Roma: "Festa dei Popoli"

Două zile de sărbătoare: 26 şi 27 octombrie 2024. În Cetatea Eternă, în aceste două zile s-a organizat "Festa dei Popoli", adică sărbătoarea popoarelor sau a comunităţilor etnice prezente pe teritoriul Romei, la care au participat şi credincioşi din comunităţile române catolice de la San Vitale şi Grotte Celoni, conduse de părintele paroh Isidor Iacovici şi credincioşi din comunitatea română de la Ostia, păstorită de părintele Cătălin Farcaş.

Dacă în mod tradiţional această sărbătoare se organiza în Bazilica "San Giovanni in Laterano", din anul 2022, pentru a favoriza o mai bună cunoaştere reciprocă şi pentru a pune în valorare în mod mai autentic diferitele tradiţii, s-a decis ca această sărbătoare să aibă loc într-un cadru mai restrâns. Mai precis, fiecare dintre cele 36 de prefecturi în care sunt grupate numeroasele parohii ale diecezei a primit responsabilitatea de a convoca grupurile etnice prezente în propriul teritoriu la o Sfântă Liturghie şi la un moment de fraternitate.

Astfel, la 26 octombrie, sâmbătă seara, la ora 18:30, mai mulţi credincioşi români din Parohia "Santa Maria, Causa Nostra Laetitiae" din Grotte Celoni, în frunte cu părintele Isidor şi alţi preoţi studenţi, au participat, împreună cu comunitatea italiană şi cea nigeriană, la celebrarea euharistică din Biserica "Simone e Giuda Taddeo". Celebrarea a fost prezidată de părintele Marco Simeone, parohul comunităţii italiene şi prefectul zonei Torre Angela, care, în cadrul predicii, a subliniat importanţa curajului de ieşi din propria zonă de confort şi de a merge în întâmpinarea celuilalt, indiferent de limbă, culoare sau naţiune. Nu este un lucru simplu, nici automat, dar este o atitudine care ne poate îmbogăţi enorm. Sfânta Liturghie a fost animată de comunităţile etnice prezente, limba română răsunând la cântecul de la împărtăşanie şi la proclamarea evangheliei. După celebrarea euharistică a urmat momentul agapei fraterne, în care fiecare comunitate etnică a propus participanţilor la sărbătoare produse tipice bucătăriei naţionale. Seara s-a încheiat cu un mic spectacol de dans. Credincioşii români, îmbrăcaţi în portul tradiţional, au pus cu măiestrie în valoare cântecele noastre populare, invitându-i şi pe ceilalţi să li se alăture.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi duminică, 27 octombrie. De data asta a venit rândul credincioşilor români de la San Vitale. Aceştia, împreună cu părintele paroh Isidor şi cu alţi preoţi, începând cu ora 12:00, au participat împreună cu alte comunităţi etnice la Sfânta Liturghie celebrată în Bazilica "Santa Maria degli Angeli e dei Martiri", aflată pe teritoriul celei de-a IV-a prefecturi romane şi prezidată de Mons. Francesco Pesce, parohul Bisericii "Santa Maria ai Monti". La această celebrare euharistică, fiecare comunitate etnică a fost direct implicată: fie la proclamarea lecturilor sau la formularea intenţiilor de rugăciune a credincioşilor în propria limbă, fie la procesiunea de la ofertoriu, fie la animarea cântecelor. Limbii române i-a fost dat să răsune în bazilică la psalmul responsorial. Astfel, în cadrul celebrării s-a experimentat într-un mod deosebit universalitatea Bisericii care îmbrăţişează şi uneşte în iubire toate popoarele şi limbile pământului, aspect care, printre altele, a fost subliniat şi în cadrul predicii, ţinute de părintele Pietro Guerini, parohul bazilicii şi directorul Oficiului Migrantes. După Sfânta Liturghie a urmat din nou agapa frăţească. Cu toţii au fost invitaţi, la ieşirea din biserică, să guste din bucatele tipice pregătite de fiecare comunitate etnică.

Sărbătoarea a continuat şi duminică seară: la ora 18:00, în Biserica "Regina Pacis" din Ostia, a fost celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de părintele Giovanni Vincenzo Patan?, parohul comunităţii italiene, în cadrul căreia au participat şi comunităţile etnice din zonă: cea poloneză, cea română de rit latin şi cea indiană. Toţi cei prezenţi au fost invitaţi de către părintele paroh în cadrul omiliei de a nu se teme niciodată să strige şi să ceară ajutorul lui Cristos, după exemplul orbului Bartimeu prezentat în evanghelie, deoarece Mântuitorul ştie şi înţelege toate limbile, nu doar cea italiană. Totodată, fiecare comunitate a fost implicată în animarea liturgică prin cântece, lecturi şi rugăciuni specifice propriei lor tradiţii şi limbi. După Sfânta Liturghie a fost organizat un moment de comuniune etnică în cadrul căruia fiecare a putut să guste din specialităţile culinare ale celuilalt. Momentul s-a încheiat cu manifestarea dorinţei sincere de a repeta astfel de experienţe în fiecare an.

În acest mod, şi anul acesta, Sărbătoarea popoarelor şi-a atins scopul: acela de a pune o altă cărămidă la înlesnirea comunicării dintre diferitele comunităţi de emigranţi prezente în Roma. Această comunicare autentică, profundă, este o condiţie indispensabilă pentru construirea fraternităţii universale.

Pr. Laurenţiu Turbuc

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26-27 octombrie: Roma: "Festa dei Popoli"