Duminică, 6 ianuarie 2019, cu ocazia Sărbătorii Epifaniei Domnului, în catedrala din Parma (Italia) s-a desfăşurat şi Sărbătoarea popoarelor, comunitatea românilor romano-catolici fiind la a doua participare consecutivă.
Această sărbătoare oferă posibilitatea diferitelor comunităţi prezente în Parma de a se întâlni şi de a celebra sfânta Liturghie alături de PS Enrico Solmi, episcopul locului. Liturghia a fost animată de cântece în limbile ţărilor participante: italiană, română, engleză, franceză, spaniolă, limbă ţinuturi africane etc.
La începutul sfintei Liturghii Mons. Solmi ne-a spus cât de frumos este că ne aflăm cu toţii în jurul altarului Domnului. Am venit din diferite părţi ale lumii pentru a-l adora pe Dumnezeu aşa cum au făcut şi cei trei magi care au pornit în călătorie cu scopul de a-l găsi pe Pruncul nou-născut şi de a-l adora, călăuziţi fiind de steaua ce indica drumul de urmat.
La fel şi noi trebuie să îl căutăm pe Isus în cuvântul lui Dumnezeu, în sacramente, în persoanele care ne stau alături. Trebuie să fim lumină pentru cei din jurul nostru.
La predică episcopul ne-a amintit că obiectivul comun al tuturor popoarelor este de a mărturisi şi de a crea pacea. De aceea noi trebuie să fim precum steaua care conduce magii, însoţindu-i în credinţă pe cei de lângă noi. Să fim persoane de pace în interiorul sufletului nostru, cu noi înşine şi în cadrul familiei noastre. Suntem diferiţi în ceea ce priveşte provenienţa şi modul în care ne rugăm, dar cu toţii ne aflăm în faţa singurului Dumnezeu.
După sfânta Liturghie a urmat un moment de împărtăşire în care diferitele comunităţi au sărbătorit împreună cu mâncăruri din ţinuturile de origine.
Maximiliana Balint
* * *
Un rezumat video de la această sărbătoare a fost publicat pe pagina facebook a comunităţii:
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 ianuarie: Parma: Sărbătoarea popoarelor
