|
| © Vatican Media |
Acum douăzeci de ani ne părăsea Ioan Paul al II-lea. Parcursul poetic şi dramaturgic al pontifului polonez
2 aprilie 2005 - 2 aprilie 2025: au trecut douăzeci de ani de când pontiful polonez a părăsit acest pământ. Toţi îşi amintesc valul de emoţii şi sentimente care, în acea seară, au cuprins întreaga lume. Ioan Paul al II-lea, "cel Mare" (aşa a fost numit imediat), papa care a însoţit lumea, care a condus Biserica timp de 26 de ani, 5 luni şi 17 zile, s-a stins în camera sa din Palatul Apostolic, lăsând în urmă un gol de neînlocuit. Ioan Paul al II-lea şi iubirea poporului lui Dumnezeu: un binom inseparabil.
Wojtyła era iubit de oameni pentru că el însuşi iubea oamenii. Îi iubea şi căuta mereu să intre în poveştile fiecărui bărbat, fiecărei femei. Umanul din umanitate: acesta ar putea fi definit drept "câmpul său de cercetare". Un câmp pe care l-a aprofundat, încă de tânăr, datorită poeziei. Wojtyła a fost, în primul rând, poet. Om de artă şi de teatru. Să începem, aşadar, această călătorie, pornind chiar de la pasiunea sa pentru teatru. Era anul 1934. O perioadă exaltantă pentru participarea sa teatrală, care a continuat şi în timpul ocupaţiei germane din 1939. Iată amintirea unei colege şi prietene din acea vreme a lui Karol actorul: "Au fost ani extraordinari, în ciuda umilinţelor, fricii, mizeriei. Nu ţineam cont de pericol, eram tineri şi luptam şi ne jucam. Teatrul nostru lupta pentru a cuceri libertatea nu cu armele pe care le foloseau colegii noştri de generaţie, ci cu arma cuvântului polonez şters de germani". Mărturia se găseşte în volumul interesant "Când Karol avea optsprezece ani", Editura Pauline. Au fost acei ani de mare efervescenţă intelectuală, legată de cea politică, a unei Polonii invadate de germani. Wojtyła, pe atunci, un tânăr de o prezenţă plăcută (cum s-ar spune astăzi), frecventa cercurile culturale universitare, pepiniere de companii teatrale ale aşa-numitului "teatru rapsodic" sau "teatru al cuvântului".
Sfântul Ioan Paul al II-lea a lăsat o operă poetică vastă. Amintim, printre diversele titluri, colecţia poetică "Tripticul roman": alegerea sa, în formă poetică. Este Wojtyła poetul care scrie. Poezia a fost atât de importantă pentru itinerariul său uman şi spiritual şi se leagă, la origine, de o figură, în special: Sfântul Ioan al Crucii. Poezia merge mână în mână cu tăcerea şi, prin urmare, cu contemplaţia. O tăcere interioară care trezeşte meditaţia şi apoi scrisul. O mărturie foarte valoroasă a acestui proces este poezia "Maluri pline de tăcere" (din 1946) în care autorul ne spune: "Maluri îndepărtate de tăcere încep abia dincolo de prag./ Nu le vei survola ca o pasăre./ Trebuie să te opreşti să priveşti tot mai profund/ până când vei reuşi să desprinzi sufletul de fund".
Un alt punct fundamental al parcursului său artistic este Wojtyła dramaturgul. Pentru acea forţă intrinsecă de a explica, de a revela oamenilor Omul, prin imagini care devin concepte, dramaturgia devine "habitatul natural" al intuiţiilor sale asupra profunzimilor Umanităţii, obiect pe care filosofia şi teologia au încercat întotdeauna să-l investigheze. Filosoful Giovanni Reale va spune, de fapt: "Wojtyła a început prin a fi poet şi dramaturg, apoi şi-a continuat parcursul ca filosof şi teolog. Wojtyła declară, aşadar, în sine cele trei mari componente ale gândirii şi, prin urmare, constituie acea figură emblematică a unui om care, în diverse moduri, parcurge toate aceste căi pentru a ajunge la Adevăr". Teatrul este compus dintr-un imaginar real care, în ficţiune, îşi găseşte Adevărul. Este cazul personajului/pictorului Adam în piesa de teatru "Fratele Dumnezeului nostru" (prima versiune din 1944) care, pictând o pânză ce ar putea foarte bine să servească drept metaforă a aşa-numitei "lumi fictive" sau, mai bine zis, "false" a Teatrului, reuşeşte să pătrundă mai bine în sine însuşi. Arta devine căutarea sinelui şi, în continuare, descoperirea acestuia. În "venerarea" Omului pictat, chipul lui Cristos, Adam ajunge la acea conştientizare de sine care îl face să spună: "Tu pentru mine trebuie să asumi această formă, dar în acelaşi timp Te văd din ce în ce mai pătrunzător".
O altă operă fundamentală pentru a înţelege pe Sfântul Ioan Paul al II-lea poet şi om de teatru este "Atelierul bijutierului", piesă de teatru centrată pe iubirea conjugală. Autorul polonez va face ca personajul-Cor, la un moment dat al naraţiunii scenice, să spună că "Omul este Iubire". Tocmai această conştientizare a "naturii umane" a fost, pentru Karol Wojtyła, "resortul" pentru căutarea sa spirituală şi poetică care l-a condus, l-a înălţat la Dumnezeu. Întâlnirea Omului, a Preotului, a Papei, Karol Wojtyła cu "persoanele reale", a făcut să izvorască pagini de o valoare literară atât de înaltă, care ar trebui redescoperite şi aprofundate tot mai mult.
Antonio Tarallo
(După ACI Stampa, miercuri, 2 aprilie 2025)
Traducere de Ovidiu Bişog
