pământ.
După Sfânta Liturghie, toate comunităţile s-au oprit la altar pe treptele catedralei împreună cu episcopul locului pentru o fotografie de grup, după care a urmat un moment de agapă frăţească, unde s-a sărbătorit ca într-o familie unită sub semnul credinţei şi al dragostei faţă de Pruncuşorul Isus care s-a coborât din nou pe pământ ca să ne ţină cât mai uniţi în credinţă ca o adevărată familie.
Ana-Claudia Andrici
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 ianuarie: Italia: Solemnitatea Epifaniei Domnului în Dieceza de Parma
Fotografiile au fost primite din partea organizatorilor. Albumul oficial integral a fost publicat pe site-ul Diecezei de Parma www.diocesi.parma.it.
